Regizorul palestinian Elia Suleiman vine în premieră în România la „Les Films de Cannes a Bucarest”
https://www.ziarulmetropolis.ro/regizorul-palestinian-elia-suleiman-vine-in-premiera-in-romania-la-les-films-de-cannes-a-bucarest/

Regizorul palestinian Elia Suleiman, premiat la Cannes şi aclamat îndelung pentru ceea ce critica internaţională numeşte „trilogia palestiniană”, vine în premieră în România, ca invitat special al evenimentului „Les Films de Cannes a Bucarest”.   Potrivit unui comunicat al organizatorilor, Elia Suleiman va asista la deschiderea festivalului cu filmul colectiv „7 Days in Havana”, în […]

Un articol de |2 octombrie 2012

Regizorul palestinian Elia Suleiman, premiat la Cannes şi aclamat îndelung pentru ceea ce critica internaţională numeşte „trilogia palestiniană”, vine în premieră în România, ca invitat special al evenimentului „Les Films de Cannes a Bucarest”.
 
Potrivit unui comunicat al organizatorilor, Elia Suleiman va asista la deschiderea festivalului cu filmul colectiv „7 Days in Havana”, în care semnează unul dintre scurtmetraje, se va întâlni cu publicul la proiecţiile filmelor sale multipremiate „Divine Intervention” (2002) şi „The Time that Remains” (2009) şi va susţine un masterclasss.

Tema majoră a filmelor sale este conflictul dintre Israel şi Palestina, subiect tratat într-o manieră profund personală şi un stil care i-au adus comparaţia cu Jacques Tati şi Buster Keaton: poezia şi umorul se combină cu un soi de sobrietate şi un strop de suprarealism. Elia Suleiman semnează atât regia, cât şi scenariile filmelor sale şi are de obicei unul dintre rolurile principale.

Regizorul s-a născut la Nazareth, în 1960. Timp de peste zece ani, între 1982 şi 1993, a locuit la New York, înainte de a reveni în ţara natală, pentru a dezvolta un Departament de Film şi Media la Universitatea din Birzeit – în apropiere de Ramallah, o zonă de conflicte intense – cu sprijinul Comisiei Europene.

În metropola americană, a co-regizat mediumetrajul „Introduction to the End of an Argument” (1990) şi a semnat „Homage by Assassination” (1992), un „film-jurnal” care critică Războiul din Golf prin juxtapunerea mai multor anecdote şi istorii personale. „Chronicle of a Disappearance” (1996), primul său lungmetraj – despre drama reîntoarcerii sale în teritoriile ocupate şi dispariţia lentă a unei culturi -, a fost premiat pentru debut la Festivalul de la Veneţia.

Cel mai recent lungmetraj al său, „The Time That Remains” – al treilea film din aşa-zisa „trilogie palestiniană” -, a concurat pentru Palme d’Or în 2009 şi a câştigat, printre altele, trofeul Black Pearl pentru un film din Orientul Mijlociu la Festivalul de Film de la Abu Dhabi. În patru capitole, Elia Suleiman reconstituie viaţa cotidiană în timpul ocupaţiei israeliene în teritoriile palestiniene, pe baza jurnalului tatălui său, luptător în rezistenţa locală în 1948, a scrisorilor mamei sale şi a propriilor amintiri.

În „7 Days in Havana”, filmul colectiv care va deschide festivalul pe 19 octombrie, la Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu, regizorul vorbeşte despre uimirile şi tentaţiile pe care le experimentează un nou-venit în capitala Cubei, într-un scurtmetraj numit ‘Diary of a Beginner’. Ceilalţi regizori sunt Benicio del Toro, Pablo Trapero, Julio Medem, Gaspar Noé, Juan Carlos Tabio, Laurent Cantet.

„Les Films de Cannes a Bucarest” se va desfăşura în perioada 19 – 25 octombrie la Cinema Studio şi Elvira Popescu.

Pe lângă premierele unor filme aduse din selecţia recentă Festivalului de la Cannes, evenimentul „Les Films de Cannes a Bucarest” le propune iubitorilor de cinema să redescopere pelicule româneşti rareori scoase din arhive, aplaudate la Cannes cu 40, 50 sau 60 de ani în urmă.

 

Sursa: Agerpres

23
/11
/16

Pianistul şi compozitorul Havasi s-a obişnuit să aibă concertele sold-out la revenirile sale în România. Nici de data aceasta nu s-a abătut de la regulă. Cel mai rapid pianist din lume, cel care a atins de 498 de ori într-un minut aceeaşi clapă a instrumentului, a ajuns rapid şi la sufletul spectatorilor români care l-au aplaudat aseară la Sala Palatului.

