Psihologia poporului român de Daniel David, la Polirom
https://www.ziarulmetropolis.ro/psihologia-poporului-roman-de-daniel-david-la-polirom/

„Cum suntem?”, „Cum credem că suntem?”, „Cum cred alţii că suntem?”, „Cum am ajuns să fim aşa?” sunt întrebări esenţiale atât pentru fiecare dintre noi, cât şi pentru întreaga societatea românească. În volumul Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală, apărut la Editura Polirom, disponibil în librării din această săptămînă, renumitul psiholog Daniel David ne oferă, într-o manieră analitică riguroasă şi complexă, răspunsuri bine documentate.

Un articol de Petre Ivan|17 iulie 2015

Psihologia poporului român, volum monografic apărut în colecţia „Psihologie aplicată” , în ediţie cartontă, este un demers ştiinţific şi cultural, dar şi un tribut adus de profesorul Daniel David academicianului Constantin Rădulescu-Motru şi fondatorului psihologiei experimentale Wilhelm Wundt.

Monografia este conceptualizată de autor în următorul cadru:

…Această lucrare este un manifest al psihologiei româneşti moderne, care, ajunsă la maturitatea ştiinţifică după desfiinţarea sa în regimul comunist – cînd, din cauză că nu s-a aliniat ideologic partidului comunist, a fost acuzată de impostură şi caracter subversiv, ajungîndu-se pînă la situaţia ridicolă în care nespecialiştii în psihologie (ex. adesea activiştii PCR sau cei din alte discipline acceptaţi/recomandaţi de activiştii PCR) se pronunţau asupra problemelor de psihologie –, îşi revendică vechea poziţie a fondatorilor săi în România: Florian Ştefănescu-Goangă (Cluj-Napoca), Constantin Rădulescu-Motru (Bucureşti) şi Eduard Gruber (Iaşi). Mai precis şi direct spus, psihologia românească modernă ţinteşte să fie nu doar o ştiinţă focalizată pe individ şi ancorată internaţional, ci, după modelele internaţionale, una cu mesaj social, care să contribuie şi la cultura şi dezvoltarea ţării. Lucrările clasice asupra psihologiei românilor au apărut la momente de cotitură pentru istoria românilor (de exemplu, pregătirea, formarea şi consolidarea statului naţional românesc). Cred că psihologia românească a ajuns astăzi la forţa şi maturitatea ştiinţifică de a aborda această temă, într-o logică dominant etică (dar cu elemente emice), după modele internaţionale, direct, constructiv şi fără complexe. Şi mai cred că miza integrării noastre în Uniunea Europeană, cu bătaie lungă din punct de vedere istoric, este pentru români un asemenea moment de cotitură în prezent, care cere o astfel de monografie (păstrînd proporţiile, aşa cum au intervenit decisiv la vremea lor pentru modernizarea ţării Şcoala Ardeleană, Generaţia Paşoptistă, Junimea Română etc.)…

O carte care sintetizează cea mai amplă cercetare de psihologia poporului român din ultimul veac, cercetare derulată între anii 2005 şi 2015, şi oferă un profil psihologic al românilor ce contrazice nu de puţine ori bine-cunoscutele clişee care circulă despre acesta.

Lucrarea oferă o bază de date şi o sinteză a literaturii de specialitate la zi, din care fiecare poate selecta doar partea ce îl interesează, în scopuri practice şi/sau de cercetare. Dincolo de inventarierea acestor clişee şi în special a autostereotipurilor relevante pentru percepţia de sine a românilor, autorul analizează şi cauzele lor şi, mai important, realizează un profil psihologic bazat pe trăsăturile reale ale romanilor şi alte două profiluri: potenţialul nostru sau ce am putea fi şi modelele care ne ghidează sau ce am vrea să fim.

