Aniversări: VIVALDI și HÄNDEL, titanii Barocului care ne fascinează și astăzi
https://www.ziarulmetropolis.ro/aniversari-vivaldi-si-handel-titanii-barocului-care-ne-fascineaza-si-astazi/

Pe 4 şi 5 martie aniversăm naşterea a doi muzicieni extraordinari, A. Vivaldi şi G.F.Händel, compozitori într-una din cele mai impresionante perioade muzicale, Barocul. Biografii de film, dar mai ales muzici care entuziasmează în continuare deopotrivă începătorii cât şi profesioniştii muzicii. Vă invităm să descoperiţi magia creaţiilor lor.

Un articol de Cristina Enescu Aky|2 martie 2020

Barocul a fost o etapă a istoriei muzicii ce are în continuare ecouri lungi și influențe importante și în zilele noastre. În acea perioadă s-a organizat orchestra așa cum o cunoaștem astăzi, s-a dezvoltat și a evoluat opera și de asemenea s-a închegat conceptul de entertainment prin muzică, deci muzica a început să asculte tot mai mult de modele și gusturile publicului. Caracterul „comercial” mergea însă mână în mână cu ideea că muzica trebuie să imite și recreeze paleta largă a emoțiilor umane, la fel de superbe și neregulate ca o perlă de apă dulce (barocco). Ritmuri puternice, memorabile, fraze muzicale ample și bogat ornamentate, reluarea unor teme muzicale cu variațiuni sunt caracteristici majore ale muzicii baroce, regăsite și astăzi în muzica de jazz, spre exemplu.

Așadar, la început de martie ne amintim de doi dintre cei mai creativi și prolifici compozitori ai Barocului, venețianul Vivaldi și germano-britanicul Händel (Handel). Amândoi au creat muzici bogate, vii, pline de energii și emoții din cele mai intense, și continuă să încânte și astăzi publicul de toate vârstele. Iată câteva lucruri interesante din biografia și creația celor doi fabuloși compozitori, pe care vă invităm să îi (re)descoperiți.

Antonio VIVALDI

S-a născut pe 4 martie 1678 la Veneția, în ziua unui mare cutremur. Este cel mai important compozitor italian al sfârșitului perioadei baroce și unul dintre cei mai mari compozitori pentru vioară. Primul său profesor de vioară a fost tatăl lui (care era și violonist, și spițer, și chirurg). A fost un inovator și un muzician foarte influent în timpul vieții sale. Compozitor, violonist virtuoz, profesor, preot și (se zvonea) amant secret, Vivaldi continuă pe bună dreptate să fascineze și astăzi, atât prin muzica compusă cât și prin aventurile vieții sale.

A compus numeroase lucrări memorabile care, după o perioadă lungă de uitare, au devenit extrem de populare după mijlocul secolului XX, astfel încât este aproape imposibil să nu fi auzit vreodată măcar un fragment muzical compus de Vivaldi.

A avut încă din copilărie probleme respiratorii (unii spun că ar fi fost astm), având o capacitate redusă de efort, a devenit însă un excelent violonist și profesor de vioară.

Inițial a studiat pentru a deveni preot (iar părul său roșcat i-a atras porecla „il prete rosso”/ „preotul roșu”). Preoția nu l-a atras însă (gurile rele spuneau că s-au întâmplat și anumite aventuri nu chiar morale) și după nu mult timp s-a dedicat muzicii.

A devenit celebru în toată Europa (și căutat de numeroși muzicieni pentru lecții de vioară) odată cu publicarea „L’estro armonico”, o colecție de 12 concerte pentru una, două și patru viori.

Aproape toată viața a colaborat cu Ospedale della Pietà – oficial un orfelinat, în realitate un cămin pentru copiii nelegitimi ai nobililor venețieni. Acolo băieții învățau diferite meserii iar fetele primeau o educație și șansa unei culturi muzicale, ceea ce în acea vreme era un lucru rar. Vivaldi a scris numeroase partituri pentru copii de aici, și le-a dat lecții de muzică ani la rând. Datorită lui, fetele de la Ospedale della Pietà au ajuns să fie recunoscute pentru măiestria lor interpretativă.

Bach a fost un mare fan al lui Vivaldi, și a transcris mai multe compoziții ale acestuia pentru alte instrumente (harpă, instrumente cu corzi sau clavecin).

Vivaldi spunea că a compus în total 94 de opere, dar din păcate doar 21 au supraviețuit până la noi, dintre care 16 complete. A compus aproximativ 500 de concerte, în mod special pentru vioară, 90 de sonate și multă muzică sacră.

Anotimpurile” (1723) au fost scrise în patru ani (1717-1721) și sunt printre cele mai celebre compoziții scrise vreodată. Măiestria și virtuozitatea violonistică din aceste patru tablouri muzicale sunt cu adevărat impresionante. Pe manuscris sunt notate și fragmente de poezii (despre care se bănuiește că ar fi fost scrise tot de Vivaldi), dar și instrucțiuni de interpretare a muzicii precum „lătratul câinelui” („Primăvara”), „lâncezeală provocată de căldură” („Vara”) sau „bețivii au adormit” („Toamna”).

