Riz Ortolani, creatorul coloanei sonore din filmul „Caracatiţa”, a murit la 87 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/riz-ortolani-creatorul-coloanei-sonore-din-filmul-caracatita-a-murit-la-87-de-ani/

Compozitorul de muzică de film italian Riz Ortolani, care a colaborat cu regizori de renume, de la Vittorio De Sica până la Quentin Tarantino, a decedat joi, la Roma, din cauza unei bronşite.

Un articol de Petre Ivan|24 ianuarie 2014

Compozitorul de muzică de film italian Riz Ortolani, care a colaborat cu regizori de renume, de la Vittorio De Sica până la Quentin Tarantino, a decedat joi, la Roma, din cauza unei bronşite.

Pe lângă coloana sonoră a filmului „Il Sorpasso” (1962), de Dino Risi, o serie de piese compuse de Riz Ortolani au fost selectate şi de Quentin Tarantino, pentru filmele „Ticăloşi fără glorie/ Inglorious Basterds” şi „Django dezlănţuit/ Django Unchained”.

Riziero Ortolani, numit Riz de prieteni, s-a născut la Pesaro, în 1926. După absolvirea studiilor muzicale, la numai 20 de ani, el intră în orchestra Radioteleviziunii publice (RAI), ca aranjor de orchestre radiofonice, informează Mediafax.

Prima lui colaborare în lumea cinematografiei datează din anii ’60, odată cu filmul documentar „Mondo Cane” (1962) – pentru care compune melodia „More” -, filmul fiind nominalizat la Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră.

Au urmat colaborări cu Vittorio de Sica, Dino Risi şi Franco Zeffirelli, iar pentru regizorul Pupi Avati a semnat coloana sonoră pentru 25 de filme, începând cu 1980. Ortolani a scris numeroase piese legendare, precum „Africa Addio”, „Fratello Sole, Sorella Luna”, dar şi muzica serialului „Caracatiţa/ La Piovra”.

Riz Ortolani a lăsat în urma sa peste 300 de partituri

Pentru compoziţiile sale, Ortolani a primit numeroase premii: două Globuri de Aur, un Grammy şi cinci David de Donatello – echivalentul italian al trofeelor Academiei de film americane -, pe lângă două nominalizări la Oscar.

În urmă cu câteva luni, compozitorul italian a primit Lifetime Achievement Award pentru întreaga carieră, la Festivalul mondial al muzicii de film de la Gent.

Foto cu Riz Ortolani – wikipedia

20
/06
/23

Pe 21 iunie, Women in Music Romania dă startul unei noi serii de evenimente la Cărturești Modul (strada Acedmiei, nr. 18-29). Seria HerStory, își propune să aducă în prim plan poveștile unor femei de succes din industria muzicală din România. Prima invitată este Olga Juverdeanu - Director General Global Records, în prezent cea mai mare casă de discuri independentă din Europa Centrală și de Est. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

20
/06
/23

Opera Națională București în parteneriat cu Fundația Art Production, cu sprijinul JTI, prezintă vineri, 23 iunie, ora 17:00, pe scena Centrului Cultural „Ion Besoiu” în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu spectacolele „jocNjoc” - un performance susținut de coregraful Gigi Căciuleanu și „Altitza” - un spectacol de dans de Gigi Căciuleanu pe muzica de Dan Dediu, prezentat de Baletul Operei Naționale București.