Radu Paraschivescu citeste din „Maimuţa carpatină“ la Humanitas Cişmigiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-paraschivescu-citeste-din-maimuta-carpatina-la-humanitas-cismigiu/

Astăzi, la ora 19.00, în Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bld. Regina Elisabeta nr.38), vă puteţi întâlni cu Radu Paraschivescu.

Un articol de Andrada Văsii|10 decembrie 2013

Astăzi, la ora 19.00, în Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bld. Regina Elisabeta nr.38, Bucureşti), vă puteţi întâlni cu Radu Paraschivescu.

În cele treizeci de texte din „Maimuţa carpatină“, Radu Paraschivescu încearcă să găsească explicaţii pentru câteva fenomene care ne colorează strident viaţa de zi cu zi: voluptatea excesului, tabloidizarea zonelor pe care le credeam necontaminabile, triumful antimodelelor, comportamentele papuaşe etc.

Cu toate acestea, „Maimuţa carpatină“ nu e scrâşnetul unui ciufut, ci mai degrabă expresia unei speranţe. Aceea că normalitatea va înceta – nu se ştie când şi nu se ştie cum – să aibă statut de excepţie.

Radu Paraschivescu

Afişul evenimentului cu Radu Paraschivescu

,,Maimuţa carpatină” este bestseller Gaudeamus 2013. După 24 de ani de viaţă liberă, România e tot în tranziţie. Ea îşi aminteşte de unde a plecat, dar nu mai ştie exact – dacă o fi ştiut vreodată – unde îşi propune să ajungă. Mereu pe drum, eternă şi fascinantă pentru unii, pur şi simplu surprinzătoare pentru alţii, România de azi e un spaţiu în care se amestecă toate culorile, sunetele şi aromele.

Dincolo de verdicte şi de generalizări, dincolo de exasperări de-o zi şi de bucurii de-o oră, un lucru e sigur: trăim într-un spaţiu unde plictiseala nu e doar interzisă, ci şi imposibilă. Prin comparaţie cu România de-acum douăzeci de ani, cea de azi e veselă şi, vorba cântecului, „cu bujori în obrăjori“. Prin raportare la ideal, avem, fireşte, motive de încruntare.

Foto credit: Humanitas, Wikipedia, foto cu Radu Paraschivescu

09
/03
/23

Mai mult de un deceniu, scriitorul american David Fideler, originar din Michigan și stabilit la Sarajevo, și-a însoțit cafeaua de dimineață cu lectura câte unei epistole de-a lui Seneca (cca. 4 î.Hr. - 65 d.Hr.), „cel mai convingător și mai elegant dintre scriitorii stoici”, „conștiința Imperiului Roman”. Astfel a apărut volumul „Mic dejun cu Seneca” (Editura Trei).

01
/03
/23

Compania de Librării București (CLB), cel mai longeviv lanț de librării din România, și Headsome Communication lansează astăzi, 1 martie 2023, cea de-a treia ediție a SuperPovești din București, un proiect îndrăgit care își propune să readucă în actualitate legendele și poveștile despre oraș cu ajutorul noii generații de cititori.

23
/02
/23

Sâmbătă, 25 februarie 2023, de la ora 12.00, Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Național al Cărții, un eveniment online dedicat traducătorilor de limba română din întreaga lume.

20
/02
/23

Amantele regilor au fost, uneori, respinse sau denigrate de societate, alteori tolerate sau chiar admirate pentru frumusețea lor sau pentru influența pe care o exercitau asupra suveranilor. Mai aproape de zilele noastre, amantele președinților erau ținute în secret sau negociate cu presa, în încercarea de a proteja imaginea șefilor de stat, văzuți ca lideri morali și exemplari pentru societate.