CRONICĂ DE FILM „Q.E.D.”, al doilea film al lui Andrei Gruzsniczki, este o apariţie insolită în cinematografia română, datorită raportării atipice la trecutul comunist. Temperarea tentaţiei regizorului-scenarist de a spune totul despre perioada reconstituită l-ar fi transformat însă dintr-un film bun într-unul remarcabil.
Un articol de Ionuţ Mareş|8 octombrie 2014
Deşi are în centru un matematician cu ambiţie (Sorin Leoveanu), soţia (Ofelia Popii) unui fost coleg al acestuia fugit în Franţa şi un securist care îi supraveghează (Florin Piersic Jr.), „Q.E.D.” este în primul rând o lecţie de istorie.
Cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Andrei Gruzsniczki, lansat la cinci ani după debutul cu „Cealaltă Irina”, pare croit pentru a livra cât mai multe informaţii despre România de la jumătatea anilor `80, pornind de la povestea unui matematician urmărit de Securitate pentru că vrea să trimită un articol de specialitate în străinătate.
Acest lucru funcţionează exemplar la nivelul costumelor, atent lucrate de Svetlana Mihăilescu, şi mai ales al scenografiei, semnată de Cristian Niculescu, ce reconstituie credibil un mediu – al profesorilor universitari, al centrelor de calcul, al birourilor Securităţii – insolit în cinematografia post-comunistă.
Atât de neuzitat, încât filmul reuşeşte performanţa de a putea fi extras uşor contextului românesc şi încadrat tabloului mai larg al fostelor state comuniste.
Un discurs raţional despre comunism
Inedite sunt de asemenea filmarea pe peliculă şi în alb-negru (imaginea, austeră şi evocatoare, îi aparţine lui Vivi Drăgan Vasile), dar mai ales îndepărtarea de mizeria şi naturalismul (la fel de valide artistic) cu care ne-au obişnuit multe din filmele Noului Cinema Românesc întoarse spre trecutul recent.
Şi cu atât mai frapantă este diferenţa dintre abordarea cumpătată a lui Gruzsniczki şi exploziile de vulgaritate şi resentiment din filmele anilor `90 (evoluţia raportării esteticii cinematografice la comunism ar merita analizată într-o carte).
Aşa cum notează criticul Andrei Gorzo în cronica sa din Dilema Veche, „Q.E.D. e un nesentimental şi „cartezian” film de spionaj”, asta pentru că Andrei Gruzsniczki, care a scris singur şi scenariul, se ţine la distanţă de orice efuziune emoţională. Replicile sunt rostite fără mari schimbări de ton, calm chiar şi în cazul unor situaţii tensionate, conferind dialogurilor o unitate lăudabilă, într-un firesc bine jucat.
Camera are mereu în centru personajele, aşezate la mese sau birouri şi aflate într-o interacţiune minimă cu mediul din jurul lor. Aproape toate scenele sunt de interior, probabil şi pentru că ar fi fost costisitoare reconstituirea unor exterioare care să amintească de epoca respectivă aşa cum au gândit-o realizatorii.
Există şi excepţii, printre care o secvenţă când celebrele Dacii, aşezate la coadă la peco, sunt împinse de şoferii lor pentru a fi alimentate şi o alta în care protagonistul, Sorin, duce sticle goale la un centru de colectare.
Aceste imagini sunt două din numeroasele semnale prin care Andrei Gruzsniczki atrage insistent atenţia asupra anilor `80. Regizorul-scenarist îşi încarcă abundent filmul cu astfel de informaţii şi pare că îşi doreşte să spună cât mai mult posibil despre perioada evocată.
Discursul funcţionează fără stridenţe la nivel vizual-scenografic (un tablou cu Ceauşescu ici, altul cu Ştefan cel Mare colo; un autobuz cu tuburi de gaz metan într-o secvenţă, prinderea borcanelor cu ciorapi de damă într-o alta), însă îşi pierde din subtilitate la câteva dialoguri şi la punerea în scenă a unor momente (aşa cum este şedinţa de excludere din Partid a personajului jucat de Ofelia Popii).
Dintr-un film de nici două ore, aflăm, lapidar, cum era „pe vremea aia”: securistul (care nu mai e doar personajul odios de altădată) în misiune, fuga din ţară, cozile, lipsa alimentelor, telefoane ascultate, turnători şi colaboratori ai Securităţii, delaţiuni, şedinţe de partid, discursuri ideologice găunoase, pachetul de cafea dat ca „atenţie”, întreruperea curentului, aşteptarea paşaportului, blocarea promovărilor celor indezirabili, problema spaţiului de locuit.
Deşi sunt atent distribuite şi livrate, toate detaliile construiesc mai mult un discurs intelectualist şi raţional despre comunism, decât o naraţiune cinematografică într-atât de puternică încât să lase urme de neşters în memoria cinefilă.
Chiar şi aşa, „Q.E.D.” concurează serios cu „Closer to the Moon”, al lui Nae Caranfil, pentru titlul de cel mai bun film românesc al anului, într-un 2014 dezastruos pentru cinematografia noastră, în ciuda celor aproape 20 de titluri ajunse pe marile ecrane.
Produs şi distribuit de ICON Production, „Q.E.D.” intră de vineri, 10 octombrie, în cinematografele din Bucureşti şi din alte 26 de oraşe
INFO
Q.E.D (România, 2013)
Regia: Andrei Gruzsniczki
Cu: Ofelia Popii, Sorin Leoveanu, Florin Piersic Jr., Virgil Ogăşanu
Rating: Rating: ●●●○○
Foto din Q.E.D.: Ancuţa Iordăchescu
