Radu Beligan: „Te-ai întrebat vreodată unde se duc emoţiile oamenilor?“
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-beligan-te-ai-intrebat-vreodata-unde-se-duc-emotiile-oamenilor/

„Te-ai întrebat vreodată unde se duc emoţiile oamenilor? Emoţiile sunt transmise prin gesturi şi cuvinte, iar cuvintele sunt puse în cântece. Şi cântecele se ascultă la un concert. Ştii foarte bine că un concert înseamnă fericire pentru mai mulţi oameni în acelaşi timp. Iar fericirea este transmisă mai departe, de oameni“, spune Radu Beligan, într-un monolog pe care l-a avut înainte să înceapă concertul trupei Vunk, de luna aceasta.

Un articol de Corina Vladov|31 octombrie 2013

„Te-ai întrebat vreodată unde se duc emoţiile oamenilor? Emoţiile sunt transmise prin gesturi şi cuvinte, iar cuvintele sunt puse în cântece. Şi cântecele se ascultă la un concert. Ştii foarte bine că un concert înseamnă fericire pentru mai mulţi oameni în acelaşi timp. Iar fericirea este transmisă mai departe, de oameni“, spune Radu Beligan, într-un monolog pe care l-a avut înainte să înceapă concertul trupei Vunk, de luna aceasta.

„Noi toţi suntem responsabili pentru fericirea celorlalţi. Şi tu faci parte din formula fericirii. Dar fără exprimarea sau exteriorizarea ei, fericirea nu există! Fericirea are nevoie de oameni pentru a se naşte şi, de cele mai multe ori, ea ne alege pe noi. Noi doar trebuie să fim pregătiţi să o primim“, mai spune Radu Beligan.

Citiţi şi: Lectia de violoncel. Radu Beligan, sărbătorit la Teatrul Metropolis, chiar de ziua lui, la 95 de ani!

Radu Beligan Foto Petrica Tanase

Click aici pentru fotogalerie Acasă la Radu Beligan

Membrii trupei Vunk au anunţat pe site-ul formaţiei că Radu Beligan a filmat timp de două ore momentul pentru „31013 #asasishow”.

Monologul lui Radu Beligan, rostit înaintea concertului

„Când am scris textul pentru monologul de introducere nu ştiam sigur că Radu Beligan va avea timp sau va accepta să colaboreze cu noi. Dar aveam timbrul vocii dânsului în minte când îl scriam şi îmi imaginam cum ar suna.

Am fost extrem de bucuros când ne-a confirmat că îi place ideea şi că o să colaborăm, dar cel mai emoţionat am fost la filmare. Am văzut un om foarte fragil, din punct de vedere fizic, dar foarte puternic spiritual, cu aceeaşi privire care aduce linişte în jurul său şi care are aceeaşi pasiune de pe scenă, aşa cum îl ştiam eu când mergeam să-l văd jucând.

Citiţi şi: Radu Beligan: „Sunt un băiat de la ţară, iar băiatul ăsta a luat masa cu Regina Angliei“

După ce s-a terminat filmarea, tot nu-mi venea să cred că Radu Beligan a dat voce unui text scris de mine. Şi acum mă trec toţi fiorii de bucurie când mă gândesc la acea zi şi la liniştea care s-a aşternut în Sala Polivalentă când a început concertul cu acest moment…“, povesteşte Cornel Ilie, liderul trupei Vunk. Prima piesă din concert, care însoţeşte monologul, se numeste „Gata!“.

Foto cu Radu Beligan: Petrică Tănase

14
/12
/23

S-a lansat Crăciun în Amzei, un eveniment realizat de către Primăria Sectorului 1, care aduce căldura sărbătorilor de iarnă în spațiul public printr-un brad-instalație, semnat de scenografa Iuliana Vîlsan.

13
/12
/23

Compania de teatru independent Arte-Factum încheie stagiunea „Nocturnalii inside 2023” cu o distopie teatrală despre solitudine, o „colecție de singurătăți” care, ca o lentilă concavă, expune, prin câteva fascicule de viață și fragmente de istorii personale, un fenomen global acut.

12
/12
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.