Românii și mentalitatea postrevoluție – ce e de schimbat?
https://www.ziarulmetropolis.ro/romanii-si-mentalitatea-postrevolutie-ce-e-de-schimbat/

Ce rol au regulile într-o societate? Care este diferenţa dintre Est şi Vest? Ce ar trebui să ne înveţe şcoala? Sunt câteva dintre subiectele pe care Sandra Pralong le abordează în volumul „Cum schimbăm mentalitatea? 25 de ani de România”, apărut la Editura Polirom.

Un articol de Liliana Matei|9 martie 2015

Sandra Pralong a revenit în România în 1989, de la New York, unde era director al săptămânalului Newsweek. În 1990, a pus bazele bazele Fundației Soros pentru o Societate Deschisă. În 1994, la Praga, a pus bazele unei agenții de știri video. În 1998, a devenit consiliera președintelui României. În 2000, a creat la București Synergy Communications. În 2002 a fost chemată să conducă departamentul de comunicare regională a Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în cele 27 de țări fost comuniste. În 2006 a înființat propria fundație, SynergEtica – Împreună suntem mai buni!.

La Editura Polirom, Sandra Pralong a mai publicat două volume: „De ce m-am întors în România” (2010) și „Mai români decât românii? De ce se îndrăgostesc străinii de România (2013).
Mai jos sunt fragmente din „Cum schimbăm mentalitatea? 25 de ani de România” (2014):

cum_schimbam_mentalitateaUitați-vă doar la lucrurile după care tânjim și pentru care plecăm în străinătate: calmul, politețea, respectul, statornicia relațiilor și a instituțiilor, voia bună. Doar tre dintre consecințele unui astfel de mediu ar schimba profund fața României: 1. parteneriatul, 2. încrederea și 3. abilitatea de a gestiona riscul.

Într-o lume în care nu te temi, poți avea parteneri mai curând decât șefi pe care să-i privești drept „stăpâni” sau subalterni transformați în supuși – când ai relații de la egal la egal cu ceilalți, nu îți mai trebuie nici protecție, nici șefie.

Parteneriatul e benefic nu doar în afaceri, ci și în alte domenii – nu în ultimul rând în politică. Între guvernanți și guvernați s-ar țese relații firești de conlucrare, democrația ar funcționa, aleșii ar asculta de alegători în loc să se teamă de ei, încercând să-i controleze sau să-i manipuleze.

Despre reguli

În România, tentația scopului care scuză mijloacele este permanentă. Câți respectă regulile, chiar și atunci când sunt obligați să o facă? Și, mai ales, câți le respectă de bunăvoie? În țara noastră, mult prea grăbită să ajungă altundeva decât unde este – dar unde? -, primele lucruri călcate în picioare, în grabă oarbă, sunt tocmai regulile care ar trebui să ne rețină.

Ce este rău în a avea cât mai puține reguli și în a permite fiecăruia să-și realizeze scopul? Nimic, în afarp de faptul că nu toți pot să ajungă acolo unde-și doresc, decât dacă toți se pun de acord asupra acelorași reguli. Și dacă toți stabilesc împreună și regulile care permit schimbarea regulilor. Dat fiind că fiecare are un obiectiv – pe care este liber și îndreptățit să-l urmărească -, respectarea regulilor comune este singura garanție a fiecăruia că scopul său, ca și al celorlalți, se poate realiza.

Școala românească și falsele presupoziții

– presupoziția nr. 1: „ Școala transmite cunoștințe”. Nu, eu cred că școala transmite valori și formează caractere, clădește oameni;

– presupoziția nr. 2: „Procesul de învățare este univoc: de la dascăl la elev, adică de la cineva care știe ceva la cineva care primește, ca și cum ai turna apă într-un receptacul gol.” Eu cred că învățarea e o explorare în care dascălul își acompaniază elevul;

– presupoziția nr. 3: „Școala formează pentru «piața muncii». Nu, școala formează pentru viață și cetățenie, care, în subsidiar, include piața muncii. […] Comunismul, mai ales la noi, a exacerbat ideea de obediență transmisă prin intermediul școlii. Respectul față de autoritatea dascălilor își are sorgintea în dorința de a păstra oamenii docili și supuși autorității.