Deşi romanii «se cred» aşa «cum nu sînt», totuşi «se cred» aşa «cum ar putea să fie». Aşadar, aş spune că proiecţia lor – «cum se cred» – nu reprezintă o iluzie pozitivă, ci un optimism realist. De aceea, în cazul romanilor există o şansă foarte mare pentru dezvoltare şi evoluţie în direcţia unui model psiho-cultural ideal. – Daniel David

Evident, nevorbind limba română, nu mă pot pronunţa direct asupra întregului conţinut al monografiei, cu excepţia studiului 3, la care am participat şi pe care îl consider important. Dar aş sublinia în acest context că, în general, astfel de cercetări asupra caracterului naţional şi relaţia acestuia cu atribute psihologice de bază sînt fundamentale pentru psihologia inteculturală modernă. – Dr. Antonio Terracciano, Florida State University, autor al articolului „National Character Does Not Reflect Mean Personality Trait Levels in 49 Cultures”, Science, 2005

Despre Autor

Daniel David este profesor de ştiinţe cognitive clinice la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, profesor asociat (adjunct professor) la Icahn School of Medicine at Mount Sinai, New York, şi director fondator al International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapy and Applied Mental Health (integrat în reţeaua internaţională MERIL a unităţilor de cercetare de interes european).

De asemenea, este directorul pentru cercetare (şi diplomate) al Albert Ellis Institute, New York, şi supervizor la Academy of Cognitive Therapy (SUA). Este editor fondator, coeditor sau membru în boardul editorial al mai multor reviste indexate Web of Science din ţară şi din străinătate.

Este psihologul din România cu cel mai mare indice scientometric Hirsch (şi cu cele mai multe citări în domeniu), fiind reprezentant naţional în European Science Foundation.

A reprezentat în ţară proiecte majore de cercetare internaţională (de exemplu, DREAM în FP7), a publicat în revistele internaţionale de top în domeniu şi la edituri de prestigiu (printre care Oxford University Press).

A primit un număr mare de premii naţionale şi internaţionale, precum Premiul „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române (2012) şi Henry Guze Award (2003). În 2008 a fost decorat cu Ordinul Naţional pentru Merit în Grad de Cavaler.

Foto: Psihologia poporului român, Daniel David – polirom

22
/03
/16

Lăsând la o parte glumiţa din titlu şi imaginea – un (micro)pamflet / aluzie care trebuie tratat / tratată ca atare, în ciuda… “folosirii abuzive şi nelegale a siglei USR” – , în “Galaxia” Uniunii Scriitorilor din România (USR) există două certitudini. Prima, că războiul este în toi, iar a doua că, aseară, Consiliul Uniunii Scriitorilor din România (USR) a decis excluderea din Uniune a membrilor autodeclaratei “conduceri a USR”, respectiv a scriitorilor Ioana Crăciunescu, Dan Iancu, Florin Iaru, Cosmin Perţa, Valeriu Mircea Popa, Cristian Tiberiu Popescu, Octavian Soviany, Adrian Suciu, Cristian Teodorescu, Paul Vinicius, Daniel Vorona.

22
/03
/16

Peste aproximativ o săptămână, debutează ediţia de primăvară a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount din România. De miercuri, 30 martie, până duminică, 3 aprilie, cele mai însemnate edituri autohtone îşi aşteaptă vizitatorii la etajul al doilea al Unirea Shopping Center, Aripa Călăraşi. 

22
/03
/16

Editura RAO anunţă apariţia volumului ,,Grace. Biografia”, de Thilo Wydra, un tribut adus lui Grace Kelly, actriţă de succes, câştigătoare a unui premiu Oscar, devenită prinţesă prin căsătoria cu prinţul Rainier al III-lea de Monaco.

21
/03
/16

Mă văd aievea aruncându-mă în adâncul internetului, călătorind, cine poate şti cum, prin neştiutele servere ale Domnului, până la prietenul meu virtual T.O. Bobe. Mă văd aievea ieşind din computerul dumnealui personal, luându-l de guler şi plesnindu-l cu două palme - blând, dar ferm, amical, dar răsunător. I-aş spune, dând în el, întocmai aceste cuvinte: de ce nu mai publici, mă nenorocitule, poezie?

