Ritualul primaverii, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/ritualul-primaverii-la-sala-radio/

Ce poate fi mai potrivit pentru o seară de martie decât partitura compozitorului rus Igor Stravinski – Sacre du printemps (Ritualul primăverii)? Vineri, 20 martie (19.00), la Sala Radio, veţi avea bucuria întâlnirii cu această lucrare inedită interpretată de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.

Un articol de Petre Ivan|17 martie 2015

Partitura a fost compusă special pentru a fi dansată de către celebra companie Ballets Russes, care prezenta spectacole la Paris la începutul sec. XX.

Sacre du printemps a provocat unul dintre cele mai mari scandaluri pe scena muzicală a secolului, stârnind dezaprobarea publicului prezent la premiera din 1913, la Théâtre des Champs-Élysées – Paris. Motivul revoltei a fost însă nu numai muzica, ci şi coregrafia avangardistă, semnată de marele balerin Vaslav Nijinski.

Deşi a fost compusă special pentru a fi dansată, partitura lui Stravinski şi-a construit propria sa celebritate ca lucrare cântată independent în sălile de concerte, fiind adesea considerată una dintre cele mai importante creaţii muzicale ale sec. XX. Aşa cum sugerează titlul, compoziţia a fost inspirată de diferite ritualuri păgâne, asociate în tradiţiile ruseşti cu venirea primăverii şi renaşterea naturii.

Seara va debuta tot cu o lucrare a unui compozitor rus – Modest Mussorgski – de asemenea inspirată de zona miturilor şi legendelor populare. O noapte pe muntele pleşuv propune o călătorie imaginară în lumea vrăjitoarelor şi a ritualurilor lor.

O popularitate deosebită a acestei lucrări este datorată includerii sale în filmul de animaţie „Fantasia”, produs în 1940 de Walt Disney, film în care partitura este prezentată în aranjamentul dirijorului Leopold Stokowski.

În repertoriul serii iubitorii muzicii mai pot asculta şi unul dintre concertele mozartiene: Concertul nr. 22  în mi bemol major pentru pian şi orchestră, în interpretarea pianistei Dana Borşan.

Foto: Ritualul primaverii, Sala Radio – Virgil Oprina

30
/03
/15

Primăria Sectorului 3 organizează, pentru al treilea an consecutiv, un eveniment dedicat omului de cultură Florian Pittiș, cel care a fost un “one man show”, un “uomo universale” al României. Flori pentru suflet – Remember Florian Pittiș va avea loc pe 18 aprilie, începând cu ora 17.00, în Parcul Titan. Accesul publicului este liber.

27
/03
/15

Ziarul Metropolis, cotidian cultural editat de Teatrul Metropolis din București, împlinește doi ani de existență astăzi, de Ziua Mondială a Teatrului. Zi de zi, publicația a încercat să-și ridice standardul și să ocolească valul de tabloidizare care a afectat chiar și cele mai prestigioase site-uri quality din România.

23
/03
/15

Vineri, 27 martie (19.00), pe scena Sălii Radio va avea loc un eveniment special de talie internaţională! Un public potenţial de milioane de ascultători se va alătura - pe calea undelor şi online - celor aproximativ o mie de spectatori prezenţi în sala de concerte bucureşteană pentru a-i aplauda pe trei tineri muzicieni laureaţi ai unor prestigioase competiţii, organizate sub egida Uniunii Europene a Concursurilor Muzicale de Tineret.

20
/03
/15

Astăzi, 20 martie, s-au lansat noile abonamente pentru ultimele trei luni de stagiune (aprilie-iunie) la Sala Radio. Trei luni în care iubitorii muzicii se pot întâlni cu Alexandru Tomescu, Mircea Albulescu, cu Luiza Zan şi Teodora Enache, cu Grigore Leşe şi Artur Șahnazarian sau cu Richard Galliano şi Sarah Nemţanu.

20
/03
/15

La finalul lunii martie, Orchestra de Cameră Radio adresează publicului său o invitaţie la o seară muzicală într-o formulă inedită: două concerte ce aparţin barocului muzical, unul semnat de Vivaldi - celebrul creator al Anotimpurilor - şi cel de-al doilea aparţinând lui Händel, vor fi interpretate în versiunea pentru nai!

18
/03
/15

Bono a cântat pentru prima dată în public după accidentul de bicicletă suferit în noiembrie 2014, alături de colegii săi din trupa U2, luni, la înmormântarea DJ-ului irlandez Tony Fenton.

17
/03
/15

Ce poate fi mai potrivit pentru o seară de martie decât partitura compozitorului rus Igor Stravinski - Sacre du printemps (Ritualul primăverii)? Vineri, 20 martie (19.00), la Sala Radio, veţi avea bucuria întâlnirii cu această lucrare inedită interpretată de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.

14
/03
/15

Ce au în comun samba, Massive Attack, Radiohead şi pianul clasic? Răspunsul îl dă Brad Mehldau, unul dintre cei mai talentați pianişti ai lumii, care vine în România pe 26 noiembrie, în cadrul unui concert marca Jazz Night Out.

13
/03
/15

Urmăresc cu același interes ca întotdeauna actualitatea discografică internațională ce rezervă în ultima perioadă surprize dintre cele mai frumoase, așa cum sunt aparițiile a două albume pe care, personal, le-am apreciat foarte mult: “Cinci contratenori” care va fi lansat în 16 martie și “Journey East” lansat în 16 februarie, semnat de violonistul Nemanja Radulovic. Sunt două discuri legate, într-un fel de România. Neașteptat, nu?