Regizorul Alexandru Mâzgăreanu este managerul interimar al Teatrului Nottara
https://www.ziarulmetropolis.ro/regizorul-alexandru-mazgareanu-este-managerul-interimar-al-teatrului-nottara/

Regizorul Alexandru Mâzgăreanu este, din 2 mai 2022, managerul interimar al Teatrului Nottara.

Un articol de Liliana Matei|3 mai 2022

Anunțul a fost făcut de Nicușor Dan, Primarul Municipiului București, într-o postare pe pagina de Facebook, în care acesta spunea: „Am semnat dispoziția de numire temporară având convingerea că tinerii de valoare trebuie susținuți și în speranța animării cu un suflu nou a unuia dintre cele mai prestigioase teatre bucureștene și naționale. Îi doresc succes noului director, iar bucureștenilor le adresez invitația de a merge în continuare la teatru!”

Numirea vine după demiterea fostului manager, Marinela Țepuș, ca urmare a notei primite la evaluarea anuală, ce nu i-a permis continuarea mandatului.

Alexandru Mâzgăreanu este unul dintre cei mai cunoscuți și cei mai apreciați regizori ai generației tinere. S-a născut pe 24 ianuarie 1987, la București. În 2008, a absolvit secția Regie a Facultății de Teatru din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale din București, iar, în 2010, a absolvit studiile de Master din cadrul aceleiași universități.

Cariera lui artistică a început cu un premiu prestigios, pentru Cel mai bun regizor, pentru spectacolul Romanțioșii de Edmond Rostand, la Gala Comedia ține la TINEri, în 2008. În 2011, a fost nominalizat la Secțiunea: Debut, la Gala Premiilor UNITER, pentru regia spectacolului Funcționarii, după A.P. Cehov.

Peste 30 de spectacole a pus în scenă Alexandru Mâzgăreanu, în teatre din București și din țară, multe dintre ele recompensate cu distincții importante, impunându-se ca unul dintre numele de referință în teatrul românesc al ultimului deceniu. Pentru spectacolul Steaua fără nume, producție a Teatrului Tineretului din Piatra-Neamț, Alexandru Mâzgăreanu a primit o prestigioasă nominalizare la categoria Cea mai bună regie, la Gala Premiilor UNITER, 2020.

Printre spectacolele puse în scenă la Teatrul Nottara din București, amintim Sonată de toamnă de Ingmar Bergman, Capcană mortală de Ira Levin, Cum vă place de William Shakespeare, Somnambulism de Iaroslava Pulinovici, Fazanul de Georges Feydeau, O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, True West de Sam Shepard.

21
/09
/23

Luni, 25 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), George C. Dumitru va intra în dialog cu Bogdan Răileanu și Victor Cobuz, pornind de la romanul „Rupturi”, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

20
/09
/23

Cezar Antal este absolvent al Universității de Arte "George Enescu" din Iași, Facultatea de Teatru, Secția Arta Actorului Mânuitor de Păpuși și Marionete. A fost actor al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, în prezent fiind angajat al Teatrului Odeon din București. A colaborat cu regizori importanți de teatru și film. La Teatrul Metropolis joacă în piesa "Disco Regret", scrisă de Doru Vatavului și regizată de Irisz Kovacs.

20
/09
/23

Galeria neconvențională Celula de Artă găzduiește în perioada următoare două vernisaje – Happiness is simple, al artistei Antonia Ionescu, pe 20 septembrie, la Palatul Bragadiru și instalația colectivă și imersivă Share, Tag or Dye Again, pe 23 septembrie, în Celula de Artă din B-dul Carol nr. 53 și Casa Carol 53 și propune vizitatorilor un concept nou de eveniment gândit în parteneriat cu galeria Săfițicuminți – LEAF (Limited Edition Art Fair), care se va desfășura între 22 – 24 septembrie la Kraft Market (str. Matei Millo nr. 8 – 10).

20
/09
/23

În luna octombrie începe ,,Străzile de film”, proiectul care te îndeamnă să redescoperi magia Bucureștiului prin cinematografie. O incursiune într-o lume a filmului și a arhitecturii orașului pe care îl numim acasă.