Sălbaticul și seducătorul Jack Nicholson
https://www.ziarulmetropolis.ro/salbaticul-si-seducatorul-jack-nicholson/

La 78 de ani, Jack Nicholson este unul dintre cei mai cunoscuţi actori contemporani şi cel mai nominalizat din istoria Oscarurilor. În tinereţe, i se spunea „Sălbaticul”. „M-am culcat cu toate femeile, am încercat toate drogurile, am băut toate băuturile posibile”, declara într-un interviu.

Un articol de Monica Andrei|4 iulie 2015

Jack Nicholson nu şi-a imaginat vreodată că va avea casă gard în gard cu idolul său, Marlon Brandon, și nici că vor juca în filme. Brunetul cu zâmbetul cuceritor, ochi întunecaţi şi misterioşi, apărea în adolescenţă ca un erou romantic. Bărbatul căruia toţi îi spuneau „Sălbaticul” seducea fete şi la 70 de ani. Seducţia i-a deschis drumul spre notorietate, iar frumuseţea l-a făcut celebru.

În 2004, avea 61 de filme, unde jucase, regizase sau scrisese scenariile, iar averea sa depăşea 250 de milioane de dolari, putând să-şi îndeplinească cele mai îndrăzneţe visuri. Tot atunci, au apărut şi nişte procese de paternitate. Mai bine de trei decenii a hrănit ziarele de scandal cu dezvăluiri despre aventurile sale.

John Joseph „Jack” Nicholson s-a născut pe 22 aprilie, 1937. La 38 de ani a aflat că e bastard, în urma unor investigaţii ale unor jurnalişti curioşi, ce au chestionat o rudă îndepărtată. Sora sa, care murise de cancer, era, de fapt, mama lui.

Îl născuse la 17 ani, în urma unei relaţii pasagere cu un cântăreţ italian. Părinţii fetei au trecut copilul pe numele lor, secretul a fost îngropat în familie. Actorul nu şi-a cunoscut tatăl. Şocul veştii triste l-a urmărit toată viaţa.

Jack a avut o copilărie normală. Era bun dansator, îşi amuza colegii, inventa porecle tuturor. Avea dese probleme de conduită, era “încăpăţânat, furios, cu mult umor, ironic, un bufon şmecher, destul de inteligent, ca să ia note mari fără efort”, aşa şi-l aminteşte Virginia Doyle, o fostă profesoară pe care o avusese în liceu.

După terminarea liceului, se agajează într-un magazin cu jucării în California, gândind că ar putea deveni scriitor. Renunţă la facultate, că n-avea cine să i-o plătească. Se angajează curier la studiourile “MGM” de la Hollywood, la departamentul care se ocupa de “Tom şi Jerry”, personaje de desen animat aflate la apogeu, atunci. Aveau nevoie de cineva care să răspundă la scrisorile fanilor din întreaga lume. Pe lângă filmul de desen animnat, în studio se turnau filme în care jucau Grace Kelly, Greta Garbo, Greer Garson, Clark Gable etc.

Într-o zi, îndrăzneşte să-i ceară producătorului studioului Joe Pasternack să dea o probă pentru un film. Ajuns pe platourile de filmare, la scurt timp, toţi îi spuneau “Sălbaticul”, din cauza nervozităţii sale. Într-un interviu pentru The Sunday Times, a recunoscut că a beneficiat de consult la psiholog vreo 30 de ani, pentru a învăţa cum să facă faţă temperamentului său exploziv.

Ca să joace în filme cu idolii Americii, Marlon Brandon, James Dean şi Clift, “Marele Seducător” se alătură Teatrului Players Ring pentru a lua lecţii de actorie de teatru, pentru că microbul îl prinsese repede. “A fost o vreme de mare vigoare, în care descopeream ce e şi cu actoria asta – spunea Nicholson – Întâlneam oameni noi şi eram inspirat de munca altora, vedeam cum un actor care nu vorbea la curs ,,după şase luni, făcea o scenă magnifică”.

Se plictiseşte după primele lecţii. Aude de şcoala de actorie de film a lui Strasberg. Exerciţiul lui Nicholson imaginat de Strasberg era să cânte “Trei şoricei albi”. Cursantul, în faţa clasei, rostea fiecare silabă prelung. “Am cântat doi ani la ore exerciţiul inventat de Lee Strasberg pentru «diagnosticul instrumentului»”. Prin exerciţiu intra într-o stare fizică şi mentală neutră, tensiunile erau eliberate, iar ceea ce era înăuntrul lui putea fi auzit prin schimbările de voce. Apoi, a repins “Metoda”, renunţând definitiv la şcoală de actorie, dezvoltându-şi propriul stil de abordare a personajului.

