Rarități expuse la „Onoarea națiunilor”
https://www.ziarulmetropolis.ro/raritati-expuse-la-onoarea-natiunilor/

Expoziţia „Onoarea naţiunilor. Ordine şi decoraţii din patrimonial Muzeului Naţional de Istorie”, care îşi aşteaptă vizitatorii până în luna noiembrie, constituie un proiect unic, potrivit organizatorilor cel mai mare proiect de acest gen care s-a pus în operă în ţară după 1989.

Un articol de Liliana Matei|17 septembrie 2020

În cadrul evenimentului desfășurat la Muzeul Național de Istorie al României din București pot fi admirate 560 de piese, ordine, medalii, cruci, semne onorifice și brevete militare și civile, din 80 de țări. Multe dintre aceste sunt rarități greu accesibile publicului larg.

Ordinele Unirii (creat în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza), Mihai Viteazul și Crucea Regina Maria (înființate în timpul Primului Război Mondial), Ferdinand I și Pentru Merit (instituite în perioada interbelică) sunt doar o parte din piesele deosebite expuse în cadrul secțiunii dedicate decorațiilor românești. Printre cele mai valoroase distincții străine prezentate în cadrul expoziției se numără Ordinul Vulturul Negru al Principatului Albaniei și Ordinul Orhideei Înflorite al Imperiului Manciurian, precum și alte însemne ale statelor de pe celelalte continente.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".