S-a întâmplat pe 27 septembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/s-a-intamplat-pe-27-septembrie/

În 1917, a încetat din viaţă pictorul impresionist Edgar Degas (n. 19 iulie 1834). 1389 – S-a născut Cosimo de Medici (Cosimo cel Bătrân), primul membru al familiei de bancheri Medici care a ajuns la conducerea republicii florentine (din 1434); protector al literaturii şi artelor; întemeietor al bibliotecii Laurenziana (m.1 august 1464) 1461 – Prima […]

Un articol de |27 septembrie 2012

În 1917, a încetat din viaţă pictorul impresionist Edgar Degas (n. 19 iulie 1834).


1389 – S-a născut Cosimo de Medici (Cosimo cel Bătrân), primul membru al familiei de bancheri Medici care a ajuns la conducerea republicii florentine (din 1434); protector al literaturii şi artelor; întemeietor al bibliotecii Laurenziana (m.1 august 1464)


1461 – Prima menţiune documentară a căii Giurgiului, important drum comercial, care lega oraşul dunărean de Transilvania


1827 – S-a născut Alexandru Papiu-Ilarian, istoric şi jurist, unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848 din Transilvania, membru al Academiei Române (m. 23 octombrie 1877)


1855 – S-a născut matematicianul Paul-Émile Appel, membru de onoare al Academiei Române (m. 24 octombrie 1930)


1880 – S-a născut Jacques Thibaud, unul dintre cei mai apreciaţi violonişti ai secolului al XX-lea (m. 1 septembrie 1953).


1891 – A încetat din viaţă scriitorul Ivan Aleksandrovici Goncearov; personajul principal din capodopera sa, romanul „Oblomov”, a devenit simbolul inerţiei şi al pasivităţii – „oblomovism” (n. 6/18 iunie 1812).


1903 – S-a născut pictorul Alexandru Ciucurencu (m. 27 decembrie 1977).


1909 – A avut loc inaugurarea oficială a portului Constanţa; primele amenajări datează din anii 1857-1860; finalizarea lucrărilor a fost condusă de inginerul Anghel Saligny.


1917 – A apărut, la Bucureşti, „Scena”, „ziar zilnic de teatru, muzică, literatură, artă şi sport” (până la 11 noiembrie 1918), la care au colaborat Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Gala Galaction şi Camil Petrescu.


1919 – A încetat din viaţă soprana Adelina Patti (Adela Juana Maria Patti ) (n. 19 februarie 1843).


1933 – S-a născut poetul Grigore Hagiu, autor al volumelor „Nostalgica triadă” (1970), „Miazănoaptea miresmelor” (1973) şi „Descântece de gravitaţie” (1977). A primit distincţii precum Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1967) şi Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1968) (m. 1 februarie 1985).


1940 – S-a încheiat Pactul militar şi economic pe zece ani între Germania, Italia şi Japonia (Axa Berlin-Roma-Tokio), pentru impunerea unei „noi ordini” în Europa şi în „Marea Asie de Răsărit”.


1992 – Au avut loc alegeri legislative şi prezidenţiale în România.


1998 – O piesă de teatru scrisă în urmă cu 400 de ani, al cărei personaj principal este regele Edward al III-lea, a fost oficial recunoscută de experţi ca fiind o lucrare a lui William Shakespeare.


2000 – A încetat din viaţă poetul naţional galez de limbă engleză Ronald Stuart Thomas (n. 1913)


2008 – A încetat din viaţă actorul şi regizorul american Paul Newman, la 83 de ani, din cauza unui cancer la plămâni.

 

Sursa: Mediafax

18
/05
/15

Filmul câștigător al marelui premiu Pelicam 2014, “My Name is Salt” (Elveția/India, 2013), va fi proiectat joi, 21 mai, în grădina J’ai Bistrot din București. Pelicam, Festivalul Internațional de Film pentru Mediu și Oameni, intră pe ultima sută de metri până la cea de-a patra ediție care se întinde, de data asta, pe patru zile și are loc între 11 și 14 iunie 2015.

18
/05
/15

Actorul şi prezentatorul TV Pavel Bartoş se alătură personalităţilor care au acceptat să-şi arate calităţile de librar şi se va întâlni cu publicul marţi, de la ora 19.00, la librăria Bizantină din Bucureşti, unde va prezenta recomandările sale de carte, în cadrul campaniei "Librar pentru o zi".

17
/05
/15

CRONICĂ DE FILM După noul (dar, în esență, vechiul) „Mad Max: Fury Road”, 90% din regizorii hollywoodieni de blockbustere ar trebui demiși pentru lipsă flagrantă de imaginație, într-atât de sterpe par filmele lor în comparație cu spectacularul dezinvolt al lui George Miller.

16
/05
/15

CRONICĂ DE FILM Prezentat recent în cadrul Festivalului Filmului European și anunțat pentru septembrie în cinematografe, „Autoportretul unei fete cuminți”, scris și regizat de Ana Lungu, este un film inedit – în peisajul cinematografiei române –, care surprinde prin finețea mizanscenei, rafinamentul dialogurilor și tratarea dedramatizată a narațiunii.

16
/05
/15

Se conturează, deja, un fenomen în teatrul românesc: tinerii de la “Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea. Pentru cei care cunosc istoria recentă: Râmnicu Vâlcea devine noua Brăilă.

16
/05
/15

Festivalul Internațional de Teatru Nou de la Arad a ajuns la a treia ediție. Dar adevărul este că e a treia ediție sub pălăria acestui concept, căci Festivalul ITN moștenește de fapt vechiul Festival “Underground” (numit, în ultimii săi ani, “Eurounderground”). Vorbim, deci, despre o tradiție de decenii în nișa alternativului.

16
/05
/15

Descoperă lumea de dincolo de gratii într-o nouă ediție CineȘoc: miercuri, 20 mai, începând cu ora 19.00, iubitorii de cinematografie de calitate sunt așteptați la Sala ARCUB din strada Batiște nr. 14. Filmul lunii mai este tulburătorul Starred Up (2013), o dramă intensă și convingătoare despre viața din penitenciare.