Îşi petrece vremea distrându-se cu prietenii, care făceau orgii cu multă şampanie; puneau la comun mâncarea, banii şi femeile. La 23 de ani, se căsătoreşte cu actriţa Sandra Knight şi divorţează la un an după naşterea fetiţei, Jenifer, pe care o va diviniza. “M-am căsătorit fără să mă gândesc la asta, nici într-un fe,l nici în altul; pur şi simplu o iubeam pe fată”, spunea adesea. A fost o decizie de moment care nu se va mai repeta decât după vreo 45 de ani, dar nici atunci pe viaţă. Actorul a fost căsătorit de 2 ori, are patru copii făcuţi cu mame diferite, recunoscuţi, dar se presupune că mai sunt şi alţii (cam vreo opt).

Pasiunile ocazionale, LSD, marijuana…

Este distribuit în filme, scrie scenarii, regizează. Roger Corman îi propune să scrie scenariul pentru “The Trip”, un film despre nebunia cu LSD-ul. A scris scenariul după ce un practician cu calificare medicală îi administrase drogul sub control. Ţipă, îşi retrăieşte naşterea, se confruntă cu temerile sale privind homosexualitatea, trauma că nu fusese dorit ca bebeluş, precum şi cea mai înspăimântătoare frică din lume, că i se va tăia penisul.

Prin mesajul filmului, încerca să ofere lumii un mod de a înţelege cultura drogurilor, pornind de la seninul din scenele idilice în culori strălucitoare şi fantezii multicolore, până la coşmarul propriei înmormântări.

Toate filmele mele sunt autobiografice

Avea 32 de ani şi marea lovitură în film îl tot ocolea, premiile nu veneau; îl bate gândul să se lase de actorie, să scrie şi să regizeze. În viaţa oricărui actor de succes există un moment când capătă o anumită aură care poate să atârne asupra sa, ca o etichetă pentru tot restul carierei sale. “Toate filmele mele sunt autobiografice. Mi-a luat ceva vreme până să am succes şi m-am simţit foarte bine până să ajung să-l am… Dacă este o constantă în munca mea, atunci aceea este principiul afirmării”.

Cu gânduri de genul acesta, Nicholson este etichetat în presa vremii ca un actor care gândeşte şi nu are în vizor numai partidele sexuale şi scandalurile.

jack-nicholson-322141l-poza“Ocazional joci un personaj care creează aşa o impresie în rândurile publicului, încât deodată te trezeşti afectat de feedbackul primit, iar asta-ţi poate schimba viaţa”. Avea 33 de ani, iar după filmul “Cunoaştere carnală” este catalogat în tabloide, “cel mai nebunatic bărbat de la Hollywood” şi indentificat cu personajul pe care-l interpreta.

Scrisese scenariul, apăruseră semne de întrebare privind sexualitatea şi relaţiile lui cu femeile, în urma ultimei secvenţe din film.

Actriţa ce juca rolul prostituatei îi satisfăcea fanteziile sexuale şi rostea: “Eşti un bărbat adevărat… pe care orice femeie l-ar distruge. E nevoie de o femeie ca să înţeleagă că cea mai pură formă de iubire este să iubeşti un bărbat care ţi se refuză… Un bărbat care îţi inspiră veneraţie nu are nicio nevoie de femeie, că se are pe sine. Şi cine este mai bun? Mai frumos, mai puternic, mai viril, creşte, creşte… mai dominator, mai irezistibil. E în aer!”

O parte din viaţa lui era film şi filmul era viaţa sa. Face bani, dar aceştia rămân pe planul secundar. A refuzat să devină o marfă de Hollywood în ciuda recompenselor financiare care i se ofereau pentru a exploata în alt film un subiect de succes. Evita să fie asociat cu biografiile artificiale inspirate de publicitate pe care studiourile hollywoodine le foloseau până la epuizare.

,,Am ştitut să fiu prieten cu femeile înainte de a fi sexy cu ele”

Frumuseţea îl face celebru, sexualitatea îl captivează. “Puteam să ies să adun pisicile vagaboande fără nicio grijă”, obişnuia să apună. Don Devlin, prietenul său din primele zile de pe Sunset Strip îşi aminteşte: “Jack e o personalitate atât de copleşitoare încât fetele mor după el. Apoi, începe să se poarte destul de aiurea, pierde fata, se apucă să o cucerească, relaţia se schimbă”.

Pentru a-şi elimina inhibiţiile sexuale, Jack Nicholson participă la terapia cu psihologul australian Wilhelm Reich şi ajunge la concluzia: “Când îţi zăgăzuieşti energia sexuală începi să te devorezi pe tine. Societatea noastră este bolnavă, după Reich, pentru că tindem să ne fragmentăm sexualitatea. Vorbim despre ea în termeni de performanţe: bărbaţi obsedaţi de funduri, bărbaţi obsedaţi de păsărici, bărbaţi obsedaţi de ţâţe. Când mi-am început viaţa sexuală cu adevărat, perspectiva mea era aceea de a seduce pe oricine se putea.

