„Recviemul” de Verdi, 30 de ani de la Revoluţia din 1989
https://www.ziarulmetropolis.ro/recviemul-de-verdi-30-de-ani-de-la-revolutia-din-1989/

Vineri, 20 decembrie, ora 19.00, la Sala Radio va avea loc un concert-eveniment „In memoriam – 30 de ani de la Revoluţia din 1989”.

Un articol de Liliana Matei|16 decembrie 2019

Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului de origine italiană David Crescenzi (foto) – în prezent dirijor invitat al Operei din Düsseldorf (Germania) – va interpreta una dintre partiturile monumentale ale muzicii clasice: „Recviemul” de Verdi.

Acesta şi-a compus „Recviemul” în memoria poetului şi romancierului italian Alessandro Manzoni și premiera a avut loc în Biserica San Marco din Milano, în 1874.

Soliști aplaudați în țară, dar și pe scenele internaționale, sosesc la București pentru eveniment: Teodora Gheorghiu – soprană, Maria Miron – mezzosoprană, Ovidiu Purcel – tenor și Mariis Boloș – bas. Evenimentul se va derula cu participarea Corului Academic Radio (dirijor: Ciprian Țuțu).

În deschiderea concertului, Editura Casa Radio va lansa audiobook-ul de mărturii „Silvia Iliescu, Carmen Ionescu, Octavian Silivestru, Radio-istorii. 21-25 decembrie 1989“. Evenimentul va avea loc în foaierul Sălii Radio, de la ora 18.50. La împlinirea a 30 de ani de la Revoluţia din 1989, „Radio-istorii. 21-25 decembrie 1989” se constituie într-o restituire-document care tezaurizează mărturiile şi vocile care au transpus pe unde istoria la Radio România în acele zile fierbinţi de incertitudine, cutezanţă şi speranţă. Despre semnificaţia acestor mărturii şi despre ideea şi proiectul albumului vor vorbi Carmen Ionescu, managerul Agenţiei de Presă RADOR şi Silvia Iliescu, coautoare ale albumului. Detalii despre album se regăsesc pe site-ul www.edituracasaradio.ro.

David Crescenzi are o pregătire muzicală complexă: pianist, dirijor de orchestră şi de cor. Printre realizările sale cele mai semnificative se numără colaborarea cu Teatrul Operei din Cairo, Egipt, în calitate de dirijor invitat (1998 – 2003), unde a pregătit şi dirijat opere de Rossini, Donizetti, Puccini și Verdi. La Doha, în Quatar, a dirijat de trei ori: în anul 2002 Aida de Verdi, în anul 2003 Ibn Sina de Michiel Borstlap, iar în anul 2005 Aspire de David Krane, cu ocazia deschiderii Jocurilor Olimpice Asiatice. În ianuarie 2012 a întreprins un turneu în Germania şi Franţa cu Bergische Symphoniker, în acelaşi an a colaborat cu Opera din Rio de Janeiro şi a fost dirijor al Festivalului de la Solothurn din Elveţia.

07
/03
/20

Bogdan Cotîrță, solistul trupei românești Melting Dice, vorbește, într-un interviu în formă de alfabet, despre: granița dintre vină și zâmbet, dribling și Timișoara, răbdare și oftat, dar, mai ales, despre un cuvânt căruia îi găsiți explicația chiar aici: „smanes“.

05
/03
/20

Opera Națională București prezintă joi, 5 martie 2020, începând cu ora 18:30 spectacolul „Cavalleria Rusticana & Pagliacci” de Pietro Mascagni - Ruggiero Leoncavallo. Regia poartă semnătura lui Ion Caramitru, scenografia a fost creată de Viorica Petrovici, iar conceptul light design-ului îi aparține lui Chris Jaeger. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta. Corul Operei Naționale București va fi pregătit de către Daniel Jinga.

05
/03
/20

Miercuri, 11 martie (19:00), LADISLAU HORVATH – care și-a construit un frumos parcurs internațional în calitate de concertmaestru al prestigioasei orchestre italiene Maggio Musicale Fiorentino (Florența), poziție pe care a ocupat-o până în 2019 – va dirija Orchestra de Cameră Radio într-un concert de serenade. Veți asculta la Sala Radio creații semnate de Mozart (inclusiv celebra Mica serenadă), Edward Elgar, Camille Saint-Saëns, Max Bruch.

04
/03
/20

Cătălin Rulea, solistul trupei românești Toulouse Lautrec, vorbește, într-un interviu în formă de alfabet, despre: melodia care îi definește adolescența, caseta cu Metallica, iarbă, joacă, iarăși muzică, vin (mult vin), bluesul care l-a ajutat să strângă în brațe o fată într-o tabără, și de fapt, despre tot ce ține de fericire.

04
/03
/20

Sâmbătă, 16 mai, de la ora 19.00, la Sala Radio, va avea loc Concertul de Gală „MOZART – Music for the Soul”, organizat de Fundația Calea Victoriei.

02
/03
/20

OAMENII MUZICII Pe 4 și 5 martie aniversăm nașterea a doi muzicieni extraordinari, A. Vivaldi și G.F.Händel, compozitori într-una din cele mai impresionante perioade muzicale, Barocul. Biografii de film, dar mai ales muzici care entuziasmează în continuare deopotrivă începătorii cât și profesioniștii muzicii. Vă invităm să descoperiți magia creațiilor lor.

19
/02
/20

Miercuri, 26 februarie (ora 19:00), apreciatul dirijor român GABRIEL BEBEȘELEA, aplaudat recent la pupitrul unor importante ansambluri europene în cele mai prestigioase săli de concert ale lumii ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski - Moscova, va dirija ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, în cel de-al doilea concert Radio România dedicat Anului Internațional BEETHOVEN (250 de ani de la nașterea sa).