Muzica splendidă și personalitatea destul de enigmatică a lui Vivaldi au cunoscut o cădere în uitare și apoi o renaștere (ba chiar două) uluitoare, demne de un film. Până în 1926, majoritatea lucrărilor sale erau considerate dispărute. În acel an, însă, un profesor de la Universitatea din Torino a primit de la un pension din regiunea italiană Piemont o cutie cu pagini diverse din sute de compoziții ale lui Vivaldi, găsită în arhive. Erau 97 de volume. Zece ani și multe cercetări mai târziu, muzicologul a reușit să readune 319 compoziții ale lui Vivaldi care fuseseră  pierdute timp de aproape două secole. Publicul internațional a făcut o pasiune pentru nou descoperita muzică, Vivaldi fiind recunoscut drept unul dintre cei mai mari compozitori ai tuturor timpurilor. Al Doilea Război Mondial a frânat avântul pe care îl luase interesul pentru muzica lui, însă ulterior Vivaldi a (re)devenit și a rămas unul dintre cei mai iubiți și interpretați compozitori.

Una dintre descoperirile recente ale unei partituri vivaldiene s-a petrecut în 2006, când s-a găsit partitura „Argippo”, operă crezută pierdută (ca multe altele ale compozitorului, motiv pentru care mulți se întreabă dacă nu cumva mai sunt de redescoperit și alte compoziții.

În 2010, în arhivele unei familii de nobili din Scoția a fost găsită partitura unui concert pentru flaut intitulat „Il gran mogol”/„Marele mogul”, care se pare că era partea „indiană” a unei compoziții în patru părți, un echivalent geografic al „Anotimpurilor”. Celelalte trei părți, „Franța”, „Spania” și „Anglia”, s-au pierdut.

În 2012 a fost descoperită între hârtiile personale ale lui Vivaldi (depozitate în Biblioteca națională din Torino, dar necercetate până atunci deoarece nu purtau semnătura compozitorului) o partitură a celebrei sale opere „Orlando furioso” anterioară versiunii deja celebre din 1727. Manuscrisul era din 1714 și conținea peste 20 de arii complet necunoscute anterior, ceea ce a produs multă vâlvă în lumea muzicală. (Mai multe despre această descoperire aici.)

Vivaldi a contribuit major la structurarea și dezvoltarea concertului atât pentru instrumente solo cât și pentru ansambluri orchestrale mari, cu trei sau mai mulți soliști. El a demonstrat și că orice instrument poate fi în centrul unui concert, scriind concerte printre altele pentru vioară, violoncel, oboi, fagot, flaut sau mandolină.

Dincolo de „Anotimpuri”, un alt exemplu strălucit pentru măiestria venețianului de a reda prin muzică scene și experiențe din natură este „La tempesta di mare”. Redarea unei furtuni prin intermediul muzicii era o temă populară în perioada barocă.

Din păcate, deși a cunoscut faima, spre sfârșitul vieții Vivaldi nu a mai fost la modă. Se mutase la Viena pentru a fi mai aproape de Împăratul Carol al VI-lea și a scrie pentru acesta, însă după moartea neașteptată a suveranului Vivaldi a dus-o tot mai greu, și a murit în sărăcie. A avut parte de o înmormântare simplă, ca pentru săraci, la catedrala Sf. Ștefan din Viena, iar locul unde este înmormântat a rămas necunoscut. Acolo era angajat să cânte la înmormântări un tânăr compozitor, Joseph Haydn.. Care însă nu a cântat la înmormântarea lui Vivaldi pentru că acesta nu lăsase bani pentru un serviciu religios mai complex. Ulterior, Haydn a fost puternic impresionat de muzica lui Vivaldi și în special de „Anotimpuri”.

Mai multe informații despre cele mai cunoscute compoziții ale lui Vivaldi puteți găsi, printre multe alte surse, aici.

 

Georg Friedrich HÄNDEL

S-a născut pe 5 martie 1685 (sau 23 februarie, după alte surse) la Halle, în Germania. Ulterior a dobândit cetățenie britanică, numindu-se Handel, și a locuit la Londra mulți ani (motiv pentru care britanicii îl consideră un compozitor de-al lor, nu unul german). A fost unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai Barocului, scriind opere, numeroase concerte și oratorii, și a contribuit major la lansarea modei operelor italiene în Anglia. După mutarea la Londra, conformându-se gustului în schimbare al publicului britanic, nu a mai scris însă nicio operă italiană ci s-a „convertit” la stilul lucrărilor corale englezești. Oratoriile englezești erau similare cu opera în sensul utilizării ariilor și a recitativelor, dar erau adesea interpretate în concert, nu ca montări pe scenă, și aveau la bază istorii biblice.

Tatăl său a fost împotriva talentului muzical al fiului, el dorindu-l avocat. Tânărul Händel a adus însă în secret un clavecin în dormitorul său pentru a exersa.

