„Ready Player One”. Lumi virtuale
https://www.ziarulmetropolis.ro/ready-player-one-lumi-virtuale/

CRONICĂ DE FILM Amestec de SF şi film de aventuri şi cu aparenţa unui joc video, „Ready Player One” (2018), regizat de Steven Spielberg, încearcă să surprindă ceva din spiritul timpului şi să anticipeze viitorul.

Un articol de Ionuţ Mareş|31 martie 2018

În câteva secvenţe din „Ready Player One”, noul film de aventuri regizat de Steven Spielberg, oamenii de pe străzile unui oraş american din anul 2045 poartă ochelari speciali cu care se deconectează de la lumea reală, pentru a pătrunde, împrumutând avataruri, într-un univers virtual, OASIS, opera unui genial creator de jocuri pe calculator decedat între timp.

La început amuzante, momentele nici nu mai ţin atât de mult de domeniul SF, cât de o realitate cât se poate de palpabilă şi de înfricoşătoare a zilelor noastre: în mijloacele de tranport în comun sau chiar pe stradă, e suficient să ne ridicăm ochii din telefoane pentru a vedea că aproape toţi din jurul nostru sunt absorbiţi la rândul lor de propriile telefoane, chiar şi atunci când au pe cineva lângă ei. Suntem cu toţii în acelaşi timp în două realităţi paralele sau, uneori, convergente. Ne ascundem în spatele câte unui profil digital – cel mai la îndemână, contul de Facebook – şi ne proiectăm într-un alt spaţiu, ideal.

Este cea mai vizibilă trimitere la prezent din „Ready Player One”, un film a cărui acţiune este plasată în viitor, cu personaje care îşi duc existenţa între realitatea diegetică şi realitatea virtuală, concepută ca un sofisticat joc video a cărui descifrare, la capătul unor aventuri cu obtacole, le poate aduce personajelor beneficii financiare în viaţa reală.

Interesat încă de la începuturile sale de regizor să se plaseze în avangarda cinema-ului inspirat din cultura pop şi să fie pe gustul publicului tânăr de la momentul apariţiei fiecărui film, Steven Spielberg preia aici un scenariu scris de Zak Penn şi Ernest Cline, adaptat după un roman cult al celui de-al doilea. Şi ţinteşte în special spre spectatorii pasionaţi deopotrivă de jocurile video (filmul are multe trimitri la istoria acestora) şi de atât de răspânditele filme digitale spectaculoase, în 3D, cu lumi fantastice.

Rezultă un film hibrid, cu o estetică uşor bizară, surprinzătoare. Un amestec care captează ceva din frenezia şi superficialitatea cinema-ului depedent aproape exclusiv de CGI (imagini generate de calculator) şi care continuă în acelaşi timp cinema-ul dinamic pe care l-a practicat constant Steven Spielberg (sunt multe racorduri şi cu istoria cinema-ului, de la King Kong şi până la dinozaurii pe care i-a făcut celebri însuşi cineastul american).

Însă toate acestea sunt dublate de latura SF, folosită deopotrivă pentru a reflecta universul jocurilor electronice, în plină dezvoltare de mai mulţi ani, şi pentru a specula asupra unui posibil viitor în care cinema-ul însuşi, după ce va fi trecut prin etapa VR, s-ar putea contopi, până la a fi absorbit, de logica şi imageria jocurilor electronice. Şi, exact ca în OASIS, personajele ar avea doar aparenţa unor oameni, la care s-ar adăuga trăsături de personaje animate sau de supereoroi.

După ce, în tinereţe, a contribuit decisiv la apariţia epocii blockbusterelor, Steven Spielberg pare a-şi propune acum să anticipeze, din nou, viitorul cinema-ului maintream. Şi o face cu o voluptate care exclude aproape în totalitate reflecţia, distanţarea – de unde şi senzaţia că „Ready Player One” este un simplu (şi antrenant) film de divertisment, nu foarte ofertant în idei de regie mari şi originale.

„Ready Player One” (2018), cu titlul în română „Ready Player One: Să înceapă jocul”, a intrat în cinematografe la 30 martie, fiind distribuit de Vertical Entertainment.

27
/08
/14

CRONICĂ DE FILM. „Camera groazei”, un film danez cu succes la publicul din țara sa, este un thriller care bifează corect, dar fără vervă și originalitate, mărcile genului. Filmul lui Mikkel Norgaard se păstrează într-o zonă mainstream și afișează o sfioșenie surprinzătoare, atât narativ, cât și vizual.

27
/08
/14

Formaţiile Fără Zahăr, Ţapinarii şi Timpuri Noi vor concerta, între 26 şi 28 septembrie, la Bucharest Comedy Week, urmând ca serile din Piaţa Enescu să se încheie cu o proiecţie de film, precum "Pantera roz", din 1963, şi "Unora le place jazz-ul", din 1959.

27
/08
/14

Programul MECEFF „7+1” va oferi publicului spectator o serie de producții din spațiul geografic central-european, în cadrul unor secţiuni necompetiţionale. Este vorba de filme realizate înainte de 1989, cu un puternic mesaj anti statul comunist și regizate de câțiva dintre cei mai mari regizori europeni ai secolului XX.

26
/08
/14

Comedia "#Selfie", de Cristina Iacob, a atins cifra de 90.703 spectatori şi încasări de 1.136.889 de lei, devenind astfel unul dintre cele mai de succes filme româneşti din ultimii ani.

26
/08
/14

Astăzi începe cea de-a cincea ediție a Divanului Degustătorilor de Film și Artă Culinară, ediție care este dedicată temei “Eroi și antieroi din Balcani”. Timp de șase zile, în perioada 26 – 31 august, în Port Cultural Cetate (jud. Dolj), în cadrul Divanului vor fi proiectate 63 de filme: 12 lungmetraje și 51 de scurtmetraje.

25
/08
/14

Comedia “America, venim!”, debutul în lungmetraj al regizorului Răzvan Săvescu, a cărei premieră va avea loc pe 19 septembrie, pune accentul pe întâmplările amuzante şi neprevăzute prin care trece trupa unui teatru de provincie ajuns la New York.

25
/08
/14

Actorul şi regizorul britanic Richard Attenborough, născut pe 29 august 1923, în Cambridge, Marea Britanie. s-a stins din viaţă duminică, la vârsta de 90 de ani. Attenborough a primit titlul de cavaler al Ordinului Marii Britanii în 1976 şi pe cel de baron în iunie 1993.

22
/08
/14

Jackie Chan, care va veni pentru prima dată în România pe 11 septembrie, pentru a deschide evenimentul Zilele Filmului Chinezesc, va fi numit de Casa Româno-Chineză ambasador cultural al relaţiilor româno-chineze, pentru a promova produsele culturale româneşti în ţara sa.

21
/08
/14

Occupation in 26 Pictures - povestea a trei prieteni (un croat, un sârb şi un evreu) cărora războiul le va oferi destine diferite – un film celebru pentru unele dintre cele mai violente şi pline de sex scene din cinematograful ex-iugoslav, va fi proiectat sâmbătă, 30 august, în închiderea Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară.