Radu Călin Cristea, propus pentru CNA, a primit avizul Comisiilor de cultură ale Parlamentului
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-calin-cristea-propus-pentru-cna-a-primit-avizul-comisiilor-de-cultura-ale-parlamentului/

Radu Călin Cristea, propus de Guvern pentru funcţia de membru al CNA, a primit, marţi avizul Comisiilor de cultură ale Parlamentului pentru această demnitate cu 19 voturi pentru şi două voturi împotrivă. Potrivit lui Cristea, CNA ar trebui să modifice relaţia cu unele dintre instituţiile cu care interrelaţionează, să se preocupe de problematica protecţiei minorilor […]

Un articol de Andrada Văsii|29 ianuarie 2013

Radu Călin Cristea, propus de Guvern pentru funcţia de membru al CNA, a primit, marţi avizul Comisiilor de cultură ale Parlamentului pentru această demnitate cu 19 voturi pentru şi două voturi împotrivă.

Potrivit lui Cristea, CNA ar trebui să modifice relaţia cu unele dintre instituţiile cu care interrelaţionează, să se preocupe de problematica protecţiei minorilor şi de aceea a prestaţiei unor moderatori de la posturile din ţară al căror profesionalism lasă de dorit.

Radu Călin Cristea consideră că TVR a scăpat de partizanatul politic, dar, din păcate, în prezent este nevoie de un mai mare curaj în a ataca reflectarea realităţii româneşti, inclusiv a celei politice.

În urmă cu o săptămână, şedinţa Comisiilor de cultură, artă şi mijloace de informare în masă ale Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru audierea lui Radu Călin Cristea nu s-a putut desfăşura din cauza absenţei acestuia.

Radu Călin Cristea a fost aşteptat o oră de senatori şi deputaţi, aceştia hotărând ca audierea să fie reprogramată.

După audierea în comisiile de specialitate ale Parlamentului şi validarea sa într-o şedinţă comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor, Radu Călin Cristea îl va înlocui în CNA pe Mihai Mălaimare, care a demisionat pe 11 ianuarie.

Mandatul lui Radu Călin Cristea va expira pe 3 noiembrie 2014, atunci când ar fi expirat mandatul demisionarului.

Mihai Mălaimare a confirmat pe 15 ianuarie, într-o declaraţie acordată AGERPRES, că a demisionat din funcţia de membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului pe motiv că ar exista o cercetare a Agenţiei Naţionale de Integritate în ceea ce îl priveşte sub suspiciunea de incompatibilitate cu calitatea sa de membru CNA şi de director al Teatrului Masca.

„Există o cercetare a ANI în ceea ce mă priveşte sub suspiciunea că aş fi incompatibil ca membru CNA şi director al Teatrului Masca. Este o chestiune pe care eu o să o contest, dar, având în vedere că eu respect ideea de stat de drept iar asta până una alta este o instituţie a statului de drept, mi-am dat demisia”, a precizat Mihai Mălaimare.

Sursa: Agerpres

25
/03
/14

Joi, 27 martie, ora 19.00, la Opera Naţională Bucureşti, balerinii Corina Dumitrescu şi Călin Rădulescu reînvie romanul lui Tolstoi, Anna Karenina. Spectacolul, în regia şi coregrafia lui Ioan Tugearu, a făcut istorie în repertoriul ONB, prin montarea sa originală prezentată în premieră absolută pe 8 noiembrie 1998, producţia fiind reluată în 2009.

25
/03
/14

Teatrul Național din București va susține la Budapesta două reprezentații cu spectacolul ”Doua loturi”, joi, 3 aprilie, de la orele 17.00 şi 20.00. Cu ocazia turneului din capitala Ungariei, TNB a programat o reprezentație a spectacolului şi pe 27 martie 2014, la Sala Pictura, de la ora 20.00, de Ziua Mondială a Teatrului.

24
/03
/14

În anul în care se împlinesc 90 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai talentaţi cineaşti ai lumii, Sergei Paradjanov, Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica aduce în premieră, la Bucureşti, filmul biografic Paradjanov, propunerea Ucrainei la Oscarul pentru „Cel mai bun film străin”.

24
/03
/14

Cea de-a 10-a ediție a Festivalului Internațional de Film București, cel mai vechi festival competitiv din Capitală destinat exclusiv filmului de lung-metraj, va avea loc în perioada 26 martie – 2 aprilie 2014, la Cinema Studio, NCRR - Studioul Horia Bernea, sala Elvira Popescu și Institutul Cervantes. Programul Festivalului Internaţional de Film Bucureşti.

24
/03
/14

Cea de-a XII-a ediţie a Premiilor Muzicale Radio România şi-a desemnat câştigătorii. Cântecul anului a fost desemnat "Perfect fără tine", interpretat de trupa Vama, în timp ce Loredana Groza a primit trofeul pentru "Artistul anului 2013". Piesa "Ecou", interpretată de Elena Gheorghe feat. Glance, s-a impus la categoria "Cel mai bun cântec pop".

23
/03
/14

În noul spectacol după ,,Oscar și Tanti Roz” de Eric Emmanuel Schmitt, Alexandru Repan îi oferă lui Oscar șansa de a îmbătrâni. „Eu nu am vrut să-l joc pe Oscar, ci povestea lui, împreună cu un înger”, mărturisește actorul.

22
/03
/14

Nu am găsit un titlu mai potrivit pentru un articol referitor la ultimele discuri semnate de doi americani: dirijorul James Levine şi violonista Hilary Hahn. El este deja legendarul director muzical al Teatrului Metropolitan din New York, una dintre cele mai importante opere ale lumii, ea, o violonistă laureată cu Grammy care îndrăzneşte să caute căi noi de expresie.

22
/03
/14

S-a spus că Radu Beligan este un teribil paradox de umilință și de orgoliu. În volumul său de memorii, scria așa: „Ați văzut vreodată un mare actor jucând un rege? Pe lângă el, ai impresia că regii adevărați nu prea au talent”.

21
/03
/14

Al doilea joc, filmul experiment al regizorului Corneliu Porumboiu, va intra în cinematografe din 4 aprilie. Pelicula prezintă meciul de fotbal dintre Dinamo şi Steaua din iarna anului 1988, arbitrat de Adrian Porumboiu, tatăl regizorului. Cei doi, tată şi fiu, revăd meciul 25 de ani mai târziu şi îl comentează din faţa televizorului.