Dar școala în general – și sala de clasă în particular – e un laborator care formează pentru viața în societate, și nu doar pentru muncă. În clasă se găsește un microcosmos social, aidoma celui din viața de zi cu zi: oameni din aceeași generație, petrecându-și timpul muncind cot la cot , fiind conduși de oameni din altă generație și cu alte experiențe. Care este raportul de forțe într-o clasă, cât de relevantă este situația financiară din fundalul fiecărui elev, cât de implicați sunt părinții, cât de democratic este procesul prin care se iau decizii – toate acestea oglindesc interacțiunea în societate și formează, ca într-o matrice, comportamentele viitorilor adulți.

Puterea se ia, nu se dă

Concentrarea puterii către vârf și corolarul ei, frica de responsabilitate de la bază fac administrarea statului neperformantă. Din punct de vedere managerial, statul român trăiește încă în bezna și ineficiența comuniste. Dar, contrar sistemului partidului unic, unde greșeala era sancționată pe linie de partid, acum pluripartitismul le permite vinovaților să scape de represalii prin traseism politic. Chiar și atunci când cad capete, cum s-a întâmplat cu Radu Stroe, „sindromul Ceaușescu” va continua să mineze instituțiile din interior.

Până când fiecare dintre noi, acolo unde este, nu va prinde curajul să-i spună un „NU” răspicat șefului atunci când acesta greșește și nu va sancționa prompt orice abatere, indiferent de ordinele primite, chiar și cu riscul de a-și pierde postul, vom rămâne lipsiți de puterea necesară pentru a ne transforma țara – și viața.

În anul 25 de la revoluție, poate că un avion pierdut în munți este sacrificiul de care aveam cu toții nevoie pentru a ne trezi din letargie. Cum le spun mereu tinerilor cu care lucrez, „puterea nu se dă, se ia!”, și îi îndemn, în primul rând, să o ia de la mine!

Diferența dintre Est și Vest

Într-un articol mai vechi, Andrei Pleșu spunea că marea diferență dintre Est și Vest constă în curățenia toaletelor. Într-un registru complementar, mizeria toaletelor noastre e poate doar o reflecție a ocazionalei mizerii a caracterului nostru. Toaletele se spală ceva mai lesne și mai des – deja o toaletă murdară a devenit o excepție pe alocuri în România -, dar în registrul caracterului pare că lucrurile stau fix pe dos. Oamenii civilizați devin din ce în ce mai rari în România.

Nu vorbesc aici de mari trăsături de caracter precum onoarea, corectitudinea, verticalitatea, care sunt altă poveste tristă – vorbesc pur și simplu de insidioasa nesimțire, un cuvânt, în treacăt fie spus, intraductibil în alte limbi, pesemne o marcă a copyrightului tipic românesc.

[…] Cea mai bună definiție ar fi că politețea înseamnă să îi protejezi pe ceilalți în primul rând chiar de tine însuți, ca să zic așa, să eviți să îi incomodezi cu actele tale, cu vorbele tale, cu zgomotele tale, cu mirosurile tale, cu problemele tale, cu părerile tale – pe scurt, cu prezența ta. Asta sună de-a dreptul halucinant în România noastră, în care toți fac eforturi să le fie cât mai remarcată prezența, nu cât mai ștearsă.

Pentru cine a trăit în străinătate, nesimțirea probabil că este lucrul cu care te acomodezi cel mai greu în România. În străinătate nu prezența ta este cea pe care o fluturi sub nasul celorlalți, ci realizările tale – este foarte diferit! Acolo, oamenii de mici învață să se menajeze unii pe alții, să-și respecte spațiul vital fără intruziune – nu pun muzică tare, nu trec cu viteză pe lângă tine, nu-și pierd cumpătul și nu se rățoiesc la tine fără motiv; și dacă o fac e din greșeală sau într-un moment de absență.

8 martie, ziua bărbaților

Bărbații nu au nici un merit că s-au născut bărbați, așa cum nici femeile nu au vreo vină. Dacă discriminezi sau ierarhizezi pe baza unui lucru atât de aleator, pentru car nimeni nu are vreo responsabilitate, atunci înseamnă că orice abuz este posibil și ești capabil să discriminezi pentru orice. Or, nimeni nu cred că își dorește o astfel de lume, atât de nedreaptă.

Așadar, le dedic această zi acelor bărbați – și cu siguranță sunt deja foarte mulți – care văd în iubita, prietena, soția, sora, mama sau șefa lor acel partener cu care pot dialoga, cu care se pot sfătui și cu care pot împărtăși realizările, dar și munca grea, succesele, dar și schimbul scutecelor, reușita, dar și spălatul vaselor, inspirația, construcția, dar și aspiratorul…

Acelor bărbați care nu sunt intimidați de femeile din ce în ce mai puternice din viața lor, le spun: felicitări, ați făcut ca 8 martie să fie în primul rând ziua voastră! Vă mulțumim!

