#rezist. Protestele din România, pe covorul roșu la Berlinală și la BAFTA
https://www.ziarulmetropolis.ro/rezist-protestele-din-romania-pe-covorul-rosu-la-berlinala-si-bafta/

Majoritatea românilor (regizori, producători, actori, selecţioneri de festival) veniţi la Festivalul de Film de la Berlin au participat, duminică seara, la un protest pe covorul roşu, obţinut prin amabilitatea organizatorilor festivalului, care le-a acordat un minut înaintea ultimei proiecţii din palatul festivalului. Protestul a fost transmis live pe site-ul oficial al festivalului (berlinale.de).

Un articol de Petre Ivan|13 februarie 2017

Cineaștii au avut două pancarte pe care scria „ROMANIAN CINEMA #resist”. Printre cei care au luat parte la protest s-au numărat: Oana Giurgiu, Tudor Giurgiu, Ada Solomon, Anca Damian, Crina Semciuc, Andrei Cretulescu, Alex Traila, Daniel Mitulescu, Dan Burlac, Oana Iancu.

Protestul a fost transmis live si pe Facebook, pe contul lui Tudor Giurgiu, cu un numar record de vizualizari si partajari.

Levente Molnar a dus mesajul #rezist la BAFTA

Aflat la cea de-a 70-a gală a premiilor Academiei Britanice de film, care s-a desfășurat la Royal Albert Hall din Londra, actorul din România Levente Molnar a afișat pe covorul rosu mesajul #rezist al protestelor din țară, într-un gest de solidaritate cu miile de români care au protestat în ultimele 13 zile.

#rezist

De altfel, lungmetrajul „Fiul lui Saul„, a cărui acțiune se desfășoară în lagărul de concentrare Auschwitz și în care Levente Molnar are un rol-cheie, a câștigat premiul BAFTA pentru „cel mai bun film străin”.

Pelicula are în palmares și Globul de Aur și Oscarul.

Foto: #rezist Protestele din România – Facebook

 

04
/04
/13

CRONICĂ DE FILM În „The Gatekeepers“, şase foşti şefi ai agenţiei de securitate israeliene Shin Bet fac confesiuni brutal şi oarecum inexplicabil de sincere cu privire la acţiunile organizaţiei pe care au condus-o. Filmul va fi proiectat astăzi, de la ora 16.00, la Cinema Studio

01
/04
/13

Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica (2 - 7 aprilie, Cinema Studio şi Elvira Popescu) începe marţi, 2 aprilie, ora 20.00, la Cinema Studio din Capitală, cu un subiect provocator şi un film proiectat în premieră în România: „Frumoasa adormită”/ „Bella addormentata”, în regia lui Marco Bellocchio.

25
/03
/13

„Toată lumea din familia noastră“, în regia lui Radu Jude, a câştigat premiul pentru cel mai bun film la Gala Premiilor Gopo. Radu Jude a câştigat premiul pentru regie, iar Şerban Pavlu premiul pentru cel mai bun actor în rol principal pentru prestaţia din acelaşi film