Razvan Petrescu, 58. La mulţi ani!
https://www.ziarulmetropolis.ro/razvan-petrescu-58-la-multi-ani/

Majoritatea criticilor spun despre el că este „(pur şi simplu) cel mai bun scriitor de proză scurtă din România”. Răzvan Petrescu, autorul volumelor: „Foxtrot XX”, „Rubato” sau „Variaţiuni pe o temă de Vater-Puccini”, împlineşte, astăzi, 58 de ani.

Un articol de Petre Ivan|20 septembrie 2014

Razvan Petrescu, dramaturg şi prozator român, s-a născut pe 20 septembrie 1956 la Galaţi. A urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti, pe care le absolvă în 1982. În studenţie frecventează cenaclul „Universitas”, condus de criticul şi profesorul Mircea Martin. După terminarea studiilor profesează în domeniu timp de opt ani, ocupând un post de medic la ţară, perioadă pe care scriitorul o trăieşte ca “un exil forţat, un fel de pedeapsă”.

Dar să-l lăsăm chiar pe Razvan Petrescu să se autocaracterizeze, cu riscul de a vă injecta o doză sănătoasă de bună dispoziţie:

“Născut la 20 septembrie 1956, într-un sat spectral. În acelaşi an, Marilyn Monroe se căsătoreşte cu Arthur Miller, iar Congresul al XX-lea al PCUS înfierează cultul personalităţii. Învaţă să cânte la chitară şi să bată la maşină în acelaşi timp, şi absolvă terifiat, cu brio, Facultatea de Medicină Generală din Bucureşti, în ’82.

Ca recompensă, va lucra cinci ani în judeţul Dâmboviţa – la două dispensare cu un definitiv aer bucolic, datorită căruia va prezenta în faţa pacienţilor o cădere nervoasă urmată de internare. La spital se simte bine. Îi plac medicamentele, susţine că-l ajută să deosebească binele de rău, de copaci etc.

Regret că nu am rămas medic. Aş fi putut pleca acum din ţară. În Papua, Noua Guinee. În Arizona Dream, în care m-aş fi împuşcat eu, nu acordeonista. Pentru că nimic nu mi se pare mai sordid decât să mori şi să fii îngropat în România. Ce să mai vorbesc de coborârea în sicriu, pe trepte, şase etaje. – Razvan Petrescu

Renunţă la medicină. Între 1990 şi 1994 va fi redactor. Trece şi prin Ministerul Culturii pe vremea lui Spiess, ca referent de specialitate. În 1994 se angajează la Editura Alfa, amplasată în incinta fostului Frigocom, la care se ajunge pe strada animalelor moarte (pisicuţe, şobolani, răţuşte). Se mai internează de câteva ori, se împrieteneşte cu cîteva paciente plus asistenta care-i face injecţii la Institutul Aslan unde, între înţepături, se plimbă îngândurat prin jurul morgii ascunse de tufe.

Intră în şomaj pentru un timp, nu se bucură de libertatea neaşteptată, şi, din 2004, ajunge la Editura Curtea Veche. Atmosfera destinsă îl predispune să scrie poezii de dragoste pe care nu le va tipări niciodată. Deprimarea îl ajută să înţeleagă sufletul femeilor care, la rândul lor, îi apreciază diferite calităţi, cum ar fi: blândeţea, nervozitatea, omenia. Are multe aventuri pe care le va descrie cifrat în cartea de preziceri ce urmează să-i apară peste mulţi ani.

Îmi place să fac plimbări interioare. Ultima dată am călătorit în mintea unei femei. Cum spuneam, n-am găsit nimic. Dar era foarte frumos. – Razvan Petrescu

Aventurile îl obosesc şi, prin urmare, pierde câţiva dinţi. Debutează la Cartea Românească într-un volum excesiv de colectiv (Debut ’86) şi-i apar volumele de proză scurtă Grădina de vară (1989), Eclipsa (1993), Într-o după-amiază de vineri, 1997) şi volumul de texte muzicale numit Foxtrot (2008). Volumul Rubato (Curtea Veche, 2011), este o selecţie din toate povestirile publicate. Scrie şi două piese de teatru: Farsa (1994) şi Primăvara la bufet (1995).

În total, primeşte pentru ele şase milioane de lei, cât costa pe-atunci o bibliotecă din placaj. O cumpără. Inclus în patru antologii de proză scurtă şi în manualele de limba şi literatura română pentru clasa a X-a. A fost tradus în Israel, Spania şi Anglia. Îi plac murele.”

Foto: Razvan Petrescu -curteaveche.ro

24
/02
/21

Legendarul actor al Teatrului Nottara, Alexandru Repan, sărbătorește, vineri, 26 februarie 2021, 81 de ani pe scena vieții. Spectacolul Efecte colaterale de Alexandru Popa, în regia lui Vlad Zamfirescu, îl aduce în fața publicului chiar la aniversare. În foaierul Sălii Horia Lovinescu, o expoziție de fotografie aduce laolaltă instantanee impresionante cu cele mai importante roluri interpretate de Alexandru Repan pe scena Teatrului Nottara.

