Premiile UNITER 2014. Selecţionerii UNITER îi răspund actriţei Emilia Popescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiile-uniter-2014-selectionerii-uniter-ii-raspund-actritei-emilia-popescu/

Selecţionerii UNITER răspund la scrisoarea pe care actriţa Emilia Popescu i-a trimis-o preşedintelui Uniunii Teatrale din România (UNITER), Ion Caramitru, în care se arăta jignită de argumentele juriului care a făcut nominalizările la Premiile UNITER.

Un articol de Dan Boicea|9 martie 2014

Selecţionerii UNITER răspund la scrisoarea pe care actriţa Emilia Popescu i-a trimis-o preşedintelui Uniunii Teatrale din România (UNITER), Ion Caramitru, în care se arăta jignită de argumentele juriului care a făcut nominalizările la Premiile UNITER 2014. Gala Premiilor UNITER va avea loc luni, 28 aprilie, la Palatul Culturii din Târgu-Mureş.

„Într-un limbaj de lemn, cu cuvinte pretenţioase, ce uneori se contrazic (în spatele cărora se poate ascunde orice), acest juriu m-a jignit. Iar dumneavoastră aţi îngăduit asta. Nici un juriu din lume nu are dreptul să-i jignească pe cei care n-au corespuns «criteriilor» lor. Adică, cum???!! Nominalizaţii sunt «fenomene rarisime de vocaţie artistică», iar ceilalţi «valori nereprezentative pentru teatrul romanesc de azi»?! Ori valori, ori nereprezentative. Domnule Caramitru, cu ce drept îşi permit Sebastian-vlad Popa, Andreea Dumitru, Ionuţ Sociu să mă jignească? Să ne jignească? În baza cărei opere recunoscute îşi permit să anuleze o bună parte a creatorilor români de teatru? A nu fi nominalizaţi de ACEŞTIA e o ruşine? Eu nu gândesc aşa şi consider această afirmaţie un atac la persoană“, scria actriţa Emilia Popescu.

Reproducem integral comunicatul semnat de criticii Andreea Dumitru, Ionuţ Sociu şi Sebastian-vlad Popa.

„Stimată doamnă Emilia Popescu,

Deși scrisoarea publică pe care o semnați nu ne este adresată direct, simțim nevoia să descâlcim ceea ce ne apare ca o lectură flagrant eronată a Argumentului nostru atașat listei de nominalizări pentru Gala Premiilor UNITER 2014.

În Argument nu scrie că spectacolele și artiștii care n-au fost nominalizați sunt nereprezentativi, ci dimpotrivă că nominalizările, adică tocmai valorile a fi considerate de vârf, sunt nereprezentative pentru teatrul românesc, așa cum arată el azi. Nu e nici un sofism aici, pentru că excepția înseamnă cel mai adesea desprinderea de reprezentativ. Așadar, valorile pot fi reprezentative, dar mai ales nereprezentative. Cu atât mai puțin o intenție cinică s-ar putea citi în această formulare, în schimb, da, o poziție teoretică aptă să producă reflecție și dezbatere ne-ar bucura să credem că e cu putință.

Sintagma „fenomene rarisime de vocație artistică” vă înfurie, stimată doamnă Emilia Popescu, creându-vă falsa înțelegere că toți cei nenominalizați, sau toate spectacolele nenominalizate trăiesc în afara „vocației artistice”. Nu, nu toate. Faptul că vocația artistică e „rarisimă” nu înseamnă, totuși, că ea se epuizează în lista de nominalizări ale Galei 2013!

Nici Argumentul nostru nu spune acest lucru, iar furia dumneavoastră transformă o declarație de principiu și de criterii într-o schemă de numărătoare care echivalează valorile integrale ale teatrului românesc cu restricția convențională a nominalizărilor Galei la 3.

Citiţi şi: Emilia Popescu, scrisoare către Ion Caramitru, preşedintele UNITER: „Acest juriu m-a jignit“

Poate că nu ne iluzionăm sperând că exigențe de gândire în selecția valorilor unei stagiuni teatrale, precum cele scrise în Argument, nu sunt chiar descalificante pentru un juriu. Astfel, „complicitatea gregară cu publicul”, pe care juriul o consideră antiartistică în teatru, nu poate fi citită ca pe o expresie arogantă, sau ca pe un moft elitist, ci ca pe o continuare de bună credință a pozițiilor teoretice și poetice ale marilor creatori ai teatrului secolului al XX-lea, care au forjat toate valorile mari în jurul cărora gravitează creația de spectacol de dramă de azi.

Asta nu înseamnă că radicalitatea în arta teatrului e obligatoriu să alunge publicul. Spuneam în Argument exact aceste vorbe: „nominalizările de spectacol şi de regie coincid, fără nici o intenţie în acest sens, cu adeziunea reală, numărabilă, cuantificabilă a publicului.”

Nutrind speranța că existența UNITER ca „o casă a oamenilor de teatru”, ca „un loc unde ne putem bucura de reușitele celuilalt”, cum spuneți, nu presupune nicidecum evacuarea dialogului și a spiritului critic, vă mai asigurăm, stimată doamnă Emilia Popescu, de prețuirea noastră.

Andreea Dumitru

Ionuț Sociu

Sebastian-vlad Popa

Citiţi şi: Rebengiuc, premiul de excelenţă UNITER. Toate nominalizările Galei UNITER 2014

Foto cu Premiile UNITER 2014 – site-ul UNITER



21
/09
/23

Luni, 25 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), George C. Dumitru va intra în dialog cu Bogdan Răileanu și Victor Cobuz, pornind de la romanul „Rupturi”, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

20
/09
/23

Cezar Antal este absolvent al Universității de Arte "George Enescu" din Iași, Facultatea de Teatru, Secția Arta Actorului Mânuitor de Păpuși și Marionete. A fost actor al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, în prezent fiind angajat al Teatrului Odeon din București. A colaborat cu regizori importanți de teatru și film. La Teatrul Metropolis joacă în piesa "Disco Regret", scrisă de Doru Vatavului și regizată de Irisz Kovacs.

20
/09
/23

Galeria neconvențională Celula de Artă găzduiește în perioada următoare două vernisaje – Happiness is simple, al artistei Antonia Ionescu, pe 20 septembrie, la Palatul Bragadiru și instalația colectivă și imersivă Share, Tag or Dye Again, pe 23 septembrie, în Celula de Artă din B-dul Carol nr. 53 și Casa Carol 53 și propune vizitatorilor un concept nou de eveniment gândit în parteneriat cu galeria Săfițicuminți – LEAF (Limited Edition Art Fair), care se va desfășura între 22 – 24 septembrie la Kraft Market (str. Matei Millo nr. 8 – 10).

20
/09
/23

În luna octombrie începe ,,Străzile de film”, proiectul care te îndeamnă să redescoperi magia Bucureștiului prin cinematografie. O incursiune într-o lume a filmului și a arhitecturii orașului pe care îl numim acasă.  

20
/09
/23

Bucharest International Film Festival (BIFF) 2023, aflat în plină desfășurare, se bucură de un real succes, majoritatea filmelor sunt sold out iar personalitățile internaționale invitate sunt asaltate cu întrebări de publicul bucureștean.