Prințul Charles a jucat în Hamlet
https://www.ziarulmetropolis.ro/printul-charles-a-jucat-in-hamlet/

La 400 de ani de la moartea lui William Shakespeare, eveniment comemorat zilele acestea în capitalele lumii şi în special la Londra şi la Stratford-upon-Avon, oraşul natal al scriitorului, prinţul Charles a făcut un gest inedit

Un articol de Liliana Matei|24 aprilie 2016

Spre a-și arăta admirația pentru opera Marelui Will, a apărut pe scenă în rolul Hamlet în emisiunea „Shakespeare Live!” difuzată în direct pe BBC2. Ieri, 23 aprilie, ziua în care s-a stins scriitorul, oficialul a împărțit scena cu trei personalități de renume ale vieții teatrale: Sir Ian McKellen, Judi Dench și Benedict Cumberbatch, conform The Telegraph.

Prezența neconvențională pe scenă a prințului Charles, care a fost câteva minute prințul Danemarcei din „Hamlet”, a fost doar una dintre manifestările-surpriză care au avut loc ieri, când mii de oameni s-au strâns la Stratford-upon-Avon spre a-și aminti de William Shakespeare, venit pe lume și stins din viață pe 23 aprilie.

Înainte de a apărea neanunțat în spectacol pentru a spune un monolog, prințul Charles a depus o coroană de flori la mormântul dramaturgului, aflat în Holy Trinity Church, și a vizitat New Place, unde Shakespeare și-a petrecut ultimii ani de viață și a scris câteva dintre cele mai importante piese ale sale, printre care și „Furtuna”.

23 aprilie, ziua în care s-au comemorat patru secole de la moartea lui William Shakespeare, a fost o zi importantă în special pentru Marea Britanie, care a pregătit evenimente și programe speciale, unele dintre ele desfășurându-se până la sfârșitul anului 2016.

La Londra, Teatrul Globe a  pregătit un eveniment în aer liber: pe 23 și 24 aprilie, pe  37 de monitoare au rulat filme de câte zece minute, pe o temă sau alta legată de lumea lui Shakespeare. The Museum of London propune  un tur ghidat al Londrei din epoca elisabetană. La British Library, în afară de expunerea singurului scenariu scris de mână de celebrul dramaturg, expoziția „Shakespeare in Ten Acts” se va concentra pe zece spectacole de referință din istoria teatrului.

Royal Shakespeare Company va pleca un turneu în țară cu spectacolul „Midsummer’s Night Dream: A Play for the Nation”, în care actori profesiniști joacă alături de amatori. Și tot luna aceasta începe și Page to Stage, proiect neconvențional care va scoate la lumină nu mai puțin de 30000 de costume din spectacole celebre sau mai puțin celebre. Spectacole de acrobație inspirate de povești shakespeariene, focuri de artificii, workshopuri și momente neconenționale vor întregi imaginea.

London Symphony Orchestra are programate concerte speciale la Barbican, iar la Royal Festival Hall melomanii vor putea asculta Filarmonica din Londra interpretând „Furtuna” lui Sibelius, „Romeo și Julieta” lui Prokofiev și „Macbeth” de Richard Strauss.

La Stratford-upon-Avon, unde progremele speciale s-au anunțat încă de la începutul anului, publicul este așteptat  la ateliere de teatru, spectacole de teatru de stradă și jazz.

Fotocredit: The Telegraph

05
/09
/23

În perioada 6 – 10 septembrie, la Brașov, are loc prima ediție a festivalului „CULMEA: Film și educație de mediu“, primul festival de film pe teme de mediu dedicat copiilor și tinerilor, un demers inițiat de Sabina Baciu – director festival, alături de Raluca Bugnar – director artistic și Alexandra Safriuc – selecționer scurtmetraje.

05
/09
/23

Panorama teatrală la jumătatea anului Capitalei Europene a Culturii demonstrează felul în care Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara a reconfigurat pentru orașul și pentru comunitatea pe care le reprezintă o structură culturală înalt profesională.

05
/09
/23

În cadrul proiectului Heritage Hub Râșnov, Asociația Mioritics în parteneriat cu Primăria Orașului Râșnov și Hands on History Norvegia va organiza Festivalul Medieval. Evenimentul va avea loc în perioada 7‑10 septembrie 2023 și va aduce în prim-plan o serie de activități și experiențe medievale menite să promoveze Cetatea Râșnov ca un important obiectiv turistic atât pentru România, cât și pentru Europa dar și un spațiu de învățare și implicare a comunității locale.

05
/09
/23

DIPLOMA Show, festivalul noii generații de artiști, arhitecți și designeri români, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank la Combinatul Fondului Plastic între 7 și 15 octombrie, reunește anul acesta 130 de lucrări din 16 domenii creative, alese dintr-un număr record de înscrieri.

05
/09
/23

Cinemaul românesc este din nou în centrul atenției cu ocazia evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc care va avea loc anul acesta pe 𝟏𝟓 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, la 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢, 𝐂𝐥𝐮𝐣-𝐍𝐚𝐩𝐨𝐜𝐚 și 𝐓𝐢𝐦𝐢𝐬̦𝐨𝐚𝐫𝐚.

04
/09
/23

Care-i faza cu muzica, adolescenții, societatea? La aceste întrebări își propune să răspundă Arhiva de Sunet în noul sezon al podcastului Arhiva de Sunet – Arhiva ZET, derulat alături Asociația Minitremu și Studiourile Ferentari, ce explorează rolul muzicii în viața noilor generații, din perspectiva adolescenților și tinerilor din Timișoara și București