Recital de muzică barocă, la Ateneu
https://www.ziarulmetropolis.ro/recital-de-muzica-baroca-la-ateneu/

O seară de muzică  vocală barocă este încă o raritate în peisajul vieţii muzicale româneşti.  Este un domeniu accesibil doar celor iniţiaţi, vocal şi stilistic, într-un univers sonor şi expresiv cu totul special. Stagiunea de marţi seara de la Ateneu vă oferă un astfel de recital pe 23 februarie, de la ora 19.oo.

Un articol de Liliana Matei|18 februarie 2016

Născută la Bucureşti, Angela Şindeli a absolvit studiile de licenţă şi master ale Facultăţii de Interpretare Muzicală din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (secţiile Canto şi Stilistică interpretativă). În noiembrie 2014, a obținut titlul de Doctor în muzică cu lucrarea “Mit, seducție, mister: ipostaze ale feminității în opera lui Georg Friedrich Händel”, coordonată de prof. univ. dr.  Dan Dediu. Printre profesorii care  i-au îndrumat paşii în carieră se numără sopranele Mariana Colpoş, Marina Mirea și Sylvia Greenberg. A participat la cursuri de perfecţionare susţinute de Viorica Cortez, Nelly Miricioiu (Opera Naţională Bucureşti), Montserrat Caballe (Auditorium Hall Zaragoza), Laurie Reviol, Ulrike Sonntag, Axel Bauni.

Experienţa sa internaţională începe în 2007, când a obţinut un grant Erasmus la Conservatorul din Verona, Italia, pentru a studia cu prof. Carmen Lavani. În august 2010, Angela Şindeli este bursieră la International Summer Academy Prague – Wien – Budapest (Jennersdorf, Austria, sub egida Hochschule für Musik und Darstellende Kunst , Viena), unde lucrează cu Claudia Visca rolul Contessa din opera ”Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart. În mai 2011, soprana debutează în rolul ”Alcina” din opera omonimă de G.F.Handel (Sala Studio a UNMB), apoi ia parte la Programul Intensiv Erasmus ”LiedForum” 2012, organizat de Hochschule für Musik und Darstellende Kunst Berlin. În prezent, Angela Șindeli este cadru didactic asociat la Facultatea de Compoziție, Muzicologie și Pedagogie Muzicală a Universității Naționale de Muzică din București şi o împătimită a muzicii baroce.

Stagiunea de marţi seara

Marti, 23 Februarie 2016, 19:00 – 20:00
Sala mică

ANGELA ŞINDELI – soprană

ANDRA DEMIDOV – clavecin

RALUCA STRATULAT – vioara I

MIRCEA LAZĂR – vioara a II-a

ANDREEA ŢIMIRAŞ – violoncel

DORIS IORGA – oboi

Program

Arii de Georg Friedrich Händel:

Di’ cor mio (Alcina)

Ho un non so che nel cor (Agrippina)

Si, son quella (Alcina)

Destero dall’ Empia dite (Melissa)

Morrai si (Rodelinda)

Mi restano le lagrime (Alcina)

Ah, spietato ! e non ti move (Amadigi di Gaula)

Felicissima quest alma (Apollo e Dafne)

Come in ciel (Apollo e Dafne)

fragmente din  uvertura operei Alcina

 

Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.

Program:Luni – Vineri 12:00 – 19:00

Telefon: 021.315.68.75

Pentru rezervari accesati site-ul www.fge.org.ro

 

În recitalul ei, soprana Angela Şindeli este acompaniată de un  grup de tineri  instrumentişti fiecare la începutul unei cariere promiţătoare .

Pianista Andra Demidov a  participat la  cursuri de măiestrie susţinute de renumiți profesori precum : Shoshana Rudiakov;  Jan Cap; Gabriel Amiraş;  Gregorz Kurzinski;  Georgy Petrov;  Kevin Kenner;  Ronan Oۥ hora;  Justus Franz; Ellen Corver. În 2010 a obţinut  o bursă în cadrul academiei de vară – The International Holland Music Session – unde a studiat cu prof.univ. Mikhail Voskressenski.

Violonista Raluca Ioana Stratulat a obținut o serie de premii naționale și internaționale și a sustinut concerte și recitaluri în România, Olanda, Finlanda, Grecia, Austria, Germania, Ungaria, Belgia, Italia și S.U.A.

Dupa ce a absolvit Conservatorul Ciprian Porumbescu, violonistul Mircea Lazar a câștigat o bursa de studii la Universitatea din Ohio, SUA iar în 2009 a fost acceptat in Academia Orchestrala New World Symphony din Miami Beach, unde a studiat sub îndrumarea lui Michael Tilson Thomas.

Membru al Orchestrei Simfonice Siciliene în perioada 2001- 2015,  violoncelista Andreea Ţimiraş desfășoară o susţinută activitate solistică și camerală, abordând genuri dintre cele mai diferite: de la muzica veche alături de Ansamblul de BAROCkeri, la Astor Piazzolla şi jazz-tradițional sicilian împreuna cu grupul Innovative String Quintet şi de la repertoriul world fusion alături de formaţia Imago Mundi, la cel contemporan, pentru care primeşte distincţii speciale.  Participă împreună cu European Contemporary Orchestra la Bienala de la Veneţia 2015.

Oboista Doris Iorga este in prezent studenta in anul I la Universitatea Nationala de Muzica – Bucuresti la clasa conf. univ. dr. Florenel Ionoaia. În perioada 2010 – 2016 a fost membra a mai multor orchestre internationale, precum CEI Youth Orchestra, Wonderful Youth Orchestra, European Music Campus Orchestra, cu care a concertat in tari precum Croatia, Italia, Serbia, Bosnia-Hertegovina, Slovenia si Austria

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.