Rebelii USR, excluşi din “Imperiul” Uniunii Scriitorilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/rebelii-usr-exclusi-din-imperiul-uniunii-scriitorilor/

Lăsând la o parte glumiţa din titlu şi imaginea – un (micro)pamflet / aluzie care trebuie tratat / tratată ca atare, în ciuda… “folosirii abuzive şi nelegale a siglei USR” – , în “Galaxia” Uniunii Scriitorilor din România (USR) există două certitudini. Prima, că războiul este în toi, iar a doua că, aseară, Consiliul Uniunii Scriitorilor din România (USR) a decis excluderea din Uniune a membrilor autodeclaratei “conduceri a USR”, respectiv a scriitorilor Ioana Crăciunescu, Dan Iancu, Florin Iaru, Cosmin Perţa, Valeriu Mircea Popa, Cristian Tiberiu Popescu, Octavian Soviany, Adrian Suciu, Cristian Teodorescu, Paul Vinicius, Daniel Vorona.

Un articol de Petre Ivan|22 martie 2016

Potrivit USR, „Comisia de Monitorizare, Suspendare și Excludere a constatat încălcarea de către un număr de membri ai Uniunii Scriitorilor din România a art. 16 și următoarele din cap. 5 din Statutul USR, în sensul că au convocat nestatutar o Adunare Generală Extraordinară și au organizat, la data de 19 martie, o Adunare Generală Extraordinară nestatutară, nedesfășurată prin adunările generale ale Filialelor, în care s-au votat nestatutar noi organe de conducere”.

Prin comunicatele remise presei, s-a folosit abuziv și nelegal sigla USR, uzurpându-se calitățile oficiale ale persoanelor alese legal și statutar în funcțiile de conducere și creându-se astfel prejudicii de imagine grave Uniunii, în aceste condiții Comisia de Monitorizare, Suspendare și Excludere propunând Consiliului USR excluderea scriitorilor amintiți, adaugă sursa citată.

Cristian Teodorescu, ales preşedinte al Uniunii Scriitorilor pe 19 martie, susţine că Adunarea Generală Extraordinară s-a organizat după toate regulile prevăzute de lege.

Foto: Star Wars – cinemagia

09
/03
/23

Mai mult de un deceniu, scriitorul american David Fideler, originar din Michigan și stabilit la Sarajevo, și-a însoțit cafeaua de dimineață cu lectura câte unei epistole de-a lui Seneca (cca. 4 î.Hr. - 65 d.Hr.), „cel mai convingător și mai elegant dintre scriitorii stoici”, „conștiința Imperiului Roman”. Astfel a apărut volumul „Mic dejun cu Seneca” (Editura Trei).

01
/03
/23

Compania de Librării București (CLB), cel mai longeviv lanț de librării din România, și Headsome Communication lansează astăzi, 1 martie 2023, cea de-a treia ediție a SuperPovești din București, un proiect îndrăgit care își propune să readucă în actualitate legendele și poveștile despre oraș cu ajutorul noii generații de cititori.

23
/02
/23

Sâmbătă, 25 februarie 2023, de la ora 12.00, Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Național al Cărții, un eveniment online dedicat traducătorilor de limba română din întreaga lume.

20
/02
/23

Amantele regilor au fost, uneori, respinse sau denigrate de societate, alteori tolerate sau chiar admirate pentru frumusețea lor sau pentru influența pe care o exercitau asupra suveranilor. Mai aproape de zilele noastre, amantele președinților erau ținute în secret sau negociate cu presa, în încercarea de a proteja imaginea șefilor de stat, văzuți ca lideri morali și exemplari pentru societate.

14
/02
/23

Scriitorul Dinu Flămând va participa la o serie de evenimente organizate în Mexic, în perioada 16-28 februarie 2023, cu sprijinul Institutului Cultural Român. Turneul va începe la Festivalul Internațional de Poezie „Jornadas Pellicerianas” și se va încheia cu participarea la evenimentul „Fandango de la lectura”, prezidat de Prima Doamnă a Mexicului, Beatriz Gutiérrez Müeller, în Veracruz.