Romfilatelia omagiază mari actori ai scenei româneşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/romfilatelia-omagiaza-mari-actori-ai-scenei-romanesti/

Romfilatelia a editat o nouă emisiune de mărci poştale tematice în cadrul proiectului „Stele de aur ale scenei şi ecranului”. Cele şase timbre ale acestui proiect filatelic au aceeaşi valoare nominală, de 4,50 lei, şi prezintă Stele de Aur ale scenei româneşti, în imagini de colecţie: Adela Mărculescu, Florina Cercel, Ilinca Tomoroveanu, Alexandru Arşinel, Ion Caramitru, Costel Constantin.

Un articol de Petre Ivan|19 decembrie 2016

Emisiunea de mărci poştale este disponibilă începând de astăzi, 19 decembrie 2016, în toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara, şi online.

Emisiunea este completată de un set de două plicuri prima zi.

Adela Mărculescu

Adela Mărculescu este una dintre distinsele Doamne ale artei româneşti, iubitoare de poezie, dovedind credinţă şi mari actori credibilitate în fiecare rol interpretat. A cucerit publicul cu sute de reprezentaţii în piese de teatru pe scenele cele mai importante din Bucureşti şi din lume, precum Brazilia, Italia, Austria, Israel, Statele Unite ale Americii şi Canada.

Este deţinătoarea a numeroase premii, distincţii şi decoraţii dintre care amintim doar câteva: Premiul I şi titlul „Laureat” pentru rolul „Adela” din filmul „Un oaspete la cină”.

În martie 2016, Adela Mărculescu a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Bucureşti.

Florina Cercel

Florina Cercel are un talent exploziv, o uriașă forţa dramatică şi o manieră unică de interpetare, completate de o frumusețe plină de personalitate. A debutat pe scena mari actori Teatrului Dramatic de Stat din Galaţi, în 1964, petrece următorii 7 ani la Teatrul Naţional din Timişoara, iar din 1973 devine actrița Teatrului Naţional din Bucureşti, unde va cunoaşte consacrarea.

În cinematografie debutează în 1970, de atunci fiind o prezenţă constantă atât pe marile ecrane cât şi în televiziune.

Este deţinătoarea Premiului UNITER  pentru cea mai bună interpretare feminină din 1990 în rolul Vassa Jeleznova din „Vassa Jeleznova” de M. Gorki.

A fost decorată cu Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler în 2002, devenind societar de onoare al Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti.

Anul acesta a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului.

Ilinca Tomoroveanu

Ilinca Tomoroveanu, una dintre prezențele pline de carismă și talent ale ecranului şi teatrului românesc a studiat la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, promoţia 1964, la clasa profesorului Costache Antoniu.

Din 1964, ultimul an de studii, începe să joace la Teatrul Naţional Bucureşti unde îşi face debutul în spectacolul „Moartea unui artist”, de Horia Lovinescu. Are o bogată carieră actoricească, jucând atât pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, cât şi în piese de teatru la Televiziunea Română sau în filme.

În 2014, a primit din partea Republicii Franceze Ordinul artelor şi literelor în grad de cavaler. Din anul 2005 este Director Artistic la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde îşi continuă şi cariera de actriţă.

Alexandru Arşinel

Alexandru Arşinel, preţuit actor de comedie, cu o voce inegalabilă și mult umor, a avut o contribuţie importantă în cadrul mari actori teatrului, televiziunii, radioului şi filmului din ţara noastră. Despre activitatea lui Alexandru Arșinel se vorbeşte întotdeauna la superlativ şi este văzut ca unul dintre maeștrii teatrului de revistă românesc.

Director al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” din 1999, are o bogată activitate în teatru, film, televiziune şi teatru radiofonic.

Afost decorat cu Ordinul „Meritul Cultural „în grad de Comandor, apreciat ca unul dintre cei mai de încredere români, fiind recompensat şi cu o stea pe Aleea Celebrităţilor.