Mentalitățile nu se schimbă. Oare?

Se zice că mentalitățile nu se schimbă, dar cred că este greșit. Nu e o fatalitate să fim așa cum suntem; știu că putem evolua și altfel – am experimentat transformarea pe propria piele. Am trăit în suficiente țări diferite ca să văd cum fiecare dintre noi este atât „produsul”, cât și „cauza” mediului în care trăiește. Suntem cu toții influențați, în bine sau în rău, de ceea ce ne înconjoară, iar ceea ce ne înconjoară, la râdul său, se poate schimba dacă noi ne schimbăm atitudinea – ne trebuie doar curajul de a o face!

Eleanor Roosevelt spunea: „Nimeni nu poate fi umilit fără consimțământ.”

Pe scurt, m-am întors ca să repet cât pot de des o idee simplă, însușită în străinătate, și anume că singura noastră libertate adevărată este de a alege atitudinea cu care privim viața și că aceasta nu este fatal condiționată de trecut. Odată ce înțelegem, cu toții, lucrul acesta, nimic nu ne va mai opri să ne creăm – individual și colectiv – viața pe care o dorim în România.

Să ai ochi pentru frumos

Am invitat așadar 45 de străini, care au ales să trăiască în România, să povestească cum și de ce s-au instalat aici, la noi în țară. Aceștia nu sunt tradiționalii „expați” veniți cu treabă – și, chiar dacă unii dintre ei au fost trimiși inițial de câte o multinațională, cu toții povestesc de ce au rămas în țară după ce și-au terminat mandatul. Fiecare dintre ei stă acum la noi „de voie”, nu de nevoie… Având nu doar țara lor, ci întreaga lume la picioare, acești oameni au decis totuși să se stabilească în România – de ce?

Răspunsurile lor par surprinzătoare poate mai ales prin relativa lor asemănare: pe scurt, motivul principal pentru care majoritatea acestor oameni trăiesc la noi este că ei văd FRUMOSUL. Pe când noi vedem mai degrabă ce este urât și rău, ei văd tot ceea ce noi nesocotim: frumosul din sufletele noastre de români, dar și frumusețea lumii noastre, nealterate încă. E un „frumos” pe care nu-l putem percepe, deoarece zgomotul și isteria constante din spațiul public ni-l ascund.

Ceea ce noi adesea desconsiderăm sau lucrurile pe care le luăm ca de la sine înțelese (prietenia, generozitatea, căldura sufletească, ospitalitatea, lumea rurală, tradițiile populare, simplitatea vieții autentice, ba chiar și căpițele de fân sau existența a patru anotimpuri distincte) pentru acești călători aciuiți printre noi reprezintă surse de permanentă încântare.

* Intertitlurile aparțin redacției.

Foto: mirror.co.uk

22
/03
/16

Peste aproximativ o săptămână, debutează ediţia de primăvară a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount din România. De miercuri, 30 martie, până duminică, 3 aprilie, cele mai însemnate edituri autohtone îşi aşteaptă vizitatorii la etajul al doilea al Unirea Shopping Center, Aripa Călăraşi. 

22
/03
/16

Editura RAO anunţă apariţia volumului ,,Grace. Biografia”, de Thilo Wydra, un tribut adus lui Grace Kelly, actriţă de succes, câştigătoare a unui premiu Oscar, devenită prinţesă prin căsătoria cu prinţul Rainier al III-lea de Monaco.

21
/03
/16

Mă văd aievea aruncându-mă în adâncul internetului, călătorind, cine poate şti cum, prin neştiutele servere ale Domnului, până la prietenul meu virtual T.O. Bobe. Mă văd aievea ieşind din computerul dumnealui personal, luându-l de guler şi plesnindu-l cu două palme - blând, dar ferm, amical, dar răsunător. I-aş spune, dând în el, întocmai aceste cuvinte: de ce nu mai publici, mă nenorocitule, poezie?

20
/03
/16

Radu Jude, Daniela Luca şi Simona Sora sunt invitați la cea de-a 123-a ediție a clubului de lectură Institutul Blecher, care are loc duminică, 20 martie, la ora 19.00, la Tramvaiul 26 (str. Cercului, nr. 26) și al cărei subiect va fi chiar fascinantul scriitor interbelic.

