Romantic exclusiv. Chopin – Turneul Pianul Călător
https://www.ziarulmetropolis.ro/romantic-exclusiv-chopin-turneul-pianul-calator-editia-a-vi-a/

Romantic exclusiv. Chopin. Cu această propunere muzicală, Horia Mihail porneşte din nou la drum însoţit de un pian de concert, pus la dispoziţie de Radio România. Turneul Pianul Călător, ediţia a VI-a, va avea loc în perioada 24 martie – 21 mai 2016, în 19 localităţi din ţară şi la Chişinău.

Un articol de Petre Ivan|23 martie 2016

Pianul Călător este un proiect Radio România organizat de Centrul Cultural Media Radio România, Asociaţia Culturală Accendo şi Fundația Marconi.

Lumea lui Chopin ne este dezvăluită în toată splendoarea ei în cadrul acestor recitaluri și concerte care vor face mai frumoasă și mai caldă primăvara melomanilor.

Este deja binecunoscută povestea acestui turneu desfășurat cu scopul de a aduce bucurie melomanilor, dar având și obiectivul generos de a dărui unui oraş un pian de concert cu drept de folosinţă pentru următorii ani (pentru a încuraja alte evenimente muzicale de marcă).

In urma celui de-al șaselea turneu, Pianul Călător, pus la dispoziţie de Radio România, va rămâne pentru următorii ani la Alba Iulia. Dar la Tulcea şi la Roman si Deva pianistul se va reîntâlni şi cu celelalte piane călătoare, rămase acolo în anii 2013, 2014 si 2015. Traseul turneului va putea fi urmărit, aici,  pe www.pianulcalator.ro sau pe frecvenţele posturilor publice de radio.

Turneul Pianul Călător, ediția a VI-a  – ITINERAR:

24 martie – Chișinău – Concert – dirijor Tiberiu Soare – Sala cu orgă

26 martie – Roman – Recital – Casa de cultură

27 martie – Iași – Recital – Aula BCU

28 martie – Bârlad – Recital – Pavilionul « Marcel Guguianu »

29 martie – Tulcea – Recital – Teatrul « Jean Bart »

1 aprilie – Galați – Concert – dirijor Mircea Holiartoc – Teatrul liric « Nae Leonard »

4 aprilie – Brașov – Recital – Sala Patria

6 aprilie  – București – Recital – Sala Radio

8 aprilie – București – Concert – dirijor Cristian Oroşanu – Sala Radio

12 aprilie – Sibiu – Recital – Sala Thalia

14 aprilie – Sibiu – Concert  – dirijor Theo Wolters – Sala Thalia

15 aprilie – Deva – Recital – Sala « Liviu Oros »Turneul Pianul

19 aprilie – Pitești – Recital – Casa de cultură

20 aprilie – Bușteni – Recital –  Centrul cultural “Aurel Stroe”

3 mai Slatina – Recital Pianul călător – Centrul cultural « Eugen Ionescu»

4 mai Caracal – Recital Pianul călător – Teatrul Naţional

5 mai Drobeta Turnu-Severin – Recital Pianul călător – Palatul cultural « Theodor Costescu »

7 mai Turda  – Recital Pianul călător – Teatrul Municipal « Aureliu Manea »

8 mai Alba Iulia – Recital Pianul călător – Casa de cultură

12 mai – Oradea – Concert – dirijor Sabin Păutza – Sala Filarmonicii

14 mai – Recital-Parcul Herăstrău

15 mai – Recital-Parcul Cişmigiu

20 mai – Cluj – Concert – Francisco Valero Terribas – Casa Universitarilor

21 mai – Dumbrăveni – recital – Catedrala Armenească

Foto: Turneul Pianul Călător –

06
/12
/22

Filarmonica "George Enescu" invită publicul la concertele din datele de joi, 8 decembrie şi vineri, 9 decembrie 2022, ora 19, desfăşurate în somptuoasa Sală mare a Ateneului Român, cu un program integral Johannes Brahms. Orchestra simfonică a Filarmonicii îl va avea la pupitrul dirijoral pe tânărul James Feddeck, cu o carieră impresionantă în ascensiune, iar ca solist pe renumitul pianist Andreas Haefliger, cunoscut pentru sensibilitatea, spiritul pătrunzător şi transcendenţa cu care îşi impregnează programele sale novatoare.

06
/12
/22

Filmul documentar „Phoenix. Har/Jar”, realizat de Televiziunea Română prin Casa de Producție TVR şi regizat de Cornel Mihalache, va avea premiera pe TVR 1 joi, 8 decembrie, la ora 21.00. Televiziunea Română marchează astfel împlinirea a 60 de ani de când s-au pus bazele trupei ce avea să se numească Phoenix și să scrie istorie în muzica românească, devenind un reper cultural important pentru generații întregi.

29
/11
/22

O suită de evenimente speciale dedicate sărbătorilor de iarnă, prezentate de Orchestrele și Corurile Radio România și create în jurul colindelor și cântecelor de Crăciun, vor avea loc pe scena Sălii Radio în luna cadourilor.

25
/11
/22

Orchestra Naţională Simfonică a României dirijată de Cristian Mandeal va susţine miercuri, 6 decembrie 2022, ora 19, la Ateneul Român, un concert in memoriam Radu Lupu, solist Nelson Gorner. În program Franz Schubert - Uvertură în stil italian, D591, Frédéric Chopin - Concertul nr. 2, în fa minor, pentru pian şi orchestră, op. 21, Ludwig van Beethoven - Simfonia nr. 3, în mi bemol major, op. 55, Eroica.

25
/11
/22

Asociația Industrii Creative, inițiator al Classix Festival, cu sprijinul partenerului principal al ediției 2022, Kaufland România, a organizat vineri, 18 noiembrie 2022, la Palatul Braunstein din Iași, un eveniment în care s-a anunțat atât direcția artistică a ediției din 2023 a festivalului, Metamorfoza, dar și prezentarea proiectelor câștigătoare ale burselor de creație artistică Classix In Art.

24
/11
/22

Opera Naţională Bucureşti, în parteneriat cu Delegaţia permanentă a României pe lângă UNESCO, a prezentat pe 23 noiembrie 2022, la Sala Mare a UNESCO  din Paris, „Povestea Iei”, un spectacol multimedia complex și original ce a fost dedicat aniversării a 160 de ani de Diplomație românească precum și sărbătoririi Zilei Naționale a României, un succes extraordinar pentru compania de balet și orchestra ONB.

24
/11
/22

Dacă vreți să aniversați Ziua Națională a României într-un cadru select, atunci un frumos concert la Sala Radio este o alegere inspirată. Joi, 1 decembrie (de la 19.00), apreciatul dirijor CRISTIAN MANDEAL se va afla la pupitrul ORCHESTREI NAȚIONALE RADIO, într-un eveniment care va cuprinde partituri semnate de Ion Dumitrescu, Edward Elgar și Camille Saint-Saëns.