Primul trailer ”Spectre”, noul film din seria James Bond
https://www.ziarulmetropolis.ro/primul-trailer-spectre-noul-film-din-seria-james-bond/

Compania Sony a lansat primul trailer al noului film din seria James Bond, intitulat ”Spectre”, rolul celebrului agent 007 fiind jucat de actorul Daniel Craig. În momentul de faţă nu se cunosc multe detalii despre acţiunea filmului. Conform sumarului oficial al intrigii, ”un mesaj criptic” din trecutul lui James Bond îl trimite să descopere o organizaţie sinistră, informează Huffington Post.

Un articol de Petre Ivan|30 martie 2015

Spectre, cu Daniel Craig în rolul principal, va fi lansat pe marile ecrane pe 6 noiembrie 2015.

Filmările au început în decembrie 2014, la puţin timp după ce producătoarea Barbara Broccoli şi regizorul Sam Mendes au dezvăluit în cadrul unei conferinţe de presă titlul, distribuţia şi noile modele de automobile din acest film.

Ei au refuzat însă să dezvăluie detalii despre intriga peliculei, notează Mediafax.

Franciza „James Bond” este una dintre cele mai profitabile pentru studiourile Sony, iar cel mai recent film lansat din această serie, „Skyfall”, a generat încasări de peste 1,1 miliarde de dolari pe plan mondial, mai mult decât oricare alt film cu agentul 007.

În „Spectre”, actorul britanic Daniel Craig, în vârstă de 46 de ani, va interpreta pentru a patra oară rolul agentului 007, după ce a jucat anterior acest rol în filmele „Casino Royale” (2006), „007: Partea lui de consolare/ Quantum of Solace” (2008) şi „007: Coordonata Skyfall/ Skyfall” (2012).

James Bond, super-spionul din romanele lui Ian Fleming, a ajuns pentru prima dată pe marele ecran în filmul „Dr. No”, din anul 1962, cu ajutorul actorului Sean Connery, care a jucat rolul principal.

Ceilalţi actori care au interpretat acelaşi rol de-a lungul anilor sunt Roger Moore, George Lazenby, Timothy Dalton, Pierce Brosnan şi Daniel Craig.

Cele 23 de filme „James Bond” realizate până în prezent au generat încasări de peste 4,1 miliarde de dolari în toată lumea.

Foto: Spectre – cinemagia

18
/04
/22

Selecția de filme OWR#15 surprinde la scară mică complexitatea mediului natural și este gândită ca un ecosistem în sine, secțiunile dezvoltându-se ca niște ramuri care cresc din același trunchi și care doar împreună formează un întreg.

07
/04
/22

Regizorul american Steven Speilberg a acceptat invitatia American Independent Film Festival de a intra într-un dialog cu publicul cinefil din România. Vineri, 15 aprilie, la Cinema Elvire Popesco, după proiecția filmului West Side Story va avea loc o conversație care va fi moderată de criticul de film Andrei Gorzo.

06
/04
/22

Questo, platforma de divertisment urban care oferă jocuri tematice de explorare a lumii reale, și HBO Max provoacă bucureștenii să descopere universul serialului românesc „RUXX” într-un mod inedit, din 9 aprilie!

05
/04
/22

Luna aprilie marchează lansarea unui nou proiect educațional organizat de Asociația One World Romania. Pornind de la principiul că citirea unui film se poate asemăna cu cititul unei cărți, proiectul „Educație media prin film documentar la bibliotecă” face un pas asumat pentru a crește competențele de analiză critică a imaginii ale publicului larg, cu filmul documentar despre drepturile omului ca material didactic.

31
/03
/22

CRONICĂ DE FILM Câte ceva despre noul film al lui Pedro Almodóvar, “Madres paralelas” (2021), ajuns acum şi în cinematografele din România, distribuit de Independenţa Film.