S-au pus în vânzare abonamentele și biletele pentru Concursul Enescu 2016
https://www.ziarulmetropolis.ro/s-au-pus-in-vanzare-abonamentele-si-biletele-pentru-concursul-enescu-2016/

Ediţia 2016 a Concursului Internaţional George Enescu are loc între 3 şi 25 septembrie şi aduce pe scena Ateneului Român unii dintre cei mai promiţători tineri artişti ai momentului, precum şi muzicieni consacraţi şi laureaţi ai Concursului, astăzi, nume importante în plan internaţional, care vor susţine o serie de recitaluri extraordinare. Abonamentele şi biletele s-au pus în vânzare începând de astăzi, 7 martie, în reţeaua Eventim.

Un articol de Petre Ivan|7 martie 2016

Începând cu ediția din 2016, Concursul Internațional George Enescu se va derula într-un nou concept, care va aduce pe scena Ateneului Român din București, alături de tinerii competitori, nume consacrate ale scenei mondiale și laureați din anii anteriori care și-au dezvoltat o carieră internațională, precum și câștigătorii competiției din 2014, atât la cele trei secțiuni instrumentale ale concursului, cât și la compoziție.

Ateneul va găzdui astfel 19 concerte și recitaluri, printre care:

Un concert de gală, care va deschide Concursul, pe data de 3 septembrie 2016, la care vor participa: Anna Țifu (vioară), laureată a Concursului Enescu 2007, Valentin Răduțiu (violoncel), laureat al Concursului Enescu 2011 și Mihai Ritivoiu (pian), laureat al Concursului Enescu 2011, alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dirijorului Horia Andreescu. Programul serii va cuprinde: Triplul Concert pentru pian, vioară şi violoncel în Do Major op. 56 de Beethoven, interpretarea în premieră a lucrării „Tektonum” de Sebastian Androne, care a câștigat premiul I al secțiunii Compoziție a Concursului  „George Enescu” ediția 2014, precum și Poemul Simfonic „Pini di Roma” de Respighi.

Trei recitaluri extraordinare susținute de muzicieni consacrați, membri ai juriilor fiecărei secțiuni de instrumente: David Geringas (violoncel) – la pian Ian Fountain, pe 7 septembrie, Florin Croitoru (vioară) – la pian Verona Maier, pe 16 septembrie, și Peter Doohoe (pian), pe 22 septembrie;

Câștigătorii ediției trecute a Concursului Enescu vor susține, de asemenea, trei recitaluri extraordinare: Ștefan Tarara (vioară), alături de Lora-Evelin enescuVakova Tarara, Eun-Sun Hong (violoncel), alături de Thomas Hoppe (pian), precum și Josu de Solaun (pian).

Etapele concursului sunt deschise publicului larg, fiind organizate astfel: etapa I (desfășurată la Universitatea Națională de Muzică București); etapa a II-a, etapa a III-a – semifinala pentru fiecare din cele trei categorii de concurs și cele trei finale, concertul cu orchestra Filarmonicii George Enescu vor avea loc pe scena Ateneului Român. O noutate a acestei ediții este faptul că, începând cu etapa a II-a, concurenții vor urca pe scena Ateneului.

Dirijorii celor trei finale sunt: Alex Bloch (Violoncel), Christoph Poppen (vioară), John Axelrod (pian)

Un eveniment în sine, Concursul Enescu s-a impus de-a lungul timpului ca o platformă de promovare a tinerelor talente pe scena internațională, iar în acest an creează posibilitatea ca publicul să ia parte la un întreg parcurs muzical în decursul a 22 de zile. Programul complet al Concursului este disponibil la acest link.

Tema Concursului din 2016 va fi puterea de a da viață visurilor noastre, putere care îi animă și pe tinerii concurenți să se pregătească, să muncească și să performeze pe scenă, în fața juriului și a publicului.

Foto: Concursul Enescu 2016  – festivalenescu.ro/concurs-2016

30
/05
/23

Formația post-punk britanică Dry Cleaning va concerta pentru prima dată la București – miercuri, 31 mai, după ora 20, la Control Club. Cunoscută pentru stilul unic bazat pe spoken word, trupa se află într-un turneu european pentru promovarea celui mai recent release, ”Swampy”.

29
/05
/23

Cea de-a doua ediție a Bucharest Opera Festival aduce pe scena Operei Naționale București producţii de pe două importante scene europene : „Manon Lescaut” de G. Puccini, coproducţie Teatrul Național din Belgrad – Opera Madlenianum (17 iunie) şi „Pelleas și Melisande” de Debussy,  producţie a Operei Maghiare de Stat din Budapesta (23 iunie). 

26
/05
/23

Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” dirijat de Cezar Verlan, invită publicul la primul concert dedicat celor mai mici spectatori - bebelușilor (0-12 luni) și femeilor însărcinate. Concertul „Madrigal for Babies” este organizat cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, și are loc sâmbătă, 3 iunie 2023, începând cu ora 11:00, la Circul Metropolitan București.

25
/05
/23

Uniunea Muzicienilor Interpreți din România anunță lansarea celei de-a zecea ediții a concursului pentru acordarea Burselor UNIMIR, destinate tinerilor muzicieni, interpreți de muzică vocală și instrumentală, inclusiv folclor, precum și dirijorilor cu vârste cuprinse între 12 și 26 de ani, care manifestă o înzestrare artistică de excepție.

24
/05
/23

Șapte trupe și trei DJ alcătuiesc valul 3 de artiști anunțați la Rocanotherworld 2023: Subcarpați, The Mono Jacks, byron, Grimus, Hvnds, Ottis Coeur, Coven Clash, Ufe, Bully și K-lu se alătură pe scenele Rocanotherworld 2023, ce va avea loc la Iași în perioada 22-25 iunie 2023.