România, în premieră la Târgul de Carte de la Minsk
https://www.ziarulmetropolis.ro/romania-in-premiera-la-targul-de-carte-de-la-minsk/

România va participa în premieră la Târgul Internaţional de Carte de la Minsk, care va avea loc în perioada 28 februarie – 4 martie.

Un articol de Petre Ivan|19 februarie 2018

Evenimentul literar a ajuns la cea de-a 25-a ediţie şi propune, ca în fiecare an, discuţii, lansări de carte, întâlniri cu autori, editori şi artişti şi sesiuni de autografe.

România va participa în premieră la acest târg, cu un stand propriu, organizat de Ambasada României la Minsk şi Institutul Cultural Român de la Varşovia. Mai multe detalii urmează să fie anunţate.

„Belarus este platforma culturală a Europei” este tema de anul acesta a târgului la care este invitat, între alţii, scriitorul sârb Goran Petrović. Între ţările care vor participa cu standuri se numără Rusia, Germania, Marea Britanie, SUA şi China.

Foto: Târgul de Carte de la Minsk – facebook

30
/05
/22

UNATC PRESS, editura Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC), participă în perioada 1-5 iunie 2022 pentru prima dată la Salonul Internațional de Carte Bookfest. Prezența UNATC PRESS de-a lungul celor cinci zile la cunoscutul eveniment dedicat cărții și autorilor de la Romexpo este un exercițiu de conectare la lumea publishingului de carte autohton, dar mai ales o excelentă ocazie de a se adresa în mod nemijlocit cititorilor.

27
/05
/22

Marți 12 aprilie 2022, ora 12.12, a avut loc lansarea Antologiei lirice „Orașul. Amintire și uitare” (Editura Neuma) a Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor, la Muzeul Național al Literaturii Române din București.

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.