Realismul necesar al veteranilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/realismul-necesar-al-veteranilor/

CRONICĂ DE FILM La filmele unor regizori veterani ca Jean-Pierre & Luc Dardenne şi Ken Loach, încoronaţi de-a lungul carierei cu câte două trofee Palme d`Or, nu te duci pentru a vedea dacă şi-au schimbat stilul. Le cauţi fiecare nou titlu tocmai pentru stilul realist consacrat, altădată în avangardă.

Un articol de Ionuţ Mareş|1 noiembrie 2019

Aşa cum au arătat selecţia şi mai ales palmaresul, just, de la ediţia din acest an a Festivalului de la Cannes, prezentul aparţine unor cineaşti care se mişcă lejer în diferite formate şi îmbină inteligent, inventiv, filmul de autor cu filmul de gen, filmul politic cu comedia neagră.

O dovedesc cel mai bine sud-coreeanul Bong Joo-ho, cu „Parasite”, încoronat cu Palme d`Or, şi brazilianul Kleber Mendonça Filho, care a co-regizat cu Juliano Dornelles „Bacurau”, film laureat ex-aequo cu Premiul Juriului.

În acest peisaj în schimbare al cinema-ului de artă internaţional, care mai e locul unor veterani ca fraţii belgieni Jean-Pierre & Luc Dardenne și britanicul Ken Loach, al căror realism era în avangardă altădată, mai exact în anii `90 şi 2000, dar care acum pare să nu mai fie la modă?

Thierry Frémaux, celebrul delegat general al Cannes-ului, îi include mereu în competiţie. Iar pentru a răspunde criticilor care susţin că prin selectarea lor, atunci când ei nu oferă cele mai reuşite filme, ocupă locul unor cineaşti tineri, el spune că e normal ca maeştrii să fie în competiţia celui mai important festival din lume, pentru că de aia sunt maeştri – fac filme bune.

În cazul unor autori de cinema ca fraţii Dardenne şi Loach, care nu mai au nimic de demonstrat şi care şi-au adjudecat locul în istoria cinema-ului, nu mai contează atât de mult dacă filmele noi sunt mai puţin reuşite decât vârfurile lor. În fond, niciun mare cineast nu este mereu la acelaşi nivel.

Nu pentru asta le căutăm (deşi nu se supără nimeni dacă descoperă un film revoluţionar, pentru că de fapt asta e speranţa care ne împinge mereu spre sala de cinema), ci tocmai pentru a le regăsi stilul, pentru a le înţelege mai bine traiectoria. Dar şi pentru a vedea felul în care ei reflectă asupra lumii de astăzi.

Iar fraţii Dardenne şi Ken Loach au fost mereu atenţi la problemele societăţilor din care fac parte, asta şi pentru că vin din vecha tradiţie a cinema-ului realist european. Însă într-un cinema mondial destul de puţin interesat de oamenii simpli şi de dificultăţile lor de zi cu zi, de destinele banale, filmele lor devin cu atât mai relevante.

Iar cele mai noi titluri, „Le jeune Ahmed”, cu care fraţii Dardenne au câştigat un premiu de regie la Cannes în acest an, acordat de un juriu format în majoritate covârşitoare din regizori, şi „Sorry We Missed You”, pentru care Loach, foarte probabil cel mai premiat cineast din istoria Cannes-ului, nu a mai obţinut niciun trofeu, sunt puternic ancorate la realităţile dureroase ale Europei.

De o parte, terorismul (Belgia a fost lovită de atacuri teroriste în 2016 şi tot de acolo au pornit şi unii dintre teroriştii care au atacat Franţa în 2015). De cealaltă parte, sărăcia şi lupta permanentă pentru găsirea sau păstrarea unui loc de muncă (temele sociale i-au fost mereu dragi cineastului militant de stânga Ken Loach).

„Le jeune Ahmed” are în centru un adolescent belgian musulman, dintr-o familie cu rădăcini arabe, care devine atras de interpretarea extremistă a Coranului, predicată de un imam din cartierul în care trăieşte. Acest lucru îi tulbură existenţa, până în punctul în care plănuieşte să îşi ucidă profesoara.

Ca premisă şi structură, scenariul pare o demonstraţie (cu personaje secundare revelatoare pentru diferite poziţii faţă de subiect), menită a explica indirect, simplificator, un fenomen complex – traseul spre radicalizare al unui tânăr musulman din inima Europei.

Însă regia deloc manieristă, fără artificii şi extrem de eficientă a cineaştilor belgieni transformă scenariul într-un nuanţat studiu de caz, într-o poveste universală despre rătăcire.

Prin mizanscenă şi prin abordarea realistă, cvasi-documentară – o cameră de filmat mereu alertă, aflată în permanenţă, de aproape, pe urmele protagonistului -, suntem absorbiţi de perspectiva tânărului, fără ca autorii să facă apel la o psihologizare facilă (nu au făcut-o, de altfel, niciodată).

Astfel, parcursul lui Ahmed se complică – radicalizarea nu este doar rezultatul influenţei imamului şi a diverselor filmuleţe de propagandă văzute pe internet, ci şi efectul unei nesiguranţe specifice vârstei, a unei fragilităţi în faţa lumii, pe care tânărul actor Idir Ben Addi, cu postura sa mereu încordată, o întruchipează remarcabil.

Pe fraţii Dardenne nu pare să îi intereseze atât de mult cum a ajuns protagonistul în starea îl care îl găsim încă de la început, cât mai ales redarea comportamentului său imprevizibi. De aici şi senzaţia de luptă interioară permanentă ca motor al filmului.

