Requiem pentru Arlechino
https://www.ziarulmetropolis.ro/requiem-pentru-arlechino/

Se joacă în Laboratorul de la Bulandra spectacolul „Arlechino moare?“, un alt atelier condus de Antoaneta Cojocaru, aceeaşi care ne-a dat „Pescăruşul“.

Un articol de Andrei Crăciun|2 martie 2014

Se joacă în Laboratorul de la Bulandra spectacolul „Arlechino moare?“, un alt atelier condus de Antoaneta Cojocaru, aceeași care ne-a dat „Pescărușul“.

„Arlechino moare?“ este, la bază, un text de Nikolai Evreinov. Trebuie să vă spun cine a fost acest Evreinov, căci a fost mare personaj. La șapte ani avea gata prima sa piesă de teatru. Era sfârșitul secolului al XIX-lea, oamenii mureau mai tineri, așa era atunci, începeau mai devreme să muncească, dar orișicât acest fiu al unui inginer rus și al unei franțuzoaice cocheta cu geniul.

Multe a făcut el într-o viață de om. A fost clovn (da, a fost clovn!), dar a lucrat și la Ministerul Căilor Ferate (vă imaginați cum trebuie să arate un astfel de minister în Rusia!). S-a întâmplat să prindă vremuri prea interesante, inclusiv Revoluția Bolșevică. Ce a făcut și ce nu a făcut Evreinov în context? Pentru un răspuns coerent, ar trebui o lucrare de specialitate. Nu e nici timpul, nici locul. Precizez totuși că artistul a murit în 1953, supraviețuindu-i șase luni lui Stalin.

„Arlechino moare?” (bună adaptarea Oanei Turbatu, cu minusul consistent al unor replici apărute de nicăieri și greșit în piesă, căci, serios, poate că e prea mult să menționezi Carrefour-ul într-o piesă veche, rusească) e un spectacol în care se pariază, la fel ca în cazul „Pescărușului”, pe muzicalitate (posibilele explicații în copilăria Antoanetei Cojocaru, așa cum rezultă de aici.

Se poate să îți placă ideea unei morți care cântă, se poate, cum a fost și cazul meu, să o găsești inutilă, dar nu poți să nu-i recunoști experimentului de la Bulandra virtuțile.

Arlechino se devorează

Adrian Ciobanu, cu arta sa corporală binecunoscută, face un Arlechino foarte viu, deși, cum știm, Arlechino se pregătea să moară. Tocmai de aceea, tocmai de aceea. Se consumă în jocul său, se devorează, dacă preferați hiperbola. Reușește performanțe fizice la care alți actori nici măcar nu visează.

Își joacă teatrul cu grația unui balerin, nu greșește făcând așa, arată că știe cum arată curajul în fața morții, dar știe și să intre în hainele nefericirii. Are și momente în care cuvintele pur și simplu evadează din el, nu mai e capabil să le prindă în fraze. Știe să cânte și să danseze și să se scufunde, cu demnitate, în cada sa, pe care o rotește amețitor pe scena improvizată.

O inimă

Antoaneta Cojocaru însăși reușește să facă un rol memorabil. E mai bună în „Pierrot” decât a fost în „Nina” din „Pescărușul”. De mult n-am mai văzut o actriță care să se dăruiască așa. La sfârșitul piesei, cei care se uitau atent spre scena întunecată de la Bulandra puteau să vadă cum acolo rămăsese o inimă.

„Arlechino moare?” nu e perfect, e chiar departe de perfecțiune, dar rămâne un experiment necesar, de care, la cât teatru nu știu, pot să scriu, cu convingere, că teatrul românesc avea nevoie ca de inima Antoanetei Cojocaru. Desigur, aș putea să scriu cuvintele „spulberarea convențiilor”, „armonia cu simbolismul autorului”, ba chiar și „comedia dell’arte”. N-are rost.

