„România. Închis pentru inventar“. Și un interviu fără cuvinte
https://www.ziarulmetropolis.ro/romania-inchis-pentru-inventar-si-un-interviu-fara-cuvinte/

Când pronunți ”Dan Puric”, audiența se grupează rapid în două tabere, sintetizabile cam așa: ”e deștept, le zice bine și e un munte de talent” sau ”lasă-mă, dom’ne, în pace..” (cel puțin). Pe mine, multe dintre spectacolele și vorbele lui m-au bucurat adânc, în același timp unele din (zic eu) marotele sale mi-au provocat un rid în plus. În mod clar, e un ”ne-oarecare”, totodată nescutit de ”cele ale omului”.  Îți place sau nu de el, e un fluviu în felul lui.

2016 nu a fost cel mai fast al Operei Naționale din București, nici măcar din motive direct legate de performanțele sale. În ultimele luni, câteva înnoiri au adus un suflu revigorant în managementul instituției.

Maria Obretin atinge o splendidă maturitate artistică odată cu rolul Kitty din cel mai recent film al lui Nae Caranfil – „6.9 grade pe scara Richter”. Joacă o nevastă geloasă, deprimată, fumătoare.

INTERVIU „Cred că experimentul este obligatoriu pentru un artist”, afirmă regizorul Adrian Sitaru. Despre noul său lungmetraj „Fixeur”, acum în cinematografe, spune că, „fiind un film despre jurnalism şi jurnalişti, am încercat să reproducem şi să amestecăm stilistica de reportaj TV de calitate în cea de cinema clasic”.

O conversație despre o muzică neînchistabilă în cuvinte, aparent nelegată de nimic (jazzul), și povești despre un cartier liber în vremuri închise, care s-a transformat peste ani în suită de jazz, cu un muzician necalificat și autentic: Mihai Iordache.

Irina Teodorescu are 38 de ani și e de la Lizeanu, din sectorul 2 al Bucureștilor. A emigrat la 19 ani în Franța, după ce s-a îndrăgostit de un pictor.

Critic (constructiv) de teatru, curator de evenimente culturale din & dimprejurul teatrului, editor, traducătoare, observator, comentator și producător de proiecte culturale ce deschid teatrul spre diferite alte forme de creativitate artistică.

Care sunt cărțile rămase neterminate din biblioteca unui cronicar literar? Unde sunt volumele „în așteptare” și cum arată zilele de muncă ale unui cititor profesionist? Ziarul Metropolis vă invită într-o călătorie în biblioteca lui Marius Chivu.

Face parte din generația tânără de actori și a absolvit două facultăți. Facultatea de Teatru de la UNATC (2010), la clasa Ion Cojar, și masterul la aceeași univesitate, la clasa conf. univ. dr. George Ivașcu și prof. univ dr. Radu Gabriel (2012), și Academia de Studii Economice București, specializarea Administrarea afacerilor în limba franceză.

„Găsesc ofertant cinematografic tot ce mă implică personal, perspectiva estetică asupra poveştilor este întotdeauna ulterioară”, afirmă regizorul Andrei Cohn într-un interviu realizat cu ocazia lansării filmului său de debut, „Acasă la tata” (2015), pe platforma gratuită Cinepub.

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI. Pe Olivia Niţă am văzut-o la Green Hours, în spectacolul „Radikal”, la începutul anului curent.

Scenograful Ștefan Caragiu, decan al Facultății de Teatru al UNATC București, crede că talentul se împarte în mod egal pe generații. Consideră că studenții au dreptul și chiar obligația de a se revolta atunci când lucrurile nu se întâmplă așa cum trebuie.

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Alina Petrică are 27 de ani. Joacă în „Aglaja”, la Centrul Cultural „Bălcescu”, în „Mon Cabaret Noir”, la Teatrelli, în „(D)efectul Placebo”, la Teatrul Național, în „Îmblânzirea scorpiei”, la Teatrul de Comedie, și este, din acest an, angajată a Teatrului Mic din București.

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI. Dorotheea Petre (aproape 36 de ani) este bine-cunoscută publicului cinefil din ţara noastră, din pelicula „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii” (2006).

Face parte din generația tânără de actori și a fost nominalizată la Premiile UNITER - debut, pentru rolul Samira Jusic, din spectacolul cu piesa „Balcanicele” de Jules Tasca, regia Alexander Hausvater, în 2016.

Emanuel Pârvu, membru al juriului care a selectat zece actori tineri pentru spectacolul aniversar al Teatrului Metropolis, este convins că noua generație de actori poate fi încurajată prin șansă. La rândul său, își amintește în rândurile care urmează cum la început de drum a avut ocazia de a învăța de la oameni de teatru precum Victor Rebengiuc, Marcel Iureș și, mai ales, Liviu Ciulei.

Virgil Ogășanu vorbește despre teatrul de azi și teatrul de ieri, despre ce au însemnat și cât au costat alegerile personale în comunism, despre o lume care s-a stins și despre societatea dezorientată și abulică în care trăim azi și despre invazia analfabetismului.

Trecutul ne dezvăluie foarte multe lucruri, nu doar o incurabilă melancolie. Trecutul are o anumită forţă de a se impune în actualitate fără a-şi face simtiţă prezenţa. Acest lucru se petrece şi cu teatrul în general când pur şi simplu vorbim despre teatru, chiar dacă o facem la timpul trecut. Forţa sa este invizibilă şi efectele devin vizibile când doar îi constatăm absenţa.