Robert De Niro şi Martin Scorsese fac un nou film cu gangsteri
https://www.ziarulmetropolis.ro/robert-de-niro-si-martin-scorsese-fac-un-nou-film-cu-gangsteri/

Cineaştii Robert De Niro şi Martin Scorsese, care au lucrat împreună, printre altele, la „Crimele din mica Italie”, „Băieţi buni“ şi „Casino”, se vor reuni pentru un nou film cu gangsteri.

Un articol de Andrada Văsii|23 noiembrie 2013

Cineaştii Robert De Niro şi Martin Scorsese, care au lucrat împreună, printre altele, la „Crimele din mica Italie“, „Băieţi buni“ şi „Casino“, se vor reuni pentru un nou film cu gangsteri.

„Am un alt film cu gangsteri pe care o să îl fac cu Scorsese şi este foarte interesant (…). Este în pregătire. Avem un scenariu, iar Marty (Scorsese, n.r.) are alt film în lucru, aşa că va mai dura”, a declarat Robert de Niro la conferinţa de presă, organizată la Londra cu prilejul lansării în Marea Britanie a celui mai recent film al său, „Malavita: O familie criminală”.

Martin Scorsese a regizat recent drama poliţistă „Lupul de pe Wall Street/ The Wolf Of Wall Street”, cu Leonardo DiCaprio şi Matthew McConaughey, care va avea premiera în România pe 10 ianuarie. Leonardo DiCaprio se află la a cincea colaborare cu Martin Scorsese, după „Bandele din New York”, „Aviatorul”, „Cârtiţa” şi „Shutter Island”.

Actorul, regizorul şi producătorul Robert De Niro, în vârstă de 70 de ani, este considerat unul dintre cei mai talentaţi şi mai influenţi cineaşti din toate timpurile.

Robert De Niro

Actorul Robert De Niro

Dublu câştigător al premiului Oscar, pentru rolurile din „Naşul: Partea II” (1975) şi „Taurul furios/ Raging Bull” (1981), De Niro a făcut multe alte roluri memorabile, mai ales în regia lui Martin Scorsese, în filme precum „Şoferul de taxi/ Taxi Driver” (1976), „Băieţi buni/ Goodfellas” (1990), „Promontoriul groazei/ Cape Fear” (1991) şi „Casino” (1995). El este, de asemenea, unul dintre fondatorii celebrului Festival Internaţional de Film Tribeca de la New York, înfiinţat în 2002.

Într-o carieră de peste şase decenii în industria cinematografică, Martin Scorsese este considerat unul dintre cei mai influenţi cineaşti americani contemporani, fiind autorul unor filme devenite clasice, precum „Şoferul de taxi/ Taxi Driver” (1976), „Taurul furios/ Raging Bull” (1980) şi „Băieţi buni/ Goodfellas” (1990), dar şi al unor pelicule mai recente, extrem de bine primite de public şi de critici, precum „Bandele din New York/ Gangs of New York” (2002), „Aviatorul/ The Aviator” (2004) şi „Hugo” (2011), notează Mediafax.

Martin Scorsese, în vârstă de 71 de ani, a primit şi multe nominalizări la Oscar, trofeu pe care l-a obţinut în cele din urmă în 2007, cu filmul „Cârtiţa/ The Departed”.

Foto credit: Getty Images ( Frazer Harrison), Cinemagia, foto cu Robert De Niro

29
/08
/15

După două seri de filme la poalele Tâmpei, pe 26 și 27 august, și după nouă orașe parcurse, Caravana se îndreaptă spre București pe 29 august, cu nouă dintre cele mai bune filme alese din programul de scurtmetraje al Caravanei Filmelor NexT. 

29
/08
/15

Începând cu data de 1 septembrie 2015, UNATC ”I.L.Caragiale” îi așteaptă pe toți cei pasionați de studii în domeniile Teatru și Cinematografie să se înscrie la concursul de admitere, pentru anul universitar 2015-2016.

28
/08
/15

Sandra Bullock, Julianne Moore, Matt Damon, Helen Mirren, Susan Sarandon, Kate Winslet Johnny Depp, Jessica Chastain, Ryan Reynolds, Steve Martin, Jake Gyllenhaal, Naomi Watts, Rachel McAdams, Jesse Eisenberg, Drew Barrymore, Kristen Stewart, Tom Hardy, Shia LaBeouf, Anna Kendrick şi Idris Elba sunt câteva dintre vedetele care vor fi prezente la cea de-a 40-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Toronto (TIFF 2015), programat între 10 şi 20 septembrie.

27
/08
/15

Noua generaţie Griswold îşi face iar de cap şi stârneşte hohote de râs. Producţia New Line Cinema „Vacanţă cu peripeţii” îi aduce împreună pe marile ecrane, din 28 august, pe Ed Helms şi Christina Applegate într-o călătorie de familie care se transformă rapid într-o aventură nefastă.

25
/08
/15

Povestea de dragoste dintre Tyrone Power, tatăl Rominei Power, actuala stea a muzicii uşoare italiene, și Annabella, actriţa ingenuă de origine franceză, a început pe platourile de la Hollywood. El era numit “primul amorez” și Rege al cinematografului anilor ’40, iar căsătoria sa a isterizat fanele din America şi din întreaga lume.

25
/08
/15

În perioada 1-5 septembrie are loc prima ediție a Festivalului Ambasadelor, unde bucureştenii vor avea ocazia de-a face înconjurul lumii în doar câteva zile, luând parte la o sărbătoare a diversității internaționale, o aventură menită să arate Bucureştiul drept o capitală multiculturală, promotoare a dialogului intercultural.

24
/08
/15

Woody Allen aduce pe marile ecrane povestea unui profesor de filozofie plin de îndoieli, care îşi regăseşte pofta de viaţă după ce comite un act existenţial. Filmul, scris şi regizat de cineastul în vârstă de 79 de ani, cu Joaquin Phoenix şi Emma Stone în distribuţie, va avea premiera în cinematografe pe 28 august.