Ion Caramitru

Ion Caramitru a absolvit IATC-ul, clasa profesor Beate Fredanov, în 1964. A susţinut licenţa cu rolul Hamlet, personaj pe care-l va relua în regia lui Al. Tocilescu (1986) şi care-l va consacra în topul britanic al celor mai buni 10 interpreţi Hamlet din lume.

A jucat în peste 100 de roluri în teatru şi în filme și a regizat spectacole de teatru şi operă, în ţară şi în străinătate. Începând cu 2005, este directorul Teatrului Naţional din Bucureşti.

Costel Constantin

Costel Constantin, îndrăgit actor de teatru, film şi televiziune, este absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, clasa profesor Beate Fredanov promoţia 1964 şi a avut ca lucrare de licenţă personajul Laertes din „Hamlet”.

În 1965, debutează pe scena Teatrului Naţional din Iaşi, în rolul tânărului călugăr din piesa „Becket” a lui Jean Anouilh.

Societar de onoare al Teatrului Naţional din Bucureşti, Costel Constantin face parte din generaţia marilor maeştri ai scenei naţionale.

În 2003 a primit Premiul Naţional pentru cel mai bun actor în rolul Vulpenaru din “Crimă pentru pământ”, regia Grigore Gonţa.

Foto: Romfilatelia, timbre, mari actori – romfilatelia.ro

20
/06
/19

Un computer care se autodistruge în interiorul muzeului, drone care captează frânturi dintr-o corespondență paranormală, o mașină computațională care creează nori și se străduiește să devină parte a naturii, o frescă digitalizată a unei hărți celestiale din secolul XVI - o parte din propunerea Liminal, festivalul de artă, știință și tehnologie din București, care are loc zilele acestea.

19
/06
/19

Într-o epocă a dominației digitalului, cineastul francez Michel Gondry propune o întoarcere la un cinema artizanal, ca mijloc de distracție și de stimulare a imaginației și a creativității, la îndemâna oricui, prin „Uzina filmelor de amatori” inaugurată la Cluj-Napoca în timpul TIFF și deschisă până la sfârșitul lunii iulie.

15
/06
/19

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu se bucură în fiecare an de prezența unor reputați reprezentanți ai tuturor artelor spectacolului. Vă prezentăm seria de expoziții-instalație, de fotografie, grafice sau pictură care se regăsesc în programul festivalului, însoțite de vernisaje pentru celebrarea lucrărilor prezente timp de 10 zile printre cele 540 de evenimente ale ediției cu numărul 26 de FITS – le regăsiți o scurtă descriere și/sau detalii mai jos.

13
/06
/19

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, prin Unitatea de Management a Proiectului, organizează, în cadrul proiectului CultPlatform_21 – Creative Spaces of the 21st Century, Festivalul de Artă dedicat patrimoniului invizibil. Evenimentul va avea loc în perioada 18-20 iunie, la Centrul Cultural POINT (Strada General Eremia Grigorescu 10) din București.

13
/06
/19

Teatrul de Comedie găzduiește în perioada 20-23 iunie 2019, în foyerul Sălii Radu Beligan, expoziția de fotografie „Actor. Actori”, semnată de fotograful și actorul Andrei Runcanu. Expoziția cuprinde 45 de portrete ale actorilor Teatrului de Comedie, ideea centrală fiind explorarea ideii de dialog dintre actor și camera de fotografiat, cu atât mai mult cu cât, atât cel fotografiat, cât și cel care realizează fotografia, sunt actori.

11
/06
/19

A doua ediție a festivalului de artă, știință și tehnologie din București va avea loc în perioada 15-23 iunie și propune publicului o expoziție de artă trans-media, un workshop, un talk performativ și un eveniment de tehnologie si artă dedicat copiilor, Miniliminal.

Pagina 10 din 57« Prima...89101112...203040...Ultima »