07
/02
/20

Născut în 1955, la Piatra Neamț, regizorul Alexandru Dabija împlinește pe 13 februarie 65 de ani, prilej cu care Casa de Producție TVR vă invită să urmăriți una dintre comediile cele mai spumoase ale anilor ’90, „Scapino” de Molière, în regia sa.

23
/09
/19

"Eu, George din Moreni, am trăit în România visul american!", spunea George Mihăiță, într-un interviu din 2018.  Actorul și directorul Teatrului de Comedie împlineşte astăzi 71 de ani.

03
/09
/19

Născut într-o zi de 2 septembrie (1964) la Beirut, în Liban, actorul din Matrix, Point Break, Speed sau The Devil's Advocate a împlinit, ieri, 55 de ani. Zilele trecute a fost confirmată oficial informația conform căreia Trilogia Matrix va avea o continuare. Filmul îi va avea în distribuție și de această dată pe Keanu Reeves și Carrie-Anne Moss.

26
/08
/19

Anna Szeles, una dintre cele mai fermecătoare actrițe din cinematografia românească, a împlinit 77 de ani. Actriţa de origine maghiară a fost omagiată la Festivalului Internațional de Film Transilvania 2018, unde a primit Premiul pentru întreaga carieră.

23
/08
/19

"Îmi place poza asta pentru că-l înfățișează pe Andrei Pleșu așa cum îl cunosc eu: un om ludic, firesc, lipsit de bățoșenia pe care unii ar crede că o impune statutul lui și, în același timp, un om cald, deschis, integrator. Tot așa e și ca om de cultură, iar prezența sa în spațiul cultural de la noi (nu numai prin cărțile lui, dar și prin instituțiile pe care le-a creat) ne-a ajutat enorm să regăsim sau să reconstruim normalitatea. Mulțumim, Andrei Pleșu! La mulți ani!" - Cezar Paul-Bădescu. Scriitorul şi eseistul Andrei Pleşu împlineşte, astăzi, 71 de ani.

13
/08
/19

"Blondele sunt cele mai potrivite victime. Ele sunt asemeni zăpezii virgine în care ies la iveală urmele însângerate." - Alfred Hitchcock. Se împlinesc, astăzi, 120 de ani de la nașterea cineastului considerat „maestrul suspansului”. 

12
/08
/19

“Cred că nu am trăit degeaba. Am lăsat ceva în urmă. Am învăţat de la viaţă că demnitatea, cinstea şi generozitatea se plătesc foarte scump.” – Tamara Buciuceanu-Botez. Doamna comediei româneşti a împlinit, zilele trecute, 90 de ani!

05
/08
/19

“Cred că am devenit, astăzi, persoana care mi-am dorit să fiu. Am învăţat că, indiferent cât de mult suferi, lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta. Am învăţat că trebuie să te desparţi de cei dragi prin cuvinte calde. S-ar putea să fie ultima oară când îi vezi… Am învăţat să iubesc ca să pot fi iubită!” – Cezara Dafinescu, actrita care, ieri, şi-a serbat cea de-a 71 -a aniversare!

01
/08
/19

“Copilăria este cadoul ce ni-l face viaţa pentru ce vom avea de îndurat. Mi-e dor de tot, de nedeile satelor, unde mâncam colaci sfinţiţi, caltaboşi, sugiuc, turtă dulce şi mai ales îngheţată colorată de la ţigani.” – Horaţiu Mălăele. Artistul (actor, regizor, caricaturist, pictor şi scriitor) Horațiu Mălăele a împlinit, astăzi, 67 de ani. La mulți ani!

16
/04
/19

"Nu sunt nostalgică, obişnuiesc să privesc înainte, dar îmi e dor de momentele magice petrecute cu Visconti şi Fellini." - Claudia Cardinale. Celebra actriţă italiană a împlinit 81 de ani.

25
/03
/19

“Între pasiune şi suferinţă asemănarea este atât de mare încât, de-a lungul timpului, oamenii au ajuns să le confunde şi să le boteze cu acelaşi cuvânt: patimă, a pătimi. O ironie filologică.” – Ana Blandiana . Astăzi, de Buna Vestire, una dintre cele mai graţioase şi puternice voci din poezia feminină românească împlineşte 77 de ani.

14
/02
/19

Actorul George Ivașcu, directorul Teatrului Metropolis din București, împlinește 51 de ani, pe 15 februarie. Șase artiști care au un impact uriaș asupra repertoriului teatrului: directorul de scenă Victor Ioan Frunză, scenografa Adriana Grand, regizoarea Chris Simion-Mercurian, actrița, regizoarea și dramaturgul Lia Bugnar, actorul și regizorul Emanuel Pârvu și dramaturgul și regizorul Mimi Brănescu, povestesc câteva întâmplări cu George Ivașcu.

10
/02
/19

„Când am început jucam la amatori, îl imitam pe Beligan. Doar când am dat examen la Institut, mi s-a spus «mă, tu îl imiți pe Beligan!». Și atunci mi-am dat seama și am căutat să scap de chestia asta.” , spune Victor Rebengiuc, actorul care a împlinit, astăzi, 86 de ani.