„Să nu ucizi”. Justițiarul ★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/sa-nu-ucizi-justitiarul-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Scris şi regizat de Cătălin Rotaru şi Gabi Virginia Șarga, aflaţi la debutul în lungmetraj, „Să nu ucizi” (2018) porneşte de la scandalul real al biocidelor diluate din spitale de acum câţiva ani, redat prin prisma poveştii ficţionale a unui medic justiţiar.

Un articol de Ionuţ Mareş|26 februarie 2019

Protagonistul din „Să nu ucizi”, un tânăr chirurg de la un spital bucureștean, Cristian (Alexandru Suciu, la primul rol major în cinema), și lupta sa pentru normalitate într-un sistem potrivnic amintesc de filmele polonezului Krzysztof Zanussi.

Întâlnim același erou naiv și idealist, cu puternice repere morale, care e dispus aproape la orice în încercarea de a readuce, cu disperare, dreptatea acolo unde aceasta pare să fi dispărut.

În acest caz, este vorba de un medic cu mustrări de conștiință care, după ce observă mai multe nereguli și după ce îi moare un pacient copil în urma unei operații simple, pornește o bătălie cu șefii săi (de la chirurgul experimentat care i-a fost profesor și până la manager) și cu autoritățile pentru a arăta că în spitale sunt folosite, conștient, biocide diluate, ceea ce pune în pericol viețile bolnavilor din cauza riscului de infecții.

Așa cum era de așteptat, pentru că filmul are o construcție narativă clasică, destul de previzibilă, Cristian este singur în demersul său justițiar, unde la fiecare pas întâlnește un nou obstacol, într-o spirală a neputinței și frustrării care îl izolează și îl afectează tot mai mult psihic.

Obstacole care merg de la impunitatea superiorilor și lipsa de solidaritate a soției (Cristina Flutur), asistentă la același spital, a mamei și a celui mai apropiat coleg și prieten (Elias Ferkin) și până la refuzul presei, al oficialilor din Ministerul Sănătății și al procurorilor de a investiga situația.

Cătălin Rotaru și Gabi Virginia Șarga redau cu răbdare și meticulozitate, printr-o regie matură, acest traseu birocratic epuizant, dublat de decăderea psihologică a protagonistului (exprimată vizual, ușor manierist, printr-o secvență repetitivă în care Cristian se spală obsesiv pe mâini înaintea operațiilor).

Și o fac apelând, la rândul lor, la estetica realistă a Noului Cinema Românesc, deopotrivă cu punctele forte și cu clișeele și nereușitele ei, la care adaugă o tușă personală în punctul culminant al filmului. Un moment care, prin mizanscenă, rupe ritmul de până atunci, iese ușor din zona naturalistă cu care ne-am obișnuit și aduce puțin aer de mister și de parabolă vag religioasă (sugerată încă din titlu), preluate chiar din scurtmetrajul „4:15 PM Sfârșitul Lumii” cu care cei doi autori au fost în 2016 la Festivalul de la Cannes.

De altfel, prin introducerea câtorva simboluri religioase (urmele de cruci și de icoane de pe peretele apartamentului sărăcăcios pe care Cristian îl închiriază când pleacă de acasă sau poziția sa hristică atunci când este controlat la intrarea în procuratură) cei doi regizori par să sugereze că hotărârea lui Cristian are resorturi ceva mai adânci și că filmul este, în subtext, un soi de alegorie despre decăderea morală a lumii în care trăim.

Fideli realismului impus de Noul Val, Cătălin Rotaru și Gabi Virginia Șarga sunt cu camera de filmat alături de protagonist în toate secvențele, astfel că suntem nevoiți să îi împrumutăm perspectiva și rămânem captivi felului său de a-i vedea pe cei din jur. Iar pentru a simți și mai puternic tensiunea, aproape tot filmul este construit din lungi planuri-secvență.

Meritul celor doi autori este că, în bună măsură, folosesc cu discreție acest dispozitiv – este o regie care nu vrea să atragă atenția asupra sa și care privilegiază povestea.

Momentele cele mai slabe sunt exact cele în care mizanscena se abate de la acest principiu, de pildă în secvențele în care Cristian merge la registratura procuraturii sau în redacția unui ziar sau este primit de procurori, când Cătălin Rotaru și Gabi Virginia Șarga încearcă un comic inspirat din cinema-ul lui Corneliu Porumboiu, care aici diluează însă nejustificat dramatismul dominant din film.

Și nici scenariul nu ajută, din cauza câtorva stridențe din dialog și a schematismului în care sunt redate personajele secundare, începând cu implacabilul chirurg-șef jucat de Gelu Colceag și cu sfătoasa mamă jucată de Tania Filip (două personaje atât de des întâlnite în Noul Cinema Românesc, încât s-au banalizat) și terminând cu reprezentanții autorităților sau ai presei, care, deși nu sunt caricaturizați, nici nu ies din șabloanele pe care scenariul le folosește ca piedici în calea lui Cristian.

