Regizorul Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste, împlineşte 85 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/regizorul-nicolae-corjos-autorul-celebrelor-filme-liceenii-si-declaratie-de-dragoste-implineste-85-de-ani/

Filmele Liceenii (1986) şi Declaraţie de dragoste (1985) în regia lui Nicolae Corjos au marcat mijlocul anilor 80 prin recorduri de popularitate, aducând culoare şi entuziasm într-o perioadă în care cenuşiul marca viaţa de zi cu zi.

Un articol de Petre Ivan|19 mai 2020

Cei care, liceeni, studenţi sau proaspăt absolvenţi fiind, au fost aduşi în lumina reflectoarelor la mijlocul anilor 80 de regizorul Nicolae Corjos – respectiv Oana Sârbu, Teodora Mareş, Ştefan Bănică, Mihai Constantin, Tudor Petruţ, Adrian Păduraru – îi transmit acestuia recunoştinţa şi urările lor de bine la aniversarea a 85 de ani.

Cum arată actorii din Liceenii astăzi? Îi vedeți în videoul de mai jos, în care îi urează La mulți ani regizorului.

Nicolae Corjos s-a născut la Hotin, pe 22 mai 1935 şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1956. De-a lungul bogatei sale activităţi artistice, polarizate de lumea filmului, a înfiinţat studioul de cinematografie al Conservatorului în anul 1966, activând ca profesor de artă cinematografică până în 1972. Timp de peste un deceniu, începând din 1981, a fost regizor de film documentar la Studioul „Alexandru Sahia”, perioadă în care a realizat 50 de filme documentare, printre care Mănăstirea Văcărești (1989), Sergiu Celibidache (1991), Concursul Internațional „George Enescu” (1992) etc. şi a fost membru al Consiliului Național al Audiovizualului între 1995 şi 2001. Nicolae Corjos a devenit doctor în muzică în 2000 cu teza „Arta muzicii – componentă şi aureolă a audiovizualului” şi a fost profesor universitar la Universitatea „Hyperion” din 1990 până în 2009.

Nicolae Corjos este membru al Uniunii Cineaştilor din România (UCIN).

Activitatea în cinematografie a început-o ca regizor secund al filmelor Dacii (1967), Ciprian Porumbescu (1973), Nemuritorii (1974), Toate pînzele sus (serial TV, 1977), Contele Ory (1978, în colaborare cu Jacques Trehouta).

Filmografia lui Nicolae Corjos cuprinde lung metrajele Ora zero (1979), Alo, aterizează străbunica!… (1981), Pădurea nebună (1982), Declarație de dragoste (1985), Liceenii (1986), Extemporal la dirigenție (1988), Un studio în căutarea unei vedete (1988), Liceenii Rock’n’Roll (1991).

Filmele Declarație de dragoste şi Liceenii au devenit un fenomen cinematografic al anilor 80 şi s-au bucurat de o popularitate extraordinară în deceniile ce au urmat. Televiziunile din România au difuzat aceste filme de zeci de ori, generaţii de cinefili revăzându-le cu plăcere în perioade succesive, ca pe un document artistic al emoţiilor şi relaţiilor sociale specifice vârstei adolescenţei, aşa cum arătau ele în anii 80, în România, şi aşa cum au rămas şi vor rămâne ele în profunzime în continuare, indiferent de probele la care sunt ele supuse de istoria recentă.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.

01
/11
/23

În noiembrie, HBO Max vine cu filme și seriale proaspete, noi episoade și sezoane ale unor producții de succes, dar și cu documentare care promit să nu dezamăgească.