Premiile Gopo 2015: 81 de filme româneşti, eligibile pentru nominalizări
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiile-gopo-2015-81-de-filme-romanesti-eligibile-pentru-nominalizari/

Peste 80 de filme româneşti lansate în cinematografe şi în festivaluri în 2014 intră în cursa pentru nominalizări la cea de-a noua ediţie a galei premiilor Gopo – trofeele care recompensează realizările anuale ale cinematografiei autohtone -, care va avea loc pe 30 martie, în Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|19 februarie 2015

Astfel, 21 de lungmetraje, 14 documentare, 13 scurtmetraje documentare şi 33 de scurtmetraje de ficţiune sunt înscrise la ediţia din acest an.

De asemenea, alte peste 40 de producţii proiectate pe marile ecrane din România în 2014 concurează pentru o nominalizare în categoria „cel mai bun film european”.

Printre titlurile înscrise la categoria „cel mai bun lungmetraj” se regăsesc cele mai titrate filme de ficţiune ale anului, „Closer to the Moon”, de Nae Caranfil, şi „Q.E.D.”, de Andrei Grusznizky, dar şi „Selfie”, de Cristina Iacob, producţia românească aflată în fruntea clasamentului în ceea ce priveşte succesul în box-office.

Lor li se adaugă trei lungmetraje documentare – „Al doilea joc”, de Corneliu Porumboiu, „Bucureşti, unde eşti?”, de Vlad Petri, şi „Paşaport de Germania”, de Răzvan Georgescu.

Ana Ularu, la Premiile Gopo

Ana Ularu, la Premiile Gopo

Pe lângă cele trei filme lansate în circuitul cinematografic, în lista celor 14 documentare eligibile figurează şi alte titluri cu rezonanţă în spaţiul festivalier internaţional: „Toto şi surorile lui”, de Alexander Nanau, „În numele primarului”, de Anca Hirte, şi „Pădurea”, de Sinişa Dragin.

Lista filmelor care vor concura pentru o nominalizare în categoria „cel mai bun scurtmetraj ale anului” cuprinde titluri de ficţiune, dar şi producţii de animaţie prezentate în premieră în circuitul festivalier competitiv naţional şi internaţional al anului trecut.

Printre cele 33 de producţii înscrise se regăsesc premiatele „Arta”, de Adrian Sitaru, „Cai putere”, de Daniel Sandu, „Kowalski”, de Andrei Creţulescu, „Să mori de dragoste rănită”, de Iulia Rugină, şi „Trece şi prin perete”, de Radu Jude, dar şi multe alte scurtmetraje cu selecţii festivaliere importante.

Nominalizările pentru toate cele 20 de categorii vor fi anunţate la începutul lunii martie, iar juriul din acest an este compus din regizorul Tudor Cristian Jurgiu, actorul Vlad Ivanov, producătorul Constantin Popescu, directorul de imagine Marius Iacob, scenaristul Alex Baciu, monteurul Mircea Ciocâltei şi criticii de film Mihai Chirilov, Magda Mihăilescu, Iulia Blaga, Florin Barbu şi Ada Maria Ichim.

Foto: Premiile Gopo 2015 – cinemagia

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.