RAMBUKU (premiat de UNITER pentru Cel mai bun spectacol), pe scena Teatrului Național din Cluj
https://www.ziarulmetropolis.ro/rambuku-premiat-de-uniter-pentru-cel-mai-bun-spectacol-pe-scena-teatrului-national-din-cluj/

Spectacolul Rambuku îşi continuă periplul festivalier. Ca urmare, Teatrul Naţional din Timişoara prezintă în această seară, de la ora 21.00, în Sala Mare a Teatrului Naţional din Cluj, spectacolul Rambuku, în cadrul Întâlnirilor Internaţionale de la Cluj.

Un articol de Petre Ivan|12 octombrie 2018

Mai mult decât un spectacol intens, fascinant, mai mult decât un spectacol despre Om ca efect și cauză, ca depozitar și receptor al emoției, mult mai mult decât un alt spectacol de succes al Teatrului Național din Timișoara, Rambuku reprezintă un spectacol necesar, o întoarcere la valorile umane fundamentale.

Întâlnirile Internaționale de la Cluj se construiesc, în fiecare an, în jurul unei teme. Ediția 2018 stă sub semnul unui topic generos: Viziuni. La fel ca în fiecare an, festivalul organizat de Teatrul Național din Cluj, reunește în sălile de spectacol regizori, actori, scenografi, muzicieni, dramaturgi sau critici de teatru din România și din străinătate, dar și un număr foarte mare de spectatori.

Rambuku de Jon Fosse este un spectacol complex, atât din punct de vedere interpretativ, cât și din punct de vedere scenografic și logistic. Claudia Ieremia și Ion Rizea transpun în cuvânt noțiuni aproape imposibil de descris, senzații, spații, sentimente.

În egală măsură, Andrea Gavriliu creează un întreg univers din propriul trup și, în calitate de coregraf, din trupurile tinerilor actori Ada Dumitru, Adrian Loghin, Alexandru Ioan Pântea, Ana Negrescu, Andreea Giurgiu, Ciprian Valea, Eugen Curelici, Eva Maria Danciu, Ioana Repciuc, Ionuț Iova, Mario Valdelvira Garcia, Raul Lăzărescu, Roxana Fânață, Sebastian Vâlcea, Ștefania Misăilă și Vlad Cireșan.

Scenariul semnat de Anca Măniuțiu oferă scenografului Adrian Damian ocazia să construiască un univers vizual fascinant, obsedant, repetitiv, dezvoltat într-o arhitectură bizară, imposibilă, suprarealistă care își schimbă mereu geometria și în care ființa trebuie să lupte pentru a nu-și pierde identitatea.

Acestui spațiu al non-culorii i se alătură, consonant, costumele semnate de Luiza Enescu, coloana sonoră compusă de Mihai Dobre și light-designul creat de Lucian Moga.

 Rambuku

Foto: RAMBUKU – Adrian Pîclișan / TNTm

14
/07
/22

În cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu trupa, directorul general Gábor Tompa le-a mulțumit tuturor pentru munca depusă de-a lungul anului și a subliniat faptul că, în stagiunea 2021/2022, Teatrul Maghiar de Stat Cluj a avut opt premiere.

13
/07
/22

DANS PRINTRE CUVINTE Deschizi televizorul şi eşti bombardat cu o limbă română de multe ori aproximativă, citeşti ce-a mai rămas din presa scrisă şi se întâmplă acelaşi lucru. Iar pe reţelele de socializare e jale. Cui îi mai pasă azi, în secolul vitezei, de gramatică? Ziarul Metropolis îţi propune un joc nou de gramatică, fără să te scoată la tablă…

13
/07
/22

La Curtea Veche Publishing se află în pregătire prima biografie tradusă în limba română a liderului ucrainean - „Volodimir Zelenski. În mintea unui erou” de Régis Genté și Stéphane Siohan.

13
/07
/22

Între 5 și 9 iulie 2022, Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova a fost gazda celei de-a IV-a ediții a Festivalului Tinerilor Regizori – Theater Networking Talents (TNT), un eveniment teatral coordonat de regizorul Bobi Pricop, dedicat artiștilor aflați la debut.

12
/07
/22

Cinematograful călător Caravana Metropolis se întoarce pentru cel de-al XI-lea sezon, pentru a aduce pe marele ecran, în fața publicului larg, cele mai bune filme de autor noi, apreciate la marile festivaluri internaționale și în cinematografele din întreaga lume. Între 14 și 17 iulie, caravana va ajunge în localitățile Buriaș și Periș din județul Ilfov, […]

11
/07
/22

Adesea complicat și neocolit de dificultăți, începutul are întotdeauna frumusețea lui. Cu atât mai mult începutul unei cariere artistice, așa cum anunță de multe ori Gala Absolvenților, organizată în fiecare an de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București.