Retrospectiva Anonimul începe vineri!
https://www.ziarulmetropolis.ro/retrospectiva-anonimul-incepe-vineri/

Retrospectiva Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL debutează vineri, 1 septembrie, la Sala ARCUB.

Un articol de Liliana Matei|31 august 2017

Publicul bucureștean va putea vedea, în perioada 1- 3 septembrie, o selecție a filmelor din Competiția de lungmetraj, întreaga Competiție de scurtmetraj, precum și APRIL’S DAUGHTER/ LAS HIJAS DE ABRIL (foto), regia Michel Franco.

Cel mai recent film în regia lui Michel Franco, APRIL’S DAUGHTER va fi proiectat vineri, 1 septembrie, ora 21.00.

APRIL’S DAUGHTER urmărește povestea Valeriei, o adolescentă de 17 ani, care, atunci când rămâne însărcinată, ezită să-și anunțe mama. Abril, cea care a fost o mamă mai mult absentă pentru fiicele sale, Valeria și Clara, aparent este gata să ajute, însă ezitările adolescentei se dovedesc întemeiate.

Câștigător al Premiului Juriului Un Certain Regard la Cannes 2017, filmul a fost proiectat în premieră în România în Deschiderea Festivalului, pe 7 august și va fi prezentat în premieră în București în cadrul Retrospectivei ANONIMUL.

5 din cele 6 filme de lungmetraj aflate în Competiția ANONIMUL 14 vor fi prezentate în cadrul Retrospectivei astfel:

vineri, 1 septembrie, ora 19.00- QUALITY TIME, în regia lui Daan Bakker (Olanda);

sâmbătă, 2 septembrie, ora 17.00- BURNING BIRDS, în regia lui Sanjeewa Pushpakumara (Franța- Sri Lanka)- (recomandare 18+) și ora 21.00- SEXY DURGA, în regia lui Sanal Kumar Sasidharan (India);

duminică, 3 septembrie, ora 16.00- THE NOBODIES, în regia lui Juan Sebastian Mesa (Columbia) și ora 20.00- MARIȚA, în regia lui Cristi Iftime, în cadrul proiecției Filmelor premiate la ANONIMUL 2017.

Întreaga Competiție de Scurtmetraj românesc și internațional va putea fi văzută la București, începând de vineri până duminică.

Filmele declarate câștigătoare în urma voturilor exprimate de publicul prezent la Sfântu Gheorghe vor fi proiectate duminică, 3 septembrie, începând cu ora 20.00: Cel mai bun scurtmetraj străin- STATE OF EMERGENCY MOTHERFUCKER, regia Sébastien Petretti (Belgia), Cel mai bun scurtmetraj românesc- SCRIS/NESCRIS, regia Adrian Silișteanu, Premiul Ovidiu Bose Paștină- IL SILENZIO/ THE SILENCE, regia Farnoosh Samadi & Ali Asgari (Italia) și Trofeul ANONIMUL- MARIȚA, regia Cristi Iftime.

Biletele sunt disponibile pe www.eventbook.ro la prețul de 15 lei.

Biletele vor putea fi achiziționate de asemenea de la Sala ARCUB, cu o oră înainte de începerea fiecărei proiecții din cadrul Retrospectivei.

Retrospectiva ANONIMUL 14 se va desfășura în București, la Sala ARCUB în perioada 1- 3 septembrie. Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin ARCUB.


ANONIMUL 14 s-a desfășurat în perioada 7- 13 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

Invitatul special al ediției a fost regizorul mexican Michel Franco, recompensat cu Trofeul ANONIMUL pentru contribuția sa la frumusețea cinematografiei universale.

Curatorul de film Ludmila Cvikova a semnat selecția pentru secțiunea competițională de lungmetraj, în timp ce criticul de film Ionuț Mareș a selectat titlurile din cadrul secțiunii de scurtmetraj.

SILVA a prezentat ediția a 14-a a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, eveniment organizat de Fundația Anonimul și Asociația FAMart.

Proiect cultural co-finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, Centrul Național al Cinematografiei, Administrația Fondului Cultural Național, Uniunea Cineaștilor din România și Consiliul Județean Tulcea.

 

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.

19
/02
/24

Peste 100 de producții românești sunt înscrise pentru nominalizările la Premiile Gopo. În total, 107 de filme românești - lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2023, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

18
/02
/24

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială în secţiunea Forum, necompetiţională, a Festivalului de la Berlin, "Săptămâna Mare", scris şi regizat de Andrei Cohn şi inspirat din nuvela "O făclie de Paşte" a lui I. L. Caragiale, este un film care gravitează în jurul unei întrebări fundamentale: Cum se ajunge ca un om să-i ia viaţa celui de lângă el?

16
/02
/24

După 5 nominalizări la Oscar (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun film internațional, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun sunet), Grand Prix și Premiul FIPRESCI la Cannes, după sute de articole în presa internațională care îl identifică drept cel mai răvășitor film al anului, The Zone of Interest / Zona de interes se vede acum în România, în 40 de cinematografe din 20 de orașe.

16
/02
/24

Happy Cinema a pregătit filme de top pentru luna februarie, potrivite pentru toate gusturile și vârstele. Cinematografele din lanțul Happy Cinema îți oferă o experiență de calitate la cele mai prietenoase prețuri. Blockbustere de la Hollywood, filme animate, filme dedicate melomanilor sau filme pentru copii – toate te așteaptă în cele 10 cinematografe din țară.

15
/02
/24

Cu ocazia Zilei Naționale Constantin Brâncuși, reprezentanțele Institutului Cultural Român de la Lisabona, Beijing, Istanbul, Londra, Stockholm, Bruxelles, Veneția, Madrid, Tel Aviv și Varșovia vor organiza o serie de evenimente pentru a celebra și a aduce în prim-plan contribuția inestimabilă a celui mai mare sculptor român la patrimoniul cultural mondial.

15
/02
/24

Warner TV transformă weekend-ul de dinaintea galei de decernare a premiilor Academiei americane de film într-un maraton de filme de Oscar®, cu șapte producții reprezentative, nominalizate sau recompensate cu mult-râvnita statuetă. În serile de 8, 9 și 10 martie vor putea fi urmărite drame și filme de acțiune lansate pe parcursul a șapte decenii.

12
/02
/24

Acolo unde nu mai e trafic, doar o plajă pustie și posibilitatea unui nou început, iubirea poate completa peisajul unei eternități liniștite. „Băieții buni ajung în Rai”, al treilea lungmetraj al regizorului Radu Potcoavă, propune publicului la cinema, din 22 martie, o întâlnire cu o poveste inedită și o scurtă pauză pentru a uita de grijile vieții cotidiene.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.