Radu Afrim, premieră absolută în România
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-afrim-premiera-absoluta-in-romania/

Regizorul Radu Afrim, răsplătit cu mai multe premii UNITER, director artistic al Galei Hop 2014, cel care a creat peste 50 de spectacole de teatru, montează pentru prima oară în cariera sa un spectacol la Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu – Secţia Germană. „Tattoo”, de Igor Bauersima şi Réjane Desvignes, va avea premiera sâmbătă, 25 octombrie.

Un articol de Petre Ivan|17 octombrie 2014

,,Tattoo”, spectacolul lui Radu Afrim după textul celor doi autori elveţieni, marchează o premieră absolută în România, până în prezent fiind montat doar în ţările germanice.

Scenografia spectacolului este semnată de Dragoş Buhagiar, binecunoscut publicului sibian din numeroasele colaborări cu TNRS, care a reuşit şi de această dată să propună o formulă vizuală inedită în colaborare cu artistul video Andrei Cozlac.

O voce singulară în teatrul românesc al ultimilor ani, Radu Afrim este unul dintre cei mai importanţi regizori români de teatru. Temele şi laitmotivele constante ale creaţiei sale sunt violența instituțională, identitatea sexuală, erotismul, izolarea socială, singurătatea, imposibilitatea iubirii, limitele fericirii, adeseori tratate în registrul umorului și al (auto)ironiei.

,,Tattoo” este un joc priceput între adevăr și ficțiune, dar şi o piesă ce pune sub semnul întrebării idealurile și valorile fiecăruia dintre noi. Un om moare şi îşi lasă moștenire corpul prietenilor săi. Ce vor face aceștia cu el?

Dar dacă corpul său este un monument artistic valoros? Cât valorează prietenia? Ce rămâne din idealurile incoruptibile şi opiniile artistice înalte când în joc este o sumă frumuşică de bani?

Toate aceste întrebări care au legătură şi cu condiția ideală în artă și în lumea artistică sunt transpuse în cotidian și analizate într-o situație aparent normală.

Radu Afrim

Radu Afrim montează „Tattoo” la Secţia Germană a Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu

Textul celor doi autori elvețieni, Igor Bauersima și Réjane Desvignes, oferă multiple perspective poetice, ce răsar din realitate, lucru ce se potrivește perfect cu abordarea regizorului Radu Afrim care aduce un surplus de umor şi extravaganţă piesei.

,,Tattoo”, un spectacol cu un tempo acid, ce va conduce spectatorii printr-un carusel emoțional, şi în care răsturnările de situaţie vor dezvălui o lume cu o multitudine de poveşti, o lume în care totul este posibil.

TATTOO, regia Radu Afrim

de Igor Bauersima şi Réjane Desvignes

sâmbătă, 25 octombrie, ora 19:00

premieră

la sala Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu

Secția Germană – spectacol cu traducere în limba română

REGIA: Radu Afrim;

SCENOGRAFIA: Dragoş Buhagiar;

VIDEO: Andrei Cozlac;

ASISTENTĂ SCENOGRAFIE: Irina Chirilă;

DISTRIBUȚIA: Ali Deac, Daniel Plier, Emöke Boldizsár, Cristina Juks, Daniel Bucher

durata aproximativă: 1h15min

preţ bilete: 15 lei; 10 lei

Foto: Radu Afrim – facebook, wikipedia

11
/02
/14

"E o căldură aici de îngheaţă apa/Să vezi cum e în teatru", a fost una dintre replicile care s-au auzit luni, în faţa Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti. Aproximativ 100 de persoane au asistat la "Mazl Tov... and justice for all" - eveniment organizat pentru susţinerea instituţiei culturale - alături de actori, ignorând frigul, şi bucurându-se din plin de spectacol.

11
/02
/14

Considerată o legendă a Hollywoodului, Shirley Temple a încetat din viaţă la vârsta de 85 de ani, din cauze naturale, în locuinţa ei din Woodside, California. Actriţa a devenit celebră încă din copilărie, în anii ’30, graţie rolurilor interpretate în filmele "Bright Eyes", "Stand Up and Cheer" şi "Curly Top".

11
/02
/14

Vineri, 14 februarie, de la ora 12,00, TVR2 prezintă ediţia jubiliară a Festivalului şi Concursului Naţional al Liedului Românesc. “Putem fi mândri de formidabilele noastre împliniri”, declară soprana Mariana Nicolesco, creatoarea celor două evenimente.

11
/02
/14

ȘTIAȚI CĂ într-o zi de 11 februarie (1963) a încetat din viaţă Sylvia Plath, poetă, eseistă americană? La începutul anului 1963, când îi apărea romanul autobiografic „The Bell Jar”, situația Sylviei era disperată. Mariajul îi eșuașe, iar ea și copiii săi erau măcinați de boală și înfruntau cea mai cruntă iarnă a secolului într-un apartament neîncălzit, la Londra. În zorii zilei de 11 februarie 1963, Sylvia Plath s-a sinucis dând drumul la gazele de la mașina de gătit, în timp ce copiii săi dormeau în camera alăturată. Prima sa poezie, intitulată Poem, fusese publicată în Boston Herald pe când avea doar 9 ani. La vârsta de 12 ani, IQ-ul ei era în jur de 160, unul caracteristic geniilor.

10
/02
/14

Știu bine „Pescărușul”, aș putea să recit, noaptea, din el, dacă ar sta cineva să mă asculte. Nu stă nimeni. N-am mai văzut însă un asemenea spectacol. Antoaneta Cojocaru nu a regizat un Cehov, i-a dat o viață nouă, poate nu cea mai bună, dar nouă, și viață, oricum!

10
/02
/14

Încerc să-mi adun gândurile și să le transform în cuvinte pentru a descrie imaginile create de un spectacol de teatru pe care l-am văzut recent, un spectacol a cărui atmosferă feerică nu are nici o legătură cu titlul sinistru de filme western: „Vrei să mor în locul tău?“

10
/02
/14

O nouă versiune a piesei lui Caragiale, „O noapte furtunoasă“, poate fi văzută la Grand Cinema&More din Băneasa Shopping City, Bucureşti. Distribuția adună multe nume importante precum: Magda Catone, Daniela Nane, Doru Ana, Mircea Rusu, George Ivașcu, Vlad Corbeanu, Vlad Logigan și Andrei Mateiu. Regia îi aparține unuia dintre cei mai buni regizori de comedie […]

10
/02
/14

Cea de-a zecea ediție a Festivalul Internațional de Film București aduce mai multe proiecții – printre acestea şi La Grande Bellezza, nominalizat la premiile Oscar 2014 pentru Cel mai bun film străin -, mai multe filme și mai mulți invitați de marcă decât în anii anteriori.

10
/02
/14

Astăzi, 10 februarie 2014, de la ora 18.00, actorii Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti vor susține spectacolul „Mazl Tov and justice for all“ în fața clădirii din strada Dr. Iuliu Barasch nr. 15. Clădirea teatrului TES, declarată monument istoric, este grav avariată din cauza masivelor căderi de zăpadă din luna ianuarie. Acest spectacol se doreşte a fi un semnal de alarmă pentru opinia publică, dar şi pentru autorităţi.