19
/03
/16

„O istorie a Tibetului” de Sam van Schaik, cel mai nou titlul al colecției Historia a Editurii Polirom, propune o incursiune în poveștile unui tărâm misterios al lumii, care continuă să fascineze.

17
/03
/16

Miercuri, 23 martie, de la ora 19.00, editura Nemira lansează în cadrul Întâlnirilor Yorick cartea De ce râdem la teatru. O explorare practică a comediei fizice, scrisă de multi-premiatul regizor John Wright. Evenimentul are loc la ceainăria Serendipity, de pe strada Dumbrava Roșie, nr. 12 (la câteva minute de mers pe jos de la Teatrul Bulandra, Sala Toma Caragiu).

17
/03
/16

Ministrul Culturii Vlad Alexandrescu este unul dintre cei mai activi miniştri din Cabinetul Dacian Cioloş. Fost ambasador în Luxemburg, nepot al marelui om de litere Tudor Vianu, profesor universitar consacrat, doctor la Paris  cu o lucrare asupra căreia nu planează suspiciuni de plagiat. Ce caută acest om în Guvernul României?

17
/03
/16

Academicianul şi matematicianul Solomon Marcus a încetat din viață, în această dimineaţă, la Institutul "C. C. Iliescu" din Capitală. Academicianul avea 91 de ani.

16
/03
/16

„În anii '80, în plină dictatură ceaușistă, Umberto Eco a venit la București la lansarea traducerii românești a „Numelui trandafirului”. Întâlnirea a fost secretă, doar cu scriitori selectați atent. Câțiva optzeciști au aflat însă și au încercat, zgomotos, să intre în sală. De teama scandalului (Eco trebuia să apară din clipă-n clipă), la intervenția unui critic important, au fost lăsați și ei la întâlnire. Așa am apucat să-l vedem și să-l auzim pe scriitorul care era pe buzele tuturor în lume”, scrie Mircea Cărtărescu, într-un editorial publicat în numărul din martie al revistei Q Magazine şi intitulat „Un ecou la moartea lui Eco”

15
/03
/16

Editura Nemira lansează prima parte a Trilogiei Balcanice – Marea șansă, scrisă de prozatoarea britanică Olivia Manning. Cartea apare în colecția Babel, coordonată de Dana Ionescu, în traducerea Dianei Stanciu.

15
/03
/16

Florin Iaru, Marius Chivu, Cristian Teodorescu și Dan Pleşa lansează o revistă de proză scurtă. Prima revistă românească de acest fel. Intitulată "iocan", noua revistă se adresează cititorilor şi scriitorilor care doresc să îşi scoată prozele de la sertar şi să le publice. Lansarea acesteia va avea loc la sfârşitul primăverii.

14
/03
/16

Librăria viitorului, una în care oaspeții pot imprima cartea aleasă în câteva minute - premieră în Europa - se va deschide la Paris. Catalogul complet al cărților care pot fi achiziționate în acest mod de la noua librărie poate fi consultat pe tableta electronică înainte de a face comanda.

11
/03
/16

”Mai demult citeam mai mult. Mi-e greu să mă scot din priză. Mi-e greu să închid computerul. Recunosc. Mi-e greu să fug de la repetiţie. Când ajung acasă, de-abia aştept să plonjez într-o carte, dar mi se închid ochii”, spune „librarul de ocazie” Oana Pellea. Actriţa a adăugat, în cadarul evenimentului de la Librăria Bizantină din Capitală, că are un ”maldăr” de cărţi acasă, pe care îşi promite că le va citi într-o zi.

10
/03
/16

Ambasada Israelului în România şi Asociaţia Editorilor din România organizează marţi, 15 martie, începând cu ora 12.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, conferinta de presă prilejuită de ediţia din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest, ediţie la care Israelul este invitat de onoare. „Un prilej excelent pentru publicul român de a cunoaşte mai îndeaproape autori israelieni de renume mondial, cât și de a se familiariza cu nume noi, autori de primă mărime, netraduşi încă în limba română.” (ES Tamar Samash, Ambasadoarea Israelului în România)

09
/03
/16

Conform propriilor declaraţii - Memorii, Humanitas, 1991 -, Mircea Eliade s-a născut în urmă cu 109 ani („M-am născut la București, la 9 martie 1907”). Există totuși o notă de subsol a editurii care spune că data reală a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907 (s.v.), conform actului de naștere descoperit și publicat de Constantin Popescu-Cadem în Revista de istorie și teorie literară în 1983