Richard Bovnoczki: „Ce fac vreau să fie mai rafinat, mai profund, mai încărcat emoțional, mai viu”
https://www.ziarulmetropolis.ro/richard-bovnoczki-ce-fac-vreau-sa-fie-mai-rafinat-mai-profund-mai-incarcat-emotional-mai-viu/

Ricky, căci aşa îi spun prietenii, este actor freelancer. Nu a fost niciodată angajat şi nici nu vrea să fie. Îşi iubeşte prea mult libertatea. Are patruzeci şi trei de ani şi anul acesta este nominalizat la Premiile UNITER pentru rolul Ciki din „No Man’s Land”, de la Naţional.

Un articol de Andrei Crăciun|8 mai 2017

Către viitor, cu ce gânduri te îndrepți, Richard Bovnoczki?
Să fim sănătoși, să am timp de petrecut cu familia. Ce fac vreau să fie mai rafinat, mai profund, mai încărcat emoțional, mai viu.

Ai loc să crești, simți că n-ai atins apogeul?
Da, în fiecare e loc – chiar și în Victor Rebengiuc! Sper să jucăm în curând un spectacol împreună.

Angajat ești pe undeva?
Nu. Și nici nu vreau.

De ce?
Probabil că structura mea e așa, nu vrea să se plieze pe asta.

Dar ai fost?
Nu, niciodată. Am fost întrebat, când am terminat – la licență –, dacă vreau să mă angajez. Și am zis că nu. Și la Comedie m-au întrebat; și la Ploiești. Și, acum, cu Ion Caramitru am discutat dacă vreau, la Național. Și a fost scurt, înainte de a negocia orice. M-a întrebat: „Dar tu nu vrei să te angajezi?”, am zis: „Nu!” – „Bine faci!”; și atât a fost, n-a mai insistat.

Crezi că te-ar limita?
Da.

RICHARD BOVNOCZKI ȘI RISCURILE OAMENILOR LIBERI

Nu vrei să fii agățat?
Da, cred că asta e. Nu vreau să fiu ținut: „Domnule, trebuie să fac asta și asta!”. Până acum, slavă Domnului, a funcționat. Sigur, există și o doză de risc – a fost o perioadă când n-am lucrat nimic, în afară de colaborarea cu Dan Puric, până în 2006, când a apărut „Crimă și pedeapsă”… Altădată, când eram praf au apărut întâlnirile cu Yuri Kordonsky și cu Theo Herghelegiu. Și după aia, ușor-ușor, au fost din ce în ce mai multe spectacole. Anul trecut am avut șase premiere; a fost cam mult.

Și ai început să devii cunoscut? Te recunoaște lumea pe stradă?
Eh, pe stradă…

Stai la bloc?
La bloc, da. Vecinii mă cunosc.

Știu că ești actor?
Cred că știu; majoritatea, da. A fost o doamnă care m-a surprins – o vecină, doamna administrator; pe fiica ei mi s-a părut că am văzut-o la un spectacol.

Vine Gala UNITER la Timișoara. Nu te superi dacă nu câștigi?
Nu, nu. Anul trecut, de exemplu, când am fost nominalizat cu „The Sunset Limited”, de la Unteatru…

Ai fost la Oradea?
Da, foarte frumos a fost – în sală și toate… Eu și când au anunțat cine a câștigat – „Clasa noastră” –, tot „The Sunset Limited” am auzit. Bucuria nominalizării a fost mare. Cred că este egală întâlnirea tuturor celor care au fost nominalizați. Sincer îți spun, când am fost nominalizat, n-am avut o explozie: „Yeeee, mamă, extraordinar!”. Când am auzit că e și Ciprian Nicula, că e și Andrei Huțuleac, o bucurie sinceră a fost pentru ei, pentru că ei altfel o simt. Sunt cu aproape douăzeci de ani mai tineri decât mine! E altceva, la vârsta lor; nu că eu sunt mai bătrân și că din cauza asta n-aș putea să mă bucur, dar eu am chestia asta că Ciki (n.r. – rolul pentru care Richard Bovnoczki este nominalizat la UNITER) este mai puțin decât ce înseamnă „No Man’s Land” pentru mine – și ce a făcut Morfov, și ce lucrăm acolo împreună, în groapa aia cu Mihai și Ciprian. Și, prin ce am făcut eu, n-am considerat că…

… Ai rupt gura târgului?
Da, că e „Regele Lear” sau altceva.

RICHARD BOVNOCZKI ȘI UȘILE NEDESCHISE PÂNĂ ACUM

Până la urmă mai consideră alții...
Oricum n-o să schimbe nimic treaba asta, că am câștigat anul ăsta UNITER-ul, dacă îl câștig eu. La fel vor fi greutățile, și impasurile vor fi aceleași. Cu siguranță nu se vor deschide uși nedeschise până acum.

