Ramona, de Andrei Crețulescu, în selecția oficială “Semaine de la Critique” – Cannes 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/ramona-de-andrei-cretulescu-in-selectia-oficiala-semaine-de-la-critique-cannes-2015/

Scurtmetrajul independent “Ramona” , în regia lui Andrei Creţulescu, a fost selectat în competiţia oficială a secţiunii “Semaine de la Critique” din cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Cannes. A 54-a ediţie a prestigioasei secţiuni va avea loc luna viitoare, în perioada 14-22 mai.

Un articol de Petre Ivan|20 aprilie 2015

Violent, stilizat și fără dialoguri, “Ramona” încheie astfel trilogia „impromptu” realizată de Andrei Crețulescu și începută cu  scurtmetrajele “Bad Penny” (2013) și “Kowalski” (2014). Din distribuție fac parte aceiași actori: Rodica Lazăr, Dorian Boguță, Andi Vasluianu, Șerban Pavlu, cărora li se adaugă Ana Ularu.

„Bad Penny a apărut cumva din întâmplare. Practic, am făcut “Kowalski” pentru că făcusem “Bad Penny” – și apoi am făcut “Ramona” pentru că făcusem “Kowalski”… Să zicem că am decis să încheiem ostilitățile cât mai sângeros cu putință, iar actorii și-au dorit să filmăm la mare. Ceea ce am și făcut. În octombrie – nu-i vina mea că n-au precizat anotimpul.” – Andrei Crețulescu.

Fost critic de film, Andrei Crețulescu a produs pentru HBO România primul sezon din serialul “În Derivă” și nouă documentare originale. În 2011 a înființat compania de producție Kinosseur.

După ce a produs lungmetrajul “Killing Time” (regia Florin Piersic Jr.), Andrei a scris și regizat “Bad Penny”și “Kowalski”, acesta din urmă laureat cu premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj la Festivalul de Film de la Zagreb, în 2014, și cu Premiul de Regie și de Interpretare (Andi Vasluianu) la Festivalul de Film European de la Lille, în 2015.

“Ramona” este cel de-al treilea scurtmetraj al său, realizat în aceeași formulă ca primele două. În prezent, Andrei este în post-producție cu “Șapte luni mai târziu”, primul scurtmetraj finanțat de CNC, și în pre-producție cu primul lungmetraj, “Charlton Heston”, pe care îl va filma în toamnă.

“Ramona” este un scurtmetraj 100% independent, produs de Andrei Crețulescu (Kinosseur), Radu Stancu (deFilm) și Claudiu Mitcu (We Are Basca). Coproducători sunt Dan Chișu (DaKino) și Eugen Kelemen (Digital Cube).

Semaine de la Critique este o secțiune paralelă a Festivalului de la Cannes, înființată în 1962 și concentrată pe regizori aflați la început de carieră.

Foto: Ramona – facebook.com/Ramona2015short

28
/11
/19

CRONICĂ DE FILM După „Cealaltă Irina” (2009) și „Q.E.D.” (2013), regizorul Andrei Gruzsniczki revine cu un nou lungmetraj, „Zavera” (2019), o dramă minimalistă - dar și manieristă - despre un inginer constructor (Dorian Boguță) a cărui viață e dată peste cap de moartea celui mai bun prieten (Șerban Pavlu).

28
/11
/19

Organizat de American Independent Film Festival și Cinema „Elvire Popesco”, pe 30 noiembrie, Maratonul „Blade Runner” este o invitație în lumea a două filme cult.

27
/11
/19

CRONICĂ DE FILM Martin Scorsese revine cu voluptate la ce i-a fost cel mai drag: filmul cu gangsteri. Produs și lansat de Netflix, adică în afara limitărilor la durată impuse de o distribuție în cinematografe, „The Irishman” i-a permis veteranului regizor să se lăfăie într-o cronică a mafiei de aproape trei ore și jumătate.

23
/11
/19

10 filme internaționale proiectate în premieră la București, un juriu de excepție, 12 masterclass-uri și 2 workshop-uri cu specialiști în cinematografie și actorie, și voie bună fără limite!

21
/11
/19

CRONICĂ DE FILM După două filme ilustrative, fără forță, eșuate, „Poarta Albă” (2014) și „Fals tratat de mântuire a sufletului” (2018), nu aveam mari așteptări de la noul lungmetraj al regizorului Nicolae Mărgineanu, „Cardinalul” (2019), tot despre victimele comunismului. Filmul are însă câteva calități, fără a fi memorabil.

19
/11
/19

CRONICĂ DE FILM Primele două episoade din sezonul al treilea al miniseriei „Umbre”, produs de HBO și scris și regizat de Bogdan Mirică, arată mai bine decât primele două sezoane. Asta nu înseamnă că lipsesc de tot replicile teribiliste sau că narațiunea nu e tot simplistă. Doar că personajele sunt mai închegate.