„Să nu ucizi” se înscrie într-o serie de debuturi din ultimii ani care vin, ca teme și estetică, în siajul realismului Noului Val. I se pot reproșa lipsa de originalitate formală și unele stângăcii, dar în același timp merită salutată temeritatea de a readuce în atenție și prin cinema un subiect intens dezbătut public, chiar dacă impactul va fi cu mult sub cel pe care l-au avut anchetele jurnalistice care au scos la suprafață neregulile dramatice din spitalele din România.

„Să nu ucizi” va intra în cinematografe vineri, 1 martie.

04
/09
/22

În a doua parte a unui foarte subiectiv top pe luna august discut, pe scurt, trei documentare din acest an, printre care şi tulburătorul "Mariupolis 2", al regretatului regizor lituanian Mantas Kvedaravičius, ucis în războiul declanşat de Rusia în Ucraina.

28
/08
/22

PREVIEW Organizatorii Astra, festivalul internațional de cinema de non-ficțiune de la Sibiu, ajuns la a 29-a ediţie, anunţă că au pregătit un program variat, care include filme din toată lumea şi diferite formate ale cinemaului documentar, ce vizează un public divers.

26
/08
/22

Din această toamnă, Institutul Cervantes reia seria de proiecții lunare de filme difuzate cu acces liber pe platforma Vimeo, iar primul proiect din această serie îl reprezintă suita de filme online „Abycine Lanza” – un laborator de talente spaniole în devenire, difuzată grație colaborării inedite cu Abycine, unul dintre cele mai îndrăznețe festivaluri de film din peisajul spaniol contemporan. Filmele vor fi disponibile pe canalul Vimeo al Instituto Cervantes timp de 48 de ore, începând cu ora 21.00 (ora României), începând din ziua indicată (zilele de vineri ale fiecărei săptămâni).

26
/08
/22

Azi, 26 august, de la ora 19:45, debutează la Cinema Muzeul Țăranului din București cea de-a doua ediție a ABIFF - Animation Bucharest Internaţional Film Festival, prin proiecția animației "Călătorie în ȚaraTa" (Journey to Yourland, Cehia - Slovacia, 2022), în regia lui Peter Budinský, un proiect ambițios în ceea ce privește abordarea vizuală și narativă, destinat publicului de familie.

26
/08
/22

Programul de studiu intensiv dedicat cineastelor din România și Republica Moldova și-a desemnat finalistele. 10 artiste vor participa în perioada 29 August - 4 septembrie la cea de-a doua ediție Sisterhood of Young Animation Auteurs (SYAA). În cadrul workshop-ului organizat la București, creatoarele de film de animație vor întâlni experți din domeniu și vor parcurge etape importante în dezvoltarea propriilor proiecte.

25
/08
/22

Numeroși fani nerăbdători, artiști și creatori de conținut au ales să descopere marele final al poveștii de dragoste dintre Tessa și Hardin din cea de-a patra ecranizare a seriei After - “După ce am găsit fericirea” la Cineplexx Băneasa, odată cu avanpremiera Ladies Night de miercuri, 24 august.

25
/08
/22

Sunscreen Film & Arts Festival anunță programul complet al primei ediții, care va avea loc între 8 – 11 septembrie la Constanța. Invitatul special al evenimentului va fi actorul de origine sârbă Darko Perić, cunoscut publicului din România din serialul spaniol La Casa de Papel (Netflix), unde l-a jucat pe Helsinki. Perić va fi prezent la Constanța pentru a se întâlni cu fanii, dar și pentru proiecția scurtmetrajului Patria (r. Alejandro Lobo, 2017), inspirat din fapte reale, unde îl joacă pe Ioan Clămparu, un proxenet român căutat internațional.

23
/08
/22

O tradiție la TIFF Oradea, selecția dedicată noii cinematografii maghiare se întoarce într-o nouă formulă la ediția din 2022 a festivalului. Lista celor mai noi și mai apreciate filme produse în ultimul an în Ungaria, proiectate în premieră la Oradea, va fi completată, în această toamnă, de o retrospectivă de autor dedicată regizoarei Ildikó Enyedi – una dintre cele mai influente cineaste europene.

22
/08
/22

Cele mai noi producţii româneşti, premiate la festivalurile de la Cannes, Veneţia şi San Sebastian, vor putea fi văzute la a opta ediţie a evenimentului cinematografic de tradiţie Zilele Filmului Românesc la Chişinău, care va avea loc în perioada 22-25 septembrie.