Și nici n-o să mergi cu statuia în cârcă prin oraș?
Da. E o beție pe care, hai să zicem, o primești în seara aia, după care îți trece.

no

„No Man’s Land”, la Teatrul Național din București

Dar cu Unteatru cum te-ai întâlnit tu, că și asta pare a fi o întâlnire rodnică pentru tine?
Păi da, a fost, am șapte spectacole acolo! În primul rând, ideea lor de a porni și cum au făcut totul acolo e minunat… Și îi admir, îi iubesc pentru asta și le vin în sprijin cu puținul pe care pot să-l fac, la propriu. De la Andrei Grosu am primit odată un telefon – „Vreau să fac un Cehov, în cadrul unor spectacole de master. Era un program, o finanțare pe care o primeau masteranzii din anul respectiv, 2009. Îi zic: „Hai să ne întâlnim!”. Ne-am întâlnit, mi-a zis ce vrea să facă, mi-a spus distribuția… Am zis: „La Metropolis? Hai să facem!”. Am făcut, a fost o cădere totală, din ambele puncte de vedere – și ce am făcut eu, și ce a făcut el, pentru că am fost neatenți. Am început foarte bine, totul a mers bine până la mijloc. Și probabil că el s-a bucurat, s-a liniștit și n-am mai fost atenți. Macazul se schimbase și am mers într-o altă direcție, știi? Dar a fost o experiență și n-am dat vina pe el sau pe altcineva; a fost o vină a mea. În 2012, când am lucrat la „Un tramvai numit dorință”, cineva a plecat din distribuție și m-au întrebat din nou dacă aș dori. Tot așa, era întrebarea: „Când ar trebui?” – era un timp scurt, dar rolul era mai mic. Și atunci am zis: „Bine, hai că vin!”. Și atunci a ieșit bine. Pe urmă ei m-au invitat cu „Moscova-Petușki”, la Unteatru… După un an m-au sunat pentru „La țigănci”, pe urmă au pus „Livada de vișini”, a urmat „The Sunset Limited”…

… Și au început să se lege lucrurile.
Da, da, da. Asta a fost. Îi admir și mă bucur pentru ei că n-a fost doar un puseu din ăsta…

Vor să facă teatru pe termen lung.
Da. Întotdeauna au avut un sprijin exact când a trebuit, cât să nu se stingă totul. Teatrul e mic; Andrei e un manager bun, Andreea e o mamă a spațiului și a ceea ce înseamnă Unteatru, și o regizoare bună. Și împreună fac un lucru bun. Și Andrei, dar, pentru că e prins cu tot ce înseamnă administrativ, birocrație, nu mai are energie, oricât și-ar dori el. E o combinație foarte bună și și-au dorit mai ales calitate, teatrul să fie teatru! Asta și-au dorit și asta fac; și e foarte frumos! Să-i ajute Dumnezeu să fie noul teatru un altfel de teatru Bulandra – cum a făcut doamna Bulandra, când a început…

Oricum n-o să schimbe nimic treaba asta, că am câștigat anul ăsta UNITER-ul, dacă îl câștig eu. La fel vor fi greutățile, și impasurile vor fi aceleași. Cu siguranță nu se vor deschide uși nedeschise până acum. (Richard Bovnoczki, actor)

Foto: Adriana Gioadă, Florin Ghioca/TNB

17
/09
/14

Activă atât în teatrul de stat, cât și în cel independent, actrița Nicoleta Lefter vorbeşte despre cum se îmbogățește sufletește datorită meseriei sale și despre exigențele pe care trebuie să le aibă un regizor atunci când lucrează cu ea.

03
/09
/14

Dan Piţa şi-a pus amprenta inconfundabilă pe nenumărate filme de referinţă ale cinematografului românesc. Cel mai recent exemplu este filmul său “Kyra Kyralina”, după Panait Istrati şi un scenariu de Ioan Grigorescu, a cărui premieră are loc pe 5 septembrie la cinematograful Elvira Popesco din Capitală.

27
/08
/14

Suntem o societate de consum în care rareori produsele pe care le cumpărăm ne trebuie cu adevărat. Ignorăm propriile puteri și ne lăsăm controlați de reclame ascunse sub un concept. Ce facem când teatrul ne aduce toate aceste elemente pe scenă?

18
/08
/14

Nevoia de teatru este tocmai nevoia de viaţă adevărată. Un actor îşi cercetează sufletul cu ceva vreme înainte de spectacol, petrecând puţin timp cu el însuşi, dezlegându-se de nebunia vieţii cotidiene. Îşi cercetează sufletul precum un vânător arma înainte de a pleca la vânătoare şi exact în clipa în care intră pe scenă ştie că e capabil de orice.

15
/08
/14

Alexandra Penciuc și Mariana Cămărășan, regizoarele spectacolului de teatru independent "Cui i-e frică de Virginia Woolf?", care se joacă de șapte ani cu aceeași distribuție, vorbesc despre descoperirile de care au avut parte lucrând împreună, despre transformările spectacolului și despre lucrurile care îi mențin vie energia.