Record de încasări pentru ,,Ghinionistul” la box office-ul românesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/record-de-incasari-pentru-ghinionistul-la-box-office-ul-romanesc/

Comedia regizată de Iura Luncaşu a devenit odată cu lansarea sa pe marile ecrane filmul românesc cu cel mai bun debut cinematografic de anul acesta, veniturile în valoare de 342.452 lei fiind cifrele care i-au asigurat lungmetrajului ,,Ghinionistul” recordul de încasări la box office-ul autohton.

Un articol de Petre Ivan|15 decembrie 2017

Cu un total de 305.610 lei raportaţi de Vertical Entertainment, distribuitorul filmului ,,Ghinionistul” în cinematografele din România, cu excepţia locaţiilor Marcom, unde comedia a însumat venituri în valoare de 36.842 lei, pe ecranele gestionate de producătorul Imagine8 Stories, lungmetrajul devine astfel cea mai apreciată producţie românească de anul acesta.

Nu mai puţin de 17.375 spectatori au vizionat filmul în momentul lansării sale pe marile ecrane.

Cu Vlad Logigan, Sânziana Tarţa, Gheorghe Visu şi Radu Gabriel în rolurile principale, ,,Ghinionistul” a rezervat partituri savuroase şi pentru: Dorian Popa, Levent Sali, Diana Dumitrescu, Ruby, Augustin Viziru, Virgil Ianţu şi Codin Maticiuc.

Povestea comediei „Ghinionistul” este despre haz de necaz, despre un tip prea prins în grijile zilnice şi prea convins că este urmărit de ghinion, încât uită că unele lucruri depind doar de el pentru a-şi îndeplini visele. Ce-i drept, are multe „pieze rele” în jur.

„Ghinionistul” este o comedie autentic românească, o cursă plină de imprevizibil pentru un tânăr chitarist care nu-şi doreşte decât să ajungă la audiţiile de care viitorul său depinde, dar este impiedicat de tot felul de obstacole.

O producţie independentă realizată exclusiv din fonduri proprii sub egida Imagine8 Stories, scenariul filmului ,,Ghinionistul” este semnat de Salex Iatma, Iura Luncaşu şi Radu Gabriel, producători ai comediei fiind Iura Luncaşu şi Andrei Băltăreţu-Iancu. Filmările pentru comedia ,,Ghinionistul” au avut loc în luna octombrie a anului trecut, în oraşul Reşita, precum şi în împrejurimi.

Comedia ,,Ghinionistul” îşi aşteaptă în continuare publicul în cinematografe şi garantează spectatorilor cele mai sănătoase hohote de râs, filmul fiind disponibil din 8 decembrie pe marile ecrane din toată ţara.

Foto: Ghinionistul – facebook

 

 

13
/01
/23

Două filme din competiţia Festivalului de la Cannes, foarte diferite, pot fi găsite în ianuarie în cinematografe: "Frate şi soră", de Arnaud Desplechin, şi "Păianjenul sfânt", de Ali Abbasi.

05
/01
/23

Anul 2023 se anunţă bun pentru cinematografia română de festival. Vor avea premiera mondială filme provocatoare ale unor cineaşti consacraţi, precum şi o serie de debuturi promiţătoare în ficţiune sau documentar. Ziarul Metropolis a adunat într-o anchetă cele mai aşteptate titluri, cu declaraţii în exclusivitate de la regizorii lor.

04
/01
/23

„Taximetriști”, comedia regizată de Bogdan Theodor Olteanu, care invită spectatorii în viața de noapte a Bucureștiului prin intermediul a doi prieteni taximetriști și a clienților lor, îi aduce împreună pe același generic pe Monica Bîrlădeanu și Andi Vasluianu. Filmul are premiera în cinematografe pe 20 ianuarie, iar informațiile despre biletele puse deja în vânzare sunt disponibile pe site-ul taximetristi.film.

30
/12
/22

Am tot scris în ultimii ani, încă de dinainte de pandemie, despre diversificarea tot mai mare a cinematografiei române. Însă cred că 2022 a depăşit orice previziuni, cu un număr record de filme.

22
/12
/22

Pentru topul cu cele zece filme favorite din 2022, am ales doar titluri care au avut premiera mondială în acest an. La ele am adăugat alte zece menţiuni - cinci tot din 2022, plus alte cinci din 2021, dar recuperate abia în anul care tocmai se încheie.

21
/12
/22

În Ajun de Crăciun, de la ora 10:00, Daniela Zeca Buzura ne propune o întâlnire de colecție. Invitaţii, Cătălin Ştefănescu („Garantat 100%"), Marina Constantinescu („Nocturne") şi Irina Păcurariu („Reţeaua de idoli") ne invită să fim martorii unei profunde discuții jurnalistice, născută din 30 de ani experiență în media din România.

21
/12
/22

TVR Cultural întâmpină Sărbătoarea Crăciunului cu programe speciale, gândite să satisfacă exigențele telespectatorilor săi. Colinde, documentare de excepție, spectacole de balet, interviuri cu artiști de marcă, dar și piese de teatru care au intrat în istorie se regăsesc în grila de sărbătoare. Nu lipsesc filmele de sezon și nici edițiile speciale ale emisiunilor consacrate.