Regal de comedie la TNB, la final de an
https://www.ziarulmetropolis.ro/regal-de-comedie-la-tnb-la-final-de-an/

Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” a programat pentru finalul lunii decembrie o serie de reprezentaţii cu două dintre cele mai solicitate spectacole din repertoriul curent, comediile „Dineu cu proşti”, de Fracis Veber în regia lui Ion Caramitru şi recenta premieră „Scrisoarea”, după „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale, în regia lui Horaţiu Mălăele.  „Scrisoarea” se va […]

Un articol de Andrada Văsii|9 noiembrie 2012

Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” a programat pentru finalul lunii decembrie o serie de reprezentaţii cu două dintre cele mai solicitate spectacole din repertoriul curent, comediile „Dineu cu proşti”, de Fracis Veber în regia lui Ion Caramitru şi recenta premieră „Scrisoarea”, după „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale, în regia lui Horaţiu Mălăele.

 „Scrisoarea” se va juca pe 27 şi 28 decembrie, iar spectacolul „Dineu cu proşti” va putea fi văzut pe 29 şi 30 decembrie, ambele spectacole urmând să se joace pe scena Sălii Mari a TNB, potrivit unui comunicat al instituţiei de cultură remis vineri AGERPRES.

Biletele pot fi achiziţionate începând de sâmbătă de la Agenţia de Bilete a TNB. Pentru spectacolul „Scrisoarea” tichetele pot fi cumpărate la preţurile de 60 lei (rândurile 2-12), 50 lei (rândurile 13-19), 40 lei (loji), 20 lei (balcon), iar pentru „Dineu cu proşti” acestea se găsesc la preţurile de 70 lei (rândurile 2-12), 60 lei (rândurile 13-19), 50 lei (loji), 20 lei (balcon).

„Dineu cu proşti” este o antrenantă comedie despre prostie a lui Francis Veber, în regia lui Ion Caramitru, cu Horaţiu Mălăele, Medeea Marinescu, Alexandru Bindea.

Tratând într-o savuroasă cheie comică tema larg răspândită a prostiei, piesa pleacă de la ideea năstruşnică a unui dineu organizat într-un grup de prieteni intelectuali, snobi şi sarcastici, dineu ai căror invitaţi candidează, fără s-o ştie, la titlul de prost perfect. La finalul unui astfel de dineu amânat şi al unui festin comic desfăşurat cu tot tacâmul, autorul serveşte, spre desert, o lecţie de viaţă tratată cu rafinament şi subtilitate franţuzească.

Spectacolul „Scrisoarea” după „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, în regia lui Horaţiu Mălăele, a fost prima premieră a actualei stagiuni. În distribuţie pot fi văzuţi printre alţii Mircea Rusu, Virgil Ogăşanu, Marius Rizea ori Mihai Constantin.

Sursa: Agerpres

11
/04
/23

Sărbătorile pascale reprezintă prilejul perfect de a le oferi celor mici răspunsuri la întrebări despre divinitate pe care toți copiii și le pun la un moment dat. Tocmai de aceea, cele patru titluri de la editura ap! pe care ți le recomandăm în rândurile de mai jos, semnate de autorii Matthew Paul Turner și Sheila Walsh, pot fi cadoul perfect pentru copii în perioada Paștelui.

11
/04
/23

„Eroine”, montat de Andrei Măjeri la Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani și plimbat la Apollo 111 Teatrul în București, este un paradox al celor care au reușit să se salveze pe sine, sau să se salveze unele pe altele din abandon, din singurătate, și din iubiri disfuncționale, unilaterale sau trădătoare.

10
/04
/23

La începutul lunii, ca într-un city break în care au devorat tot ce se putea în materie de artă contemporană, mai mulți membri ai Comisiei pentru Cultură și Educație (CULT) din Parlamentul European au văzut tot ce are de oferit Timișoara în prezent, în muzee, săli de spectacol și spații neconvenționale. Expresia redundantă, care a fost rostită de mai mulți parlamentari europeni a fost: „Cum putem să ajutăm“?

10
/04
/23

Marți, 11 aprilie 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” aniversează 60 de ani de la prima sa repetiție. Celebrul ansamblu a fost fondat în anul 1963, la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, de către profesorul, dirijorul și muzicianul Marin Constantin.

09
/04
/23

Șapte recomandări de lectură pentru luna aprilie, în care veți regăsi scrisorile schimbate de legendarul Ernest Hemingway cu fiul său, Patrick, dar și un nou roman semnat de Amor Towles, autorul bestsellerului „Un gentleman la Moscova”. Titlurile selectate au apărut în această lună la Editura Nemira.