20
/03
/16

Radu Jude, Daniela Luca şi Simona Sora sunt invitați la cea de-a 123-a ediție a clubului de lectură Institutul Blecher, care are loc duminică, 20 martie, la ora 19.00, la Tramvaiul 26 (str. Cercului, nr. 26) și al cărei subiect va fi chiar fascinantul scriitor interbelic.

19
/03
/16

„O istorie a Tibetului” de Sam van Schaik, cel mai nou titlul al colecției Historia a Editurii Polirom, propune o incursiune în poveștile unui tărâm misterios al lumii, care continuă să fascineze.

17
/03
/16

Miercuri, 23 martie, de la ora 19.00, editura Nemira lansează în cadrul Întâlnirilor Yorick cartea De ce râdem la teatru. O explorare practică a comediei fizice, scrisă de multi-premiatul regizor John Wright. Evenimentul are loc la ceainăria Serendipity, de pe strada Dumbrava Roșie, nr. 12 (la câteva minute de mers pe jos de la Teatrul Bulandra, Sala Toma Caragiu).

17
/03
/16

Ministrul Culturii Vlad Alexandrescu este unul dintre cei mai activi miniştri din Cabinetul Dacian Cioloş. Fost ambasador în Luxemburg, nepot al marelui om de litere Tudor Vianu, profesor universitar consacrat, doctor la Paris  cu o lucrare asupra căreia nu planează suspiciuni de plagiat. Ce caută acest om în Guvernul României?

17
/03
/16

Academicianul şi matematicianul Solomon Marcus a încetat din viață, în această dimineaţă, la Institutul "C. C. Iliescu" din Capitală. Academicianul avea 91 de ani.

16
/03
/16

„În anii '80, în plină dictatură ceaușistă, Umberto Eco a venit la București la lansarea traducerii românești a „Numelui trandafirului”. Întâlnirea a fost secretă, doar cu scriitori selectați atent. Câțiva optzeciști au aflat însă și au încercat, zgomotos, să intre în sală. De teama scandalului (Eco trebuia să apară din clipă-n clipă), la intervenția unui critic important, au fost lăsați și ei la întâlnire. Așa am apucat să-l vedem și să-l auzim pe scriitorul care era pe buzele tuturor în lume”, scrie Mircea Cărtărescu, într-un editorial publicat în numărul din martie al revistei Q Magazine şi intitulat „Un ecou la moartea lui Eco”

15
/03
/16

Editura Nemira lansează prima parte a Trilogiei Balcanice – Marea șansă, scrisă de prozatoarea britanică Olivia Manning. Cartea apare în colecția Babel, coordonată de Dana Ionescu, în traducerea Dianei Stanciu.

15
/03
/16

Florin Iaru, Marius Chivu, Cristian Teodorescu și Dan Pleşa lansează o revistă de proză scurtă. Prima revistă românească de acest fel. Intitulată "iocan", noua revistă se adresează cititorilor şi scriitorilor care doresc să îşi scoată prozele de la sertar şi să le publice. Lansarea acesteia va avea loc la sfârşitul primăverii.

14
/03
/16

Librăria viitorului, una în care oaspeții pot imprima cartea aleasă în câteva minute - premieră în Europa - se va deschide la Paris. Catalogul complet al cărților care pot fi achiziționate în acest mod de la noua librărie poate fi consultat pe tableta electronică înainte de a face comanda.

11
/03
/16

”Mai demult citeam mai mult. Mi-e greu să mă scot din priză. Mi-e greu să închid computerul. Recunosc. Mi-e greu să fug de la repetiţie. Când ajung acasă, de-abia aştept să plonjez într-o carte, dar mi se închid ochii”, spune „librarul de ocazie” Oana Pellea. Actriţa a adăugat, în cadarul evenimentului de la Librăria Bizantină din Capitală, că are un ”maldăr” de cărţi acasă, pe care îşi promite că le va citi într-o zi.