Rigoletto, în epoca prohibiţiei, la Opera Naţională Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/rigoletto-in-epoca-prohibitiei-la-opera-nationala-bucuresti/

După aproape şase decenii de la intrarea în repertoriu a actualei montări a operei Rigoletto de Giuseppe Verdi, Opera Naţională Bucureşti prezintă în 20 februarie o nouă producţie a acestui titlu – un concept regizoral nou şi o scenografie provocatoare- , în viziunea marelui regizor de origine australiană Stephen Barlow, cu o scenografie semnată de artistul grec Yannis Thavoris.

Un articol de Petre Ivan|9 februarie 2014

După aproape şase decenii de la intrarea în repertoriu a actualei montări a operei Rigoletto de Giuseppe Verdi, Opera Naţională Bucureşti prezintă în 20 februarie o nouă producţie a acestui titlu – un concept regizoral nou şi o scenografie provocatoare- , în viziunea marelui regizor Stephen Barlow, cu o scenografie semnată de artistul grec Yannis Thavoris.

Premiera Rigoletto devine astfel prima promisiune a anului 2014 care se materializeaza, iar Opera bucureşteană face încă un pas important în direcţia transformării sale într-un centru artistic aflat pe harta marilor instituţii de gen ale lumii.

În noua montare Rigoletto, Ducele devine un fel de Al Capone, în timp ce Rigoletto este un fel de entertainer privat al ducelui, care conduce o agenție de pompe funebre.

Acțiunea, în libretul original se petrece la Paris în secolul al XIV-lea. Compozitorul însuşi a fost nevoit să mute acţiunea în Italia în secolul al XVI-lea pentru a respecta restricţiile impuse de cenzură.

În noua montare acţiunea a fost plasată de Stephen Barlow la Chicago, la începutul anului 1929; o perioadă „efervescentă”, după cum numește regizorul perioada prohibiției, o lume condusă de gangsteri și dominată de jocuri de noroc, contrabandă cu alcool, prostituție.

Rigoletto

Stephen Barlow, regizorul noii versiuni Rigoletto care va putea fi văzută la Opera Naţională din Bucureşti

Am dorit să găsesc un timp şi un loc diferit, unde putem spune această poveste, pentru a o actualiza şi a o face contemporană, pentru a permite publicului să se identifice mai bine cu personajele, mărturisește Barlow, care este convins că orașul Chicago din vremea gangsterilor definește cel mai bine lumea periculoasă și întunecată din opera lui Verdi.

Din punct de vedere scenografic Yannis Thavoris a vrut inițial să redea atmosfera acelei epoci în amănunt, ajungând să creeze o scenografie dominată de culori şi forme detaliate.

M-am uitat şi la tablouri din acea perioadă şi la ilustraţii de modă colorate, în care erau prezentate materiale din acea perioadă, deci culorile pe care le-am folosit sunt influenţate de tonurile acelui deceniu,mărturiseşte artistul, iar sursele sale de documentare nu se rezumă doar la atât, Thavoris fiind inspirat și de scena operei bucureștene, mai exact de zidul din spatele scenei,  acele cărămizi vechi şi frumoase,  explică Thavoris.

Rigoletto

Spectacolul va fi dirijat de Cristian Sandu, iar distribuţia va uni solişti invitaţi din ţări precum SUA, Italia, Rusia, alături de artişti ai Operei Naţionale Bucureşti şi de invitaţi din alte oraşe ale României.

INFO Rigoletto:

Operă în trei acte şi patru tablouri de Giuseppe Verdi

Libretul de Francesco Maria Piave după drama „Regele petrece” de Victor Hugo

Un spectacol de Stephen Barlow

Scenografia: Yannis Thavoris

Dirijor: Cristian Sandu

Maestru de cor: Stelian Olariu

Următoarele reprezentaţii:  21, 22, 23 februarie, 14, 15 martie, 2 aprilie si 7 mai.

Foto cu Rigoletto şi Stephen Barlow – ONB şi facebook

20
/08
/20

OAMENII MUZICII Recitalurile de pian ale unor VIP-uri precum Elton John, Tori Amos, Keith Jarrett și alții, ce fac publicul să vibreze în extaz? Se datorează în bună parte pianistului și compozitorului de geniu Franz Liszt. A fost o personalitate cosmopolită, scriitor, profesor de pian și dirijor, dar mai ales „creatorul” pianistul-vedetă și al recitalurilor pianistice de tip show.

20
/08
/20

Zoltán András, solistul formației Sarmalele Reci, povestește cum a luat naștere un proiect muzical curajos, puțin neobișnuit pentru publicul din România, intitulat Jazzappella, cu care va participa la Sibiu Jazz Festival vineri, pe 21 august.

11
/08
/20

Daniel Dorobanțu pregătește un concert cinematic ce prezintă în avanpremieră următorul album. Artistul va cânta în Munții Parâng, iar concertul va fi transmis LIVE, duminică, 16 august, de la ora 21:00.

11
/08
/20

Duminică, 16 august 2020, de la ora 21:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” invită publicul la al cincilea concert al Stagiunii Estivale, eveniment care îi are ca invitați pe actorul Marius Manole și ansamblul Young Beats, coordonat de Zoli Toth. Concertul este intitulat „Ave Maria” și va fi dirijat de Anna Ungureanu – dirijor principal al renumitului ansamblu coral.

06
/08
/20

Festivalul SoNoRo Musikland continua în Brașov până pe 9 august. Mari nume ale scenei internaționale concertează la Bastionul Țesătorilor și la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, la Măgura și la Râșnov.

29
/07
/20

Filarmonica „George Enescu“ îi dedică memoriei lui Camil Marinescu (1964-2020) înregistrarea concertului de joi, 30 iulie, de la ora 19.00, care va avea în program Simfonia nr. 7 în mi major de Anton Bruckner. Lucrarea este interpretată de Orchestra Filarmonicii „George Enescu“, condusă de Camil Marinescu, dirijor permanent al instituției în perioada 2012-2019.