A început să compună pe la 9 ani și a creat apoi peste 40 de opera seria în peste 30 de ani.

A fost un bărbat masiv, înalt, căruia îi plăceau mâncarea, vinul și divertismentul. Datorită staturii și mersului său a fost poreclit „Marele urs”. A murit foarte bogat la 74 de ani.

S-a născut în același an cu Bach și Scarlatti, alți doi titani ai Barocului, dar cariera lui a fost foarte diferită de a lor căci a călătorit mult și și-a răspândit faima în toată Europa, și a reușit să facă mulți bani din compozițiile sale.

A scris în total 42 de opere, 29 de oratorii, peste 120 de cantate, 16 concerte pentru orgă și numeroase alte lucrări.

A compus muzică și pentru o prietenă a sa, Marie Sallé, prima coregrafă de renume a Europei. Au lucrat împreună la mai multe spectacole, inclusiv opera „Ariodante” (care, apropo, a fost aproape uitată până în anii 1970, după care a devenit și rămâne și astăzi una dintre cele mai apreciate opere ale sale.)

În 1711, prima operă italiană jucată vreodată în Anglia a fost „Rinaldo” a lui Händel. A promovat intens opera italiană în Anglia, obținând chiar fonduri regale pentru aducerea unor cântăreți din Italia.

Opera în trei acte „Tamerlano” (1724) a fost scrisă în doar 20 de zile, în același an în care a mai scris și alte două opere majore, „Giulio Cesare” și „Rodelinda”. (O arie celebră și splendidă din „Tamerlano” este Ciel e terra armi di sdegno

A întreprins un turneu prin Italia și a cunoscut astfel numeroase personalități puternice ale vremii, care i-au devenit patroni (sponsori, am spune azi).

Atât de mare a fost succesul și influența lui la Londra încât i se permitea să aducă pentru spectacolele pe care le organiza cântăreți din toată Europa. Această libertate i-a adus însă și probleme, căci două soprane celebre pe care le-a distribuit la un moment dat s-au luat la ceartă chiar în timpul spectacolului, fiind nevoie să fie târâte afară de pe scenă ca să nu își sfâșie hainele.

A fost înmormântat cu onoruri de stat și o asistență de câteva mii de persoane în catedrala Westminster Abbey.

Începând din anii 1960, interesul publicului internațional față de muzica barocă a crescut spectaculos, iar Händel a (re)devenit unul dintre cei mai interpretați compozitori ai respectivei epoci muzicale.

Apartamentul londonez în care a locuit mulți ani a primit ulterior, în 1968, un alt chiriaș celebru: Jimi Hendrix.

A compus muzică pentru încoronarea regelui George II (1731), și de atunci compozițiile sale au fost interpretate la toate încoronările regale.

Se spune că Bach ar fi spus despre el: „Händel e singurul om care aș fi vrut să fiu dacă nu eram Bach”, iar Beethoven ar fi exclamat: „Este maestrul nostru al tuturor, cel mai mare compozitor care a trăit vreodată.

Printre numeroasele compoziții rămase celebre până astăzi se numără:

Oratoriul Messiah (devenită una dintre cele mai frecvent interpretate lucrări corale din muzica occidentală, în mod special în perioada Adventului – postul catolic dinaintea Crăciunului; sănătatea îi era șubredă și situația financiară de asemenea când a primit comanda pentru acest oratoriu, și se spune că a fost atât de inspirat de libretul primit încât a lucrat zi și noapte și a terminat oratoriul în mai puțin de o lună.)

Water Music (colecție orchestrală scrisă la cererea regelui George I pentru o plimbare a acestuia pe râul Tamisa. Se spune că regelui i-a plăcut atât de mult încât a cerut să fie cântată de trei ori, ceea ce a fost foarte solicitant pentru muzicienii care îl însoțeau pe rege în bărci.)

Music for the Royal Fireworks (compusă e asemenea pentru a fi interpretată în aer liber; se spune că peste 10.000 de oameni s-au grăbit să asiste la repetițiile generale din Green Park, ceea ce a provocat un ambuteiaj – de trăsuri – de trei ore pe London Bridge).

Lascia ch’io pianga, celebra arie pentru soprană din opera ”„Rinaldo”.  A devenit extrem de cunoscută și prin interpretarea din filmul „Farinelli”, dedicat vieții celebrului cântăreț castrato al secolului 18.

Aria „Ombra mai fu” din opera „Xerxes”.



24
/03
/20

Unul dintre cei mai importanţi compozitori ai secolului trecut, Béla Bartók s-a născut pe 25 martie 1881 la Sânnicolau Mare (azi în Banat, pe atunci în Imperiul Austro-Ungar). Pianist virtuoz, compozitor inovator, mare culegător și cercetător de folclor, el a redefinit muzica clasică în secolul XX.

25
/02
/20

Ernesto Sábato (1911-2011) a fost unul dintre cei mai importanți scriitori argentinieni din secolul XX, dacă nu cel mai important. Alături de Borges și Cortázar, Sábato a dat o viață nouă literaturii sud-americane.

Page 1 of 3112345...102030...Last »