Arlechino moare Antoaneta Cojocaru

Antoaneta Cojocaru / Arlechino moare / Teatrul Bulandra / se joacă joi, 6 martie, la Sala Izvor

Vă scriu ceva mai intim: mi-a plăcut, în definitiv, „Arlechino moare?”, poate pentru că am jucat, de-atâtea ori, pe discreta scenă a vieții personale, rolul arlechinului murind. Îl recunosc până la nuanță.

Am plecat din teatru gândindu-mă, vă jur, deodată, la un om evocat, în „Femeia la treizeci de ani“, de Balzac: gândindu-mă la Jean-Baptiste Gaspar Deburau. Acest Deburau a fost un popular, un celebru actor de circ, un mim, un acrobat, proverbial pentru calmul cu care se lăsa încadrat de cuțitele aruncate împrejurul lui. El este, în artă, creatorul personajului Pierrot.

A murit la cincizeci de ani, iubit cât Chaplin. L-au înmormântat la Père Lachaise, la Paris, desigur. În timpul vieții a insistat să joace doar în fața naivilor și a entuziaștilor.

Citiţi şi: ANTICRONICI Arlechino moare, dar cum trăieşte un spectacol?

INFO

Teatrul Bulandra (Sala Liviu Ciulei Laborator)

Arlechino moare?

de Nikolai Evreinov

Atelier condus de Antoaneta Cojocaru

Cu: Adrian Ciobanu, Antoaneta Cojocaru, Ela Ionescu/Raluca Botez, Raluca Oprea, Vlad Oancea/Marius Chivu

Scenografia: Mihai Păcurar

Foto din Arlechino moare – Teatrul Bulandra

24
/04
/23

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a XVII-a ediție în Sala Mare a Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București. Evenimentul organizat pe 25 aprilie va fi prezentat, în premieră, de duo-ul format din actrița și scenarista Lia Bugnar și actorul Marius Manole.

24
/04
/23

„Nu-i stradă pe lume mai chinuită, mai muncită, mai mişcătoare în silinţele ei de a face din atâtea contraste puţintică armonie. Şi poate nu-i stradă care să închege în atare măsură gândurile unui popor. Podul Mogoşoaiei e plămădit cu sufletul nostru.”

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.

21
/04
/23

Ultima săptămână a lunii aprilie aduce pe scena Operei Naționale București titluri de operă și balet din repertoriul clasic universal precum „Nabucco" de Giuseppe Verdi, „La Bohème" de Giacomo Puccini, „Raymonda" de Alexander Glazunov și „La Traviata" de Giuseppe Verdi, dar și o seară de lieduri intitulată „Moşteniri muzicale" închinată compozitorului Marțian Negrea.

21
/04
/23

Mai sunt 4 zile până când noul serial western „Django” va fi difuzat în premieră exclusivă în România de Focus Sat. Producția filmată integral în România este un western complet diferit de canoanele genului, care are în distribuție nume celebre precum Matthias Schoenaerts, Noomi Rapace, Lisa Vicari, Nicholas Pinnock și promite să ofere o experiență TV unică.

21
/04
/23

Festivalul Internațional „Vara Magică" invită pentru a 12-a vară consecutiv iubitorii de muzică clasică aflați în București în sezonul cald să vină la seria de opt concerte camerale și simfonice ce se va desfășura între 5 iulie și 23 august, în serile de miercuri, de la ora 19.30, la Ateneul Român.

20
/04
/23

Spotlight – Bucharest International Light Festival revine între 21 şi 23 aprilie la Bucureşti cu noi experienţe şi locaţii în premieră. Cea de-a şaptea ediţie Spotlight Festival se numeşte ”Geometry of the City” şi transformă Calea Victoriei şi ARCUB – Hanul Gabroveni prin spectacole de video mapping, proiecţii de lumină şi instalaţii multimedia din Franţa, Austria, Ungaria şi România.

20
/04
/23

Expoziția colectivă centrală Chronic desire – Sete cronică, inaugurată odată cu Deschiderea Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, va avea finisajul în acest sfârșit de săptămână. Evenimentul ce se va desfășura pe parcursul a trei zile va conține ateliere, dezbateri, performance, tururi ghidate și concerte care intră în dialog cu sau activează lucrările din expoziție.