Radu Beligan va fi înmormântat sâmbătă, cu onoruri militare
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-beligan-va-fi-inmormantat-sambata-cu-onoruri-militare/

Sicriul cu trupul neînsufleţit al actorului Radu Beligan va fi depus în foaierul Sălii Mari a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, sâmbătă 23 iulie, între orele 10.00 – 13.00. Înmormântarea va avea loc în aceeaşi zi, la Cimitirul Bellu. Fostul actor va fi înmormântat cu onoruri militare.

Un articol de Petre Ivan|21 iulie 2016

Născut pe 14 decembrie 1918, în comuna Galbeni, judeţul Bacău, marele artist era grec de origine, pe linie maternă, în timp ce paternă era urmaş al unuia dintre fraţii lui Ion Creangă.

Beligan a fost ales membru de onoare al Academiei Române în 2004. Zece ani mai târziu a fost inclus in Cartea Recordurilor ca fiind cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru.

În 2013, a doua zi după ce şi-a sărbătorit cea de-a 95-a aniversare, imediat după spectacolul „Egoistul”, jucat şi regizat de Radu Beligan la Teatrul Naţional Bucureşti, acesta a primit titlul de cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru, din partea Guinness World Records.

A fost decorat, printre altele, cu Ordinul „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofiţer, Ordinul Drapelul Iugoslav cu steaua de aur şi colan şi Ordinul Naţional al Legiunii de Onoare în grad de Ofiţer, din partea Franţei. Este Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti.

Radu Beligan a primit în 2011 o stea pe Aleea Celebrităţilor – Piaţa Timpului, spaţiul bucureştean dedicat marilor valori ale filmului şi scenei româneşti.

În februarie 2014, Radu Beligan a fost inclus într-un top al celor mai puternice o sută de personalităţi din lume din domeniul divertismentului, alături de actorul român în clasament regăsindu-se numeroase celebrităţi de toate vârstele, de la Hollywood, printre care Robert De Niro, Martin Scorsese, Clint Eastwood, Woody Allen, Judi Dench, Helen Mirren şi Angelina Jolie, potrivit site-ului american Business Insider.

Radu Beligan s-a stins din viaţă, miercuri, la 97 de ani, la Spitalul Elias.

Foto: Radu Beligan – facebook

21
/09
/23

Luni, 25 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), George C. Dumitru va intra în dialog cu Bogdan Răileanu și Victor Cobuz, pornind de la romanul „Rupturi”, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

20
/09
/23

Cezar Antal este absolvent al Universității de Arte "George Enescu" din Iași, Facultatea de Teatru, Secția Arta Actorului Mânuitor de Păpuși și Marionete. A fost actor al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, în prezent fiind angajat al Teatrului Odeon din București. A colaborat cu regizori importanți de teatru și film. La Teatrul Metropolis joacă în piesa "Disco Regret", scrisă de Doru Vatavului și regizată de Irisz Kovacs.

20
/09
/23

Galeria neconvențională Celula de Artă găzduiește în perioada următoare două vernisaje – Happiness is simple, al artistei Antonia Ionescu, pe 20 septembrie, la Palatul Bragadiru și instalația colectivă și imersivă Share, Tag or Dye Again, pe 23 septembrie, în Celula de Artă din B-dul Carol nr. 53 și Casa Carol 53 și propune vizitatorilor un concept nou de eveniment gândit în parteneriat cu galeria Săfițicuminți – LEAF (Limited Edition Art Fair), care se va desfășura între 22 – 24 septembrie la Kraft Market (str. Matei Millo nr. 8 – 10).

20
/09
/23

În luna octombrie începe ,,Străzile de film”, proiectul care te îndeamnă să redescoperi magia Bucureștiului prin cinematografie. O incursiune într-o lume a filmului și a arhitecturii orașului pe care îl numim acasă.  

20
/09
/23

Bucharest International Film Festival (BIFF) 2023, aflat în plină desfășurare, se bucură de un real succes, majoritatea filmelor sunt sold out iar personalitățile internaționale invitate sunt asaltate cu întrebări de publicul bucureștean.