România ratează, pentru prima dată în istorie, calificarea în finala Eurovision 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/romania-rateaza-pentru-prima-data-in-istorie-calificarea-in-finala-eurovision-2018/

România nu se va afla sâmbătă în finala Eurovision 2018, după ce trupa „The Humans” nu a reuşit să obţină un punctaj suficient din partea juriilor de specialitate (din 20 de ţări) şi telespectatorilor. Acest eşec exclude astfel ţara noastră din rândul celor şase state care în ultimii 14 ani au reuşit să se califice de fiecare dată în ultimul act al concursului.

Un articol de Petre Ivan|11 mai 2018

Trupa The Humans, reprezentanta României la Eurovision Song Contest 2018, nu s-a calificat în finala concursului, după ce a interpretat melodia „Goodbye” în cea de-a doua semifinală a competiţiei, care a avut loc joi seară, la Lisabona. Reprezentanţii Republicii Moldova, membrii trupei DoReDoS, s-au calificat cu melodia „My Lucky Day”.

Ţările care s-au calificat în finală, joi, au fost: Serbia, Republica Moldova, Ungaria, Ucraina, Suedia, Australia, Norvegia, Danemarca, Slovenia şi Olanda.

 

Lista finaliştilor după etapa de joi seară a concursului a fost decisă de fanii din cele 18 ţări repartizate în cea de-a doua semifinală şi cei din Itala, Franţa şi Germania (în proporţie de 50%) şi de juriile de specialitate din 20 de ţări (în proporţie de 50%).

 

Ţările din grupul celor cinci mari plătitoare – Franţa, Germania, Spania, Marea Britanie şi Italia – sunt calificate, alături de ţara gazdă, Portugalia, direct în finală.

Finala Eurovision 2018 va avea loc sâmbătă, 12 mai, iar telespectatorii români o vor putea urmări în direct pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi TVR+, începând cu ora 22.00.

Eurovision este unul dintre cele mai vizionate evenimente non-sportive din lume, cu audienţe care depăşesc în fiecare an pragul de 100 de milioane de telespectatori.

Printre artiştii ale căror cariere internaţionale au fost lansate în urma participării sau a victoriei la Eurovision se numără, printre alţii, Domenico Modugno (locul 3 în 1958), ABBA (locul 1 în 1974), Céline Dion (locul 1 în 1988) şi Julio Iglesias (locul 4 în 1970).

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs, până în acest an, au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).

Foto: The Humans Eurovision 2018 – facebook

03
/05
/22

Pe 12 și 13 mai, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul Valentin Doni, prezintă publicului „În lumina evocării-George Enescu” de Ulpiu Vlad, „Fantezia scoţiană, în mi bemol major, pentru vioară şi orchestră, op. 46” de Max Bruch, cu violonistul Gabriel Croitoru în ipostază solistică, și „Variaţiunile Enigma, op. 36” de Edward Elgar.

02
/05
/22

Duminică, 8 mai 2022, la ora 19.00, pe scena Ateneului Român, în cadrul CellEAST Festival 2022, va avea loc un recital susținut de profesorii invitați în cadrul festivalului și la cursurile de măiestrie Future CellEAST și MiniCellos, violonceliștii Andrei Ioniță, Denis Severin, Valentin Răduțiu, Răzvan Suma, Ștefan Cazacu, Mircea Marian, Marin Cazacu, Atanas Krastev, Dragan […]

20
/04
/22

EUROPAfest deschide ediția cu nr. 29 în prima zi din iulie cu un eveniment de excepție Opening Gala Concert. Protagoniștii serii vor fi PETER AUTSCHBACH - chitară și SAMIRA SAYGILI – voce, câștigătorii „Deutscher Rock und Pop Preis“, eveniment considerat Oscarul muzical al Europei. Alături de artiștii germani vor evolua trupe din SUA și Italia.

18
/04
/22

În cadrul celebrării a 30 de ani de relații diplomatice între Republica Kazahstan și România, în data de 3 mai 2022, ora 19:00, va avea loc pe scena Operei Naționale București concertul „Muzica Marii Stepe – Uly Dala Sazy” susținut de către Orchestra Academică de Stat Folclor și Etnografie "Otyrar Sazy", cu suportul Ambasadei Republicii Kazahstan în România.

18
/04
/22

Așa cum și-au obișnuit publicul meloman, Orchestrele și Corurile Radio România propun în fiecare an, în apropierea Paștelui, un concert deosebit cu un repertoriu axat în special pe o tematică religioasă, o seară muzicală a cărei emoție este o pregătire în sine pentru sărbătoarea pascală.

18
/04
/22

Săptămâna viitoare, vă invităm să urmăriți spectacolele de operă „Cavalleria Rusticana & Pagliacci” de Pietro Mascagni și Ruggero Leoncavallo, „Norma” de Vincenzo Bellini, recitalul de foaier „Note de primăvară” și spectacolul de balet „Giselle” de Adolphe Charles Adam, toate făcând parte din repertoriul actual al operei bucureștene.

18
/04
/22

Centrul Național de Artă “Tinerimea Română” invită publicul în zilele de 5 și 6 mai de la ora 19.00 la Sala Mare a Palatului Național al Copiilor din București la o întâlnire de sărbătoare cu obiceiul, muzica, dansul și autenticul costum tradițional românesc, ansamblul folcloric “Cununa Carpaților”având ca invitaţi și viitorii performeri ale spectaculoaselor dansuri românești, elevi ai liceului de coregrafie Floria Capsali din București.