Nimeni nu mai pune atât de mult patos în apărarea cauzei oamenilor simpli, săraci, prinşi în mecanismul unei societăţi capitaliste dornice de profit, cum o face cineastul militant britanic Ken Loach.

O arată din plin şi cel mai nou film al său, „Sorry We Missed You”, povestea unei familii în care tatăl este curier (se presupune că are propria dubiţă de transport de colete și că ar fi autonom, doar că în realitate depinde de un șef solicitant), mama are grijă de diferite persoane cu probleme la domiciliul acestora, fiul adolescent nu prea dă pe la școală, iar fata, ceva mai mică, resimte lipsa părinților de acasă.

Bineînțeles, structura scenariului este maniheistă: societatea, cu lupta dură pentru existență pe care le-o impune oamenilor, este rea, alienantă, cinică, iar cei patru membri ai familiei sunt buni, victime, poate doar cu excepția momentelor când presiunea la care sunt supuși îi face să se mai certe între ei.

Însă acest schematism narativ este salvat prin autenticitatea și sinceritatea prin care celebra estetică realistă, frustă, a lui Ken Loach revelează adevăruri universale, probleme pe care oricine le poate avea, în ciuda unor exagerări dramaturgice (care pot fi, e drept, manipulatoare pe alocuri).

Sunt probleme cu care, de fapt, se confruntă cei mai mulți oameni din societățile occidentale, chiar și din cele mai dezvoltate, așa cum este cea britanică.

De aici și forța emoțională a acestui film umanist, la care contribuie un excelent joc actoricesc și o regie discretă, eficace, în care importante sunt personajele și povestea lor dramatică.

„Le jeune Ahmed” și „Sorry We Missed You” au fost proiectate în premieră în România la Les Films de Cannes à Bucarest, iar în următoarele luni vor ajunge și în cinematografe, fiind distribuite de Independența Film.

28
/11
/14

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE Puține scene de film din cinematografia română sunt mai naturaliste (fără a fi și gratuite) ca aceea din documentarul „Apa ca un bivol negru” (1970) în care, în urma inundațiilor, tinerii soldați scot din apă cadavrul gol și înțepenit al unui bărbat, probabil coleg de-al lor.

27
/11
/14

Realizatoarea Marina Constantinescu promite pentru vineri, 28 noiembrie, ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+, o ediţie Nocturne completă: despre viaţă, oameni, filme, politică şi visuri. Cu Nae Caranfil.

25
/11
/14

În mai puțin de două luni de la premiera mondială a scurtmetrajului “Artă” în cadrul Festivalului de Film de la Veneția, regizorul român a fost distins cu patru premii. Din distribuția filmului fac parte: Emanuel Pârvu, Ioana Abur, criticul de film Andrei Rus și tânăra Iulia Crișan.

25
/11
/14

Sute de suvenire din "epoca de aur" de la Hollywood, inclusiv 30 de obiecte din recuzita filmului "Casablanca" au fost scoase la vânzare la o licitaţie organizată luni seară, la New York, de casa Bonhams. Printre acestea pianul din filmul "Casablanca" sau costumul de leu purtat de actorul Bert Lahr în filmul "Vrăjitorul din Oz" (1939), realizat dintr-o blană naturală de leu.

25
/11
/14

Regizorul neozeelandez Peter Jackson (53 de ani) va primi o stea pe Walk of Fame din Hollywood, Los Angeles, în cadrul unei ceremonii care va avea loc pe 8 decembrie. Va fi cea de-a 2.538-a distincţie de acest tip acordată unei personalităţi a cinematografiei mondiale.

25
/11
/14

CRONICĂ DE FILM „Pașaport de Germania”, realizat de Răzvan Georgescu, este un documentar eficient - informații satisfăcătoare, narațiune limpede, limbaj vizual lipsit de artificii inutile -, care completează reflecția asupra trecutului comunist, dintr-o perspectivă mai puțin uzată.

24
/11
/14

Regizorul Ioan Cărmăzan a mărturisit că filmează un lungmetraj poliţist, după un scenariu original scris de Titi Popescu, în care Mihai Mălaimare deţine rolul principal, pelicula urmând să se intituleze "Noi ştim că voi ştiţi că noi ştim".

24
/11
/14

InterComFilm, distribuitorul filmului Paddington în România, alături de Grand Cinema & More sprijină accesul la educație al copiilor din medii defavorizate. Astfel, 5 lei din prețul fiecărui bilet la Paddington, cumpărat pe 6 decembrie, va fi donat în acest scop către Organizația Salvați Copiii.

21
/11
/14

Vineri, 28 noiembrie, va avea loc premiera națională a omnibusului Scurt / 4: Istorii de inimă neagră, proiect ce reunește patru scurtmetraje românești independente, produse în 2014: O lume nouă (regia Luiza Pârvu), Trece și prin perete (regia Radu Jude), Kowalski (regia Andrei Crețulescu) și Să mori de dragoste rănită (regia Iulia Rugină).

21
/11
/14

Cineastul britanic Paul Greengrass, regizorul filmelor din franciza "Ultimatumul lui Bourne", va regiza o adaptare cinematografică a romanului "1984", de George Orwell, informează bbc.com.

20
/11
/14

„Dăruirea totală este pentru mine un act de patriotism...“, a spus Marin Moraru, într-o conferinţă memorabilă, susţinută la UNATC, în faţa studenţilor Facultăţii de Teatru.

18
/11
/14

Caroline Gombé este o actriţă româncă absolventă a UNATC Bucureşti, dar şi a unui Master în Arta actorului în SUA. În prezent, trăieşte şi lucrează în New York, oraşul de care se declară iremediabil îndrăgostită. Despre călătoria ei profesională şi despre viaţa în metropola newyorkeză ne vorbeşte în acest interviu.