Safari, de ce vânează oamenii?
https://www.ziarulmetropolis.ro/safari-de-ce-vaneaza-oamenii/

Safari, cel mai recent documentar al regizorului austriac Ulrich Seidl, va intra în cinematografe pe data de 11 august. Filmul a avut premiera la festivalul de Film de la Veneţia, iar regizorul a fost prezent în România la proiecţiile filmului de la Cluj, în cadrul TIFF.

Un articol de Petre Ivan|28 iulie 2017

“Ce poate fi mai oribil decât să plătești sume imense de bani pentru a omorî animale sălbatice superbe? Răspunsul este probabil să vezi un safari african prin ochii radicalului cineast Ulrich Seidl. (…) Cu o mână de imagini grăitoare, Seidl reușește să pulverizeze orice posibilitate de rationalizare a problemei.”, aflăm de pe Hollywood Reporter.

Africa. Pe întinderile nesfârşite unde antilopele, zebrele şi alte creaturi hălăduiesc cu miile, ei vin în vacanţă. Turişti nemţi şi austrieci veniţi la vânătoare conduc printre boscheţi, stau la pândă, îşi urmăresc prada. Trag, plâng de entuziasm şi îşi fac poză lângă animalele ucise. Un film de vacanţă despre cum e să iei o viaţă, un film despre natura umană.SAFARI

Ajungi să te obișnuiești cu grotescul rece al lumilor portretizate de regizorul austriac Ulrich Seidl (…), dar am simțit ceva real pe parcursul vizionării documentarului despre turisti austrieci într-o fermă de vânătoare din Namibia: furie și dezgust incontrolabile. –  Peter Bradshaw (The Guardian).

În timpul vizitei la Festivalul Internațional de Film Transilvania din Cluj, regizorul Ulrich Seidl a povestit pentru ziarul de festival AperiTIFF: “Sunt interesat de oameni, de diversitatea lor, de diferite straturi ale societății pe care nu le cunosc. Indiferent de unde vin acești oameni, ei mă interesează (…). Și nu ai dreptul să ai prejudecăți înainte să faci un film. Pentru un film ca Safari nu poți judeca a priori fiindcă ajungi să nu mai afli răspunsul la întrebarea: De ce vânează oamenii?. Ar fi mult prea ieftin. Nu pot face un film despre o idee pe care o am deja.

Ulrich Seidl a debutat scandalos în 1982, cu mediumetrajul Der Ball, care i-a adus excluderea din Universitatea de Muzică și Arte Plastice din Viena, dar a marcat și primul său succes. În 2001 a fost recompensat cu Marele premiu al Juriului de la Veneția, pentru Dog Days, iar în 2003 Jesus, You Know a fost desemnat Cel mai bun documentar la Karlovy Vary. Import/Export (2007) i-a adus notorietate pe plan internațional.

Trilogia Paradise a fost lansată la Cannes (Paradise: Love, 2012), Veneția (Paradise: Faith, 2012) și Berlin (Paradise: Hope, 2013) și i-a adus o serie nouă de premii. In the Basement a fost selectat, de asemenea, la Cannes, și a funcționat ca punct de pornire pentru filmul Safari, unul dintre cuplurile intervievate acolo având pereții casei plini de trofee de vânătoare.

“După ce termin un film, oameni sau motive din el mă inspiră și mă conduc la alte filme”, a explicat regizorul pentru AperiTIFF.

Safari este o co-producție Austria / Danemarca, distribuit de Transilvania Film.

Foto: Safari – Transilvania Film

20
/09
/21

Între 20 septembrie și 15 noiembrie, proiectul interdisciplinar „Noi împotriva noastră. Intervenție culturală pentru destigmatizarea bolilor psihice” continuă derularea la nivel național a seriei de activități artistice și de conștientizare dedicate cu precădere membrilor rețelei de sprijin din jurul persoanelor afectate de boli psihice, dar și publicului larg. 

17
/09
/21

OPINIE Mai mulţi cineaşti români importanţi, deopotrivă producători şi regizori, printre care Stere Gulea, Tudor Giurgiu, Ada Solomon şi Nae Caranfil, îşi exprimă nemulţumirea faţă de felul în care se desfăşoară concursurile de finanţare organizate de Centrul Naţional al Cinematografiei.

16
/09
/21

Caravana Metropolis- cinema în aer liber se întoarce în Piața Sfatului din Brașov cu cele mai bune filme din ultimul an, cu distincții importante la festivaluri de film internaționale prestigioase. Acestea vor putea fi urmărite între 21 și 26 septembrie, de la ora 20:00, în spațiul de proiecție amenajat în centrul Brașovului. Intrarea la proiecții este liberă.

16
/09
/21

Cea de-a 5-a ediție Bucharest Short Film Festival va avea loc în perioada 17-23 septembrie, la Teatrul Godot - Palatul Bragadiru (17 și 23, în aer liber) și Cinemateca Eforie (18 -22).

15
/09
/21

Independența Film lansează în cinema din 17 septembrie, la pachet, două noi titluri ale regizorilor consacrați Gaspar Noé și Pedro Almodóvar: „Lux Æterna”, un mediu-metraj produs de celebra casă de modă Yves Saint Laurent, cu Béatrice Dalle și Charlotte Gainsbourg în rolurile principale, și scurtmetrajul „Vocea umană”/ „The Human Voice”, care o are protagonistă pe Tilda Swinton, purtând haine semnate de Balenciaga.

08
/09
/21

PREVIEW Între 8 şi 12 septembrie, la Cinema Elvire Popesco, Institutul Cervantes și Verde Stop Arena din Bucureşti, se desfăşoară cea de-a 6-a ediție a Película, singurul festival de film și cultură ibero-americană din România. Ulterior, o selecţie de filme vor fi văzute şi la Cluj-Napoca, dar şi online.

05
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Partea de început din „Întregalde” este o demonstraţie de forţă. Orăşenii, bine îmbrăcaţi şi echipaţi, se simt în largul lor. Sunt relaxaţi şi siguri pe ei. Fac glume, se tachinează. Au maşini de teren puternice, care urcă impetuos drumurile (iar camera de filmat are grijă să insiste pe asta).