Răzvan Boar expune „Inanimate Objects Obey my Thought!“ la Galeria Nicodim
https://www.ziarulmetropolis.ro/razvan-boar-expune-inanimate-objects-obey-my-thought-la-galeria-nicodim/

Vernisajul „Inanimate Objects Obey my Thought!“ semnat Răzvan Boar va avea loc marţi, 25 iunie, începând cu ora 19.00 la Galeria Nicodim din Bucureşti.

Un articol de Andrada Văsii|24 iunie 2013

Vernisajul „Inanimate Objects Obey my Thought!“ semnat Răzvan Boar va avea loc marți, 25 iunie, începând cu ora 19.00 la Galeria Nicodim din București.

În noua serie de lucrări ale artistului român Răzvan Boar desenul, ca și practică artistică este transpus, manipulat și parodiat. Deși stilul lui Răzvan Boar este incontestabil pictural, felul în care abordează gestul artistic dă la iveală un dialog critic cu noua manieră de reprezentare artistică.

Compozițiile sale evidențiază un anumit automatism, o abordare aproape expresionist abstractă a desenului, care-i plasează subiectele figurative și tematice într-un joc dinamic al noțiunilor configurării și sublimării.

Imagini din anii ‘50

Utilizând imagini ale iconografiei publicitare din anii ‘50, creația sa se confruntă cu rolul de „studiu“ ca mijloc pentru atingerea unui scop final, și mai mult decât atât, ca o condiție necesară a picturalului. Astfel linia de demarcație între desen și pictură este estompată; nivelând ierarhia tehnicilor și a materialelor, el folosește culorile cu o lejeritate a tușei de obicei asociată carbunelui sau tușului.

Chiar această tensiune materială este cea care face ca lucrările să se subscrie zonei vestigiilor sau a relicvei contemporane; liniile sale devin primitive, culorile sunt simbolice, tiparele prind contur și totul captă un ritm vizual distinct.

Artistul se folosește de culoare pentru a delimita și a-și contura ideile și subiectele unificându-și astfel planurile în mod formal.

Info: 

Expoziția poate fi vizitată în perioada 25 iunie-25 iulie.

Foto credit: Modernism.ro

Text preluat în parteneriat cu Modernism.ro

28
/11
/13

Fotografia e o lașitate și e un fapt radical. Fotograful știe că nu trebuie să creeze lumea din nou; dar oriunde oricând s-ar afla, lumea întreagă se află cu el aici și acum.

27
/11
/13

Art in Bucharest și Ziarul Metropolis te invită sâmbătă, 30 noiembrie, la o plimbare prin Bucureștiul artistic. Participă la concurs și te vei putea întâlni cu sculptorul Lucian Țăran, cu artistul vizual Zoița Delia Călinescu și cu imaginile unuia dintre cei mai cunoscuți fotografi contemporani, Josef Koudelka.

22
/11
/13

,,Visare - Portretul Zettinei Urechia", de Nicolae Grigorescu, deţine recordul pentru cel mai scump desen vândut într-o licitaţie românească de artă, după ce, joi, la Licitaţia de Alb Negru organizată de casa Artmark, a fost adjudecat cu suma de 11.000 de euro, dublul preţului de pornire.

15
/11
/13

Pictura monumentală „Carolus Magnus”, realizată de pictorul român din Germania Emil Ciocoiu, a fost prezentată publicului, în premieră mondială, în cadrul expoziţiei retrospective a artistului, desfăşurată la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti.

11
/11
/13

Marți, 12 noiembrie, de la ora 19.00, la Institutul Francez, Sala Elvire Popesco, are loc lansarea albumului Sonoro Conac, care cuprinde lucrările fotografului Șerban Mestecăneanu și texte scrise de Luiza Zamora, cu un concept grafic semnat de Corina Duma.

23
/10
/13

După o premieră furtunoasă la început de lună, Camera 0001|FABRICA DE VISE revine cu două reprezentaţii sâmbătă şi duminică, pe 26 şi 27 octombrie, de la ora 20.00 la Centrul Naţional al Dansului, Sala Stere Popescu (Bd. Mărăşeşti 80-82).