Sală Mică a TNB va fi inaugurată de un spectacol de Alexandru Dabija
https://www.ziarulmetropolis.ro/sala-mica-a-tnb-va-fi-inaugurata-de-un-spectacol-de-alexandru-dabija/

Inaugurarea noii Săli Mici a Teatrului Naţional Bucureşti (TNB) va avea loc pe data de 9 octombrie. Cu această ocazie va fi pus în scenă un spectacol montat de Alexandru Dabija. Spectacolul „Două loturi”, montat de Alexandru Dabija după textul omonim al lui I. L. Caragiale, va avea premiera oficială pe 9 octombrie, marcând astfel […]

Un articol de |4 octombrie 2012

Inaugurarea noii Săli Mici a Teatrului Naţional Bucureşti (TNB) va avea loc pe data de 9 octombrie. Cu această ocazie va fi pus în scenă un spectacol montat de Alexandru Dabija.

Spectacolul „Două loturi”, montat de Alexandru Dabija după textul omonim al lui I. L. Caragiale, va avea premiera oficială pe 9 octombrie, marcând astfel inaugurarea noii Săli Mici a Teatrului Naţional Bucureşti (TNB).

Sala Mică este prima dintre noile săli ale teatrului renovat, iar primele spectacole vor fi jucate la sfârşitul acestei săptămâni, sâmbătă şi duminică, de la ora 20.00.

Renumitul regizor Alexandru Dabija, va face în acest spectacol o demonstraţie despre modul în care poate fi adaptată o scriere clasică.

Din distribuţie fac parte Ana Ciontea, Corina Moise/Ilona Brezoianu, Eliza Păuna, Nicoleta Lefter/ Valentina Zaharia, Gavril Pătru, Marius Manole, Mădălin Mandin, Daniel Hara, Mihai Munteniţă, Eduard Cârlan/ Axel Moustache, Ionuţ Toader, Dragoş Dumitru, Marcel Bălănescu.

Costumele au fost create de Liliana Cenean, iar decorurile, de Helmut Stürmer. Mişcarea scenică este condusă de Florin Fieroiu.

Potrivit reprezentanţilor TNB, după ce lucrările de reabilitare se vor încheia, teatrul va avea şapte spaţii de joc: Sala Mare (900 de locuri), Sala Mică (250 de locuri), Sala Studio (598 de locuri), Sala Atelier (300 de locuri), Sala Pictură (286 de locuri), Sala Media şi Amfiteatrul în aer liber.

După încheierea lucrărilor de reabilitare, sălile Teatrului Naţional, vor fi rezervate atât spectacolelor permanente ale instituţiei, cât şi spectacolelor realizate de studenţi sau mini-stagiunilor unor teatre invitate.

 

Sursa: Mediafax

19
/01
/24

Acum un an, George Banu mai avea de trăit doar două zile. A murit pe 21 ianuarie 2023, la Paris, iar dispariția lui a însemnat sfârșitul unei lumi. O lume nu așa „perfectă” cum se dorește cea pe care o trăim, dar o lume frumoasă, în care se respira la alte înălțimi.

19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

19
/01
/24

Teatrul Bulandra prezintă sâmbătă, 20 ianuarie, de la ora 19:00, la Sala Toma Caragiu, premiera spectacolului Oedip de Robert Icke, după Sofocle, traducere Irina Velcescu, în regia lui Andrei Șerban, regizor asociat Dana Dima și scenografia Carmencita Brojboiu.

18
/01
/24

Teatrul azi lasă în urmă anul 2023 cu numărul dublu 11-12, care are în centrul atenţiei cea de-a 33-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru – FNT2023. Eveniment de amploare, ce a pus viaţa teatrală românească într-o lumină nouă sub tema „Laboratoarele sensibilului”, a reprezentat subiectul la care au fost invitați să reflecteze specialiști și jurnaliști din domeniu.

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.