Razvan Stoica este câştigătorul Concursului New Talent
https://www.ziarulmetropolis.ro/razvan-stoica-este-castigatorul-concursului-new-talent/

Luni, 7 octombrie 2013, a avut loc finala concursului New Talent de la Bratislava, în urma căreia violonistul român Razvan Stoica a primit unicul premiu pus în joc la această competiţie – titlu de ,,Noul talent al anului 2013”.

Un articol de Andrada Văsii|8 octombrie 2013

Luni, 7 octombrie 2013, a avut loc finala concursului New Talent de la Bratislava, în urma căreia violonistul român Razvan Stoica a primit unicul premiu pus în joc la această competiţie – titlu de „Noul talent al anului 2013”.

Razvan Stoica este primul muzician român care reuşeşte această performanţă în istoria de 44 de ani a acestui concurs iniţiat de Sir Yehudi Menuhin.

În finală, Razvan Stoica a interpretat Concertul op.35 pentru vioară şi orchestră de Piotr Ilici Ceaikovski, o interpretare care a ridicat în picioare publicul aflat la Sala de concerte a Filarmonicii din Bratislava.

New Talent este cea mai importantă competiţie pentru tineri instrumentişti între 18 şi 28 ani, derulată sub semnul Uniunii Europene de Radio; fiecare radiodifuziune publică europeană are dreptul de a înscrie în concurs propriii candidaţi.

Peste 20 de premii pentru Razvan Stoica

Razvan Stoica a fost propus în această competiţie de Radio România Muzical, unicul post de radio românesc dedicat muzicii clasice şi de jazz, care confirmă astfel, încă o dată, implicarea sa în promovarea valorilor muzicale româneşti.

Citiți și: Razvan Stoica este semifinalist la Concursul New Talent din Bratislava

Joi, 10 octombrie 2013, între orele 18.10-19.00, Razvan Stoica este invitatul unei ediţii speciale „Radio România Muzical multimedia”. În direct la radio, dar şi audio-video pe site, Cristina Comandaşu va dialoga cu Răzvan Stoica despre recenta sa reuşită; vor fi difuzate şi înregistrările violonistului, cele realizate pentru Radio România, dar şi selecţiuni de pe discul său „Stradivari with passion”. Înregistrarea audio-video a emisiunii va putea fi ulterior vizionată pe site-ul România Muzical, dar şi pe contul de youtube al Radio România Muzical.

Razvan Stoica

Razvan Stoica a câștigat concursul de la Bratislava

Violonistul Razvan Stoica (26 ani) a studiat la Liceul de muzică „George Enescu” din Bucureşti şi la Conservatorul Regal de Muzică din Amsterdam, la clasa binecunoscutului profesor Ilya Grubert.

Are în palmares aproape 30 de premii naţionale şi internaţionale. Din 2009, Răzvan Stoica cântă pe o vioară Stradivarius din 1729, pe care a  câştigat-o la o competiţie desfăşurată la Salzburg, la care Răzvan a avut 170 de contracandidaţi.

Foto credit: Radio România Muzical, Peter Brenkus, Razvan Stoica

27
/01
/20

OAMENII MUZICII Pe 27 ianuarie în 1901 pleca din această lume unul dintre creatorii cei mai mari ai istoriei muzicii: Giuseppe Verdi. El continuă să impresioneze și astăzi prin măiestria cu care a creat povești muzicale extrem de complexe, capabile deopotrivă să amuze, să emoționeze, să întristeze și să pună publicul pe gânduri.

23
/12
/19

Piesa „Dor de casă” interpretată de Cuza de la „Noaptea Târziu”, George Hora, Irina Rimes și actrița Carmen Tănase, și care a fost lansată pe 17 decembrie, a devenit în câteva zile imnul nostalgic al tuturor românilor plecați la muncă în străinătate, și care și-ar dori mai mult decât orice pe lume să ajungă acasă de Sărbători.

17
/12
/19

Hiturile anilor ’80-’90 vor fi live la cea mai mare petrecere dintre ani din București – „Revelion 2020. Disco Night Fever” – organizată de Primăria Capitalei prin ARCUB. Printre artiștii care vor urca marți, 31 decembrie, de la ora 18, pe scena din Piața Constituției se numără O-Zone, Haddaway și Milli Vanilli.

15
/12
/19

Vineri, 20 decembrie 2019, artistul Alexandru Andrieș va urca pe scena Unteatru pentru deja tradiționalul concert de Crăciun „Andrieș la Unteatru”.