23
/11
/16

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” în parteneriat cu ARCUB organizează AUDIȚIE NAȚIONALĂ 2016, ediția a IV-a, festival dedicat tinerilor actori. Dată limită înscrieri: 8 decembrie. Desfășurare festival: 15, 16, 17 decembrie

22
/11
/16

Thrillerul psihologic Fragmentar/ Remainder intră în data de 9 decembrie în cinematografele din România, distribuit de Transilvania Film. Filmul a avut premiera la Festivalul de Film de la Berlin, a fost selectat în competitiile TIFF si Festivalul de Film de la Atena, și marchează debutul în cinematografie al artistului vizual de origine israeliană Omer Fast.

22
/11
/16

Asociația Culturală Metropolis, în parteneriat cu Ministerul Culturii, a lansat Călăuza, prima aplicație de mobil dedicată filmelor de autor și adresată publicului cinefil. Aplicația poate fi descărcată pe telefoanele mobile și reprezintă o platformă pusă la dispoziția organizatorilor de festivaluri și distribuitorilor de film independent, un instrument care adună într-un singur loc filmul de artă ce poate fi urmărit în România, atât în cinematografe, cât și în spațiile alternative.

22
/11
/16

Orchestra Națională Radio, dirijată de Haoran Li și avându-l solist pe pianistul Toma Popovici, prezintă vineri, 25 noiembrie 2016, ora 19.00, pe scena Sălii Radio, lucrări de referință din activitatea componistică a doi mari compozitori, Ludwing van Beethoven și, respectiv, Johann Brahms.

22
/11
/16

Fanii din România ai scriitorului Gabriel García Márquez vor putea vedea în curând (cu siguranţă nu pe marile ecrane autohtone), documentarul despre autorul “veacului de singurătate”, lansat în cinematografele din cele două Americi şi în Spania în primăvara acestui an.

22
/11
/16

Zilele trecute, în cadrul Târgului de carte Gaudeamu, a fost acordat Premiul PEN România 2016, ex aequo, scriitorilor Cristian Teodorescu, pentru romanul Șoseaua virtuții. Cartea cîinelui (Editura Cartea Românească, 2015) și Bogdan Ghiu, pentru Totul trebuie tradus. Noua paradigmă (un manifest) (Editura Cartea Românească, 2015).

22
/11
/16

Loredana, artista cu cea mai longevivă, dar şi cu cea mai spectaculoasă carieră din muzica românească, îşi surprinde din nou publicul cu un cadou special: o carte cu amintiri emoţionante despre copilăria sa, povestite în premieră. Lansarea cărţii “Sentimente” va avea loc la Sala Palatului, pe 26 noiembrie, odată cu concertul pe care artista îl va susţine în cea mai mare sală de concerte din România.

22
/11
/16

E joi, ora 19.00 și Bucureștiul recită, ca la o serbare, două versuri ale Magdei Isanos: „E-așa frumos să rătăcești o noapte, / cu luna, ca o amforă, pe umăr”.

21
/11
/16

„Doctor Strange”, filmul produs de Studiourile Marvel, spune povestea fascinantului doctor Stephen Strange şi a întâlnirii lui cu magia, având o distribuţie de top, care îi include pe Benedict Cumberbatch, Tilda Swinton, Rachel McAdams şi Mads Mikkelsen. În regia lui Scott Derrickson, pelicula spune povestea transformării prin care trece Doctor Strange, un om al raţiunii care se trezeşte într-o lume ocultă, plină de misticism, în care nimic nu este ceea ce pare a fi.

21
/11
/16

„Românul iese la mort”. Această constatare devenea valabilă odinioară mai ales când era vorba de o înmormântare domnească, aşa cum a fost cea a lui Alexandru Suţu, întâmplată în ianuarie 1821.

21
/11
/16

După ce a dat jos bulina roşie de pe clădire, transformându-se în „Teatrul Nottara, excelenţă fără risc” teatrul de pe bulevardul Magheru vine în această toamnă cu haine noi, cu spectacole noi... Luna trecută, aici a avut loc premiera piesei „Alcool“. Un spectacol amuzant, viu, cu multă muzică, poezie şi dans. Mihai Măniuţiu, Ada Milea, Vava Ştefănescu, Adrian Damian, Ion Mureşan.