Regele Mihai, sărbătorit oficial la Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/regele-mihai-sarbatorit-oficial-la-londra/

Regele Mihai I va fi omagiat la Londra printr-o serie de evenimente, în cadrul unei vizite pe care acesta o efectuează în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, în perioada 6 – 8 noiembrie. Potrivit unui comunicat postat pe site-ul Familiei Regale, Regele Mihai I va efectua această vizită împreună cu Principesa moştenitoare […]

Un articol de Andrada Văsii|7 noiembrie 2012

Regele Mihai I va fi omagiat la Londra printr-o serie de evenimente, în cadrul unei vizite pe care acesta o efectuează în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, în perioada 6 – 8 noiembrie.

Potrivit unui comunicat postat pe site-ul Familiei Regale, Regele Mihai I va efectua această vizită împreună cu Principesa moştenitoare Margareta şi Principele Radu. Alături de Regele Mihai se vor afla şi Principesa Elena, împreună cu fiica ei, Elisabeta Karina.

Astfel, marţi, Principesa Margareta şi Principele Radu vor lua parte la Gala Anuala a Crucii Roşii Internaţionale, eveniment ce se află anul acesta sub înaltul lor patronaj.

Miercuri, Regele Mihai I va avea o întâlnire cu primarul Londrei, Boris Johnson.

Miercuri seară, Regele Mihai, Principesa Margareta, Principele Radu, Principesa Elena şi Elisabeta Karina vor lua parte la un dineu oficial oferit de ghildele tradiţionale ale Londrei, la Wax Chandlers Hall, unul dintre monumentele istorice ale capitalei britanice.

Joi, în ziua Sfinţilor Mihail şi Gavriil, Familia Regala a României va participa la o slujbă religioasă în capela regală Savoy, sediul Ordinului Regal Victorian. Ceremonia va avea loc în onoarea Regelui Mihai şi va fi condusă de capelanul reginei Elizabeth a II-a şi capelan al Ordinului Regal Victorian, reverendul prof. Galloway.

Evenimentul este prilejuit de împlinirea a 75 de ani de când Regele Mihai a primit Ordinul Regal Victorian în grad de Mare Cruce. Cu această ocazie, Regele Mihai devine primul suveran străin al cărui blazon este aşezat în capela ordinului.

Ceremonia va fi urmată de un dineu oficial, la care vor participa, alături de Familia Regală a României, ducele şi ducesa de Gloucester, ca reprezentanţi ai reginei Elizabeth, dar şi membri ai Guvernului britanic, oficiali ai oraşului Londra, membri ai corpului diplomatic, personalităţi din mediul de afaceri şi ale societăţii civile din Marea Britanie.

Sursa: Mediafax
27
/07
/16

Dacă îți petreci ultima lună de vară în București și vrei să ai experiențe provocatoare, Fundația Calea Victoriei ți-a pregătit ateliere pe teme noi și tentante. Vino în serile calde de august să iei parte la discuții relaxante, la un pahar de limonadă, despre subiecte „smart”: de la Relaxare până la Muzica Pop, de la Antichitate la Renaștere și de la Istoria parfumului până la Arta de a fi fericit.

27
/07
/16

Spectacolul "Carmen – Rock Version", o adaptare a operei lui Bizet, în interpretarea Concertino Accordion Band,alături de Corul şi Baletul Operei Române Craiova, va avea loc la Sala Palatului, pe 14 decembrie. Vestimentaţia e asigurată de Botezatu.

26
/07
/16

Din 5 august se lansează în cinematografele din România „Noi 3 sau nimic”, o comedie suavă despre dragoste, libertate și familie, bazată pe o poveste reală. Rețeta vieții este urmată fidel și de film: o succesiune de suișuri și coborâșuri, decepții și bucurii, câteva doze de lacrimi și câteva de râsete.

26
/07
/16

Actorul și regizorul Horațiu Mălăele, născut la 1 august 1952, va fi omagiat pe scena Sălii Mari a Teatrului Național din București cu două reprezentații aniversare ale spectacolului "Cafeneaua". Spectacolele sunt programate pe 31 iulie și 1 august.

26
/07
/16

“Niciodată în viaţa mea nu m-am găsit în situaţia în care m-am oprit din muncă şi am spus: "Slavă Domnului că este vineri!". Dar weekend-urile sunt speciale chiar şi când programul tău este împrăştiat peste tot. Ceva îţi spune că weekend-ul a venit şi că poţi să te delectezi un pic.” - Helen Mirren. Faimoasa actriţa britanică implineste, astazi, 71 de ani.

26
/07
/16

Organizatorii Festivalului Icon Arts se alătură campaniei “Brâncuși e al meu” donând 50% din încasările obținute din vânzarea biletelor la concertul “Anotimpuri. Vara – Catulli Carmina de Carl Orff” campaniei Brâncuși e al meu.

25
/07
/16

În această seară, de la ora 21.10, TVR 1 dufuzează primul episod al miniseriei Adio, Tovarăşi!, un documentar realizat de Andrei Nekrasov, la 20 de ani după căderea Imperiului Sovietic. Adio, Tovarăşi! acoperă perioada cuprinsă între anii 1975 şi 1991 şi prezintă poveştile de excepţie ale unor oameni simpli, al căror curaj şi hotărâre au devenit forţa purtătoare ce a dus la căderea Cortinei de Fier.

25
/07
/16

Un adevărat șlagăr al muzicii clasice, Carmina Burana de Carl Orff, va fi interpretată de Orchestra Națională Radio din București, luni, 26 septembrie 2016 de la ora 19.00, în primul concert susținut în cadrul Festivalului Internațional al Orchestrelor Radio – RadiRo, ediția a III-a, organizat de Radio România, în perioada 23 septembrie- 1 octombrie 2016.

25
/07
/16

București Mall prezintă expoziția Instalart/ Obiect/ 004, ce reunește șase proiecte de design destinate mediului urban, realizate de cunoscuți designeri și arhitecți români. Expoziția, lansată în cadrul unui vernisaj pe 21 iulie, rămâne la București Mall până pe 9 august, când se va muta în Plaza România, pentru alte 3 saptamani.

25
/07
/16

Un teatru vechi de 100 de ani din Buenos Aires a fost transformat într-o librărie mai spectaculoasă ca un muzeu. “Eu mi-am imaginat întotdeauna Paradisul sub forma unei biblioteci, alte persoane consideră ca ar fi o grădină, alţii şi-l pot închipui ca un palat, eu l-am imaginat întotdeauna ca o bibliotecă şi aici mă aflam eu…” – Jorge Luis Borges.