La vremea aceea aveam probleme de «ejaculation praecox» (ejaculare precoce). O mulţime de bărbaţi au problema asta. Te trezeşti că o faci cu o tipă, o împungi de opt ori, şi ai terminat. Devine o corvoadă să ajungi la al doilea orgasm. Te trezeşti că te duci cu alte tipe şi spui: «bă, am o mare problemă, nu pot face sex».

Rădăcina întregii chestii este negarea plăcerii; destul de nesatisfăcător pentru femeile implicate. În astfel de experienţe sexuale o transformam pe femeie în mamă, apoi mă complăceam în masturbare. Între timp, mi-am rezolvat problemele singur. Am ştiut să fiu prieten cu femeile, înainte de a fi sexy cu ele”.

Era prieten cu toate femeile mai puţin cu cele de lângă el. După cea mai scurtă căsătorie în tinereţe şi cea mai lungă relaţie cu o femeie (17 ani) pe care a avut-o cu actriţa Anjelica Huston, de care s-a despărţit, s-a apucat de făcut copii la o vârstă destul de înaintată. S-a căsătorit cu actriţa Rebecca Broussard, au făcut doi copii, apoi au divorţat.

“M-am culcat cu toate femeile, am încercat toate drogurile, am băut toate băuturile posibile” – spune într-un interviu pentru “Nesweek”. Cu astfel de declaraţii ajunge iar în presa de scandal, devine “rebelul şmecher dornic de cât mai multe femei”. Întrebat de un reporter incisiv de la “Playboy” de ce îşi pune sufletul pe tavă, actorul răspunde: “La acest moment, îmi doresc să nu o fi făcut. Poate pentru că ştiu că, atunci când interviul va fi citit, va creşte şi mai mult confuzia cu privire la cine sunt, pe măsură ce adevărul este dezvăluit”.

Urmărit de paparazzi până în portul St.Tropez, unde era vasul lui Spiegel cu care avea întâlnire, pentru a pune la punct detaliile pentru un nou film; când ajunge acolo, constată că aceştia înconjuraseră dana. Reacţia lui Nicholson: şi-a dat jos pantalonii, apoi s-a învârtit ca să fie bine privit în părţile intime. Lucru pe care l-a mai făcut şi cu alte ocazii, mai ales când şi-a apărat echipa de bachet preferată.

“Marlon Brandon a fost o adevărată senzaţie”

Erau vecini de doi ani, aveau casele apropiate pe un vârf de deal, în Mulholland Drive, California. Brandon îşi petrecea multe luni într-o insulă din Marea Sudului. Având datorii şi nevoie de bani, pentru intreținerea familiei numeroase şi a caselor, acceptă să joace în seria de filme “Pistolul pentru stângaci”, “Bonnie şi Clyde”, “Urmărirea”, unde pentru prima dată este distribuit şi Jack Nicholson care era pe atunci un tânăr necunoscut.

În timpul filmărilor, Jack observă că Brandon citea scenariul superficial, iar la filmări i se puneau cartonaşe cu replicile, în locuri de unde să nu se vadă în cadru; în timpul liber, aduna lăcuste şi apoi pierdea timpul studiindu-le mişcările ciudate ale picioarelor; avea o mare pasiune pentru indieni. A murit la 80 de ani, bolnav. “Avea o frumuseţe fizică extraordinară şi o putere pe care era greu să o defineşti, dar de netăgăduit. Acest om a fost o adevărată senzaţie”, scrie în necrologul pentru Marlon Brandon, în revista “Rolling Stone”.

Cazul Polanski

Realitatea are prostul obicei de a scoate lucrurile de pe cursul lor normal, iar după ce lumea uită întâmplarea, aduce în prim-plan alte situaţii excentrice. Colaborarea cu regizorul polonez Roman Polanski a fost de lungă durată, târându-l chiar într-un scandal sexual. Jack Nicholson se întâlnise cu legea când i se ceruseră amprentele, în cazul Polanski, dar n-a fost niciodată arestat.

Fără ştirea lui Jack, care se afla la locuinţa sa din Aspen, regizorul obţine cheia şi intră în casa lui din Mulholland Drive, unde a îmbătat (cu şampanie în care a pus droguri) şi a avut relaţii sexuale cu o minoră de 13 ani, căreia i promisese carieră de fotomodel. Anjelica Huston, iubita lui Nicholson, apare inopinat acasă şi-i găseşte pe cei doi în timpul partidei de sex. Încurajată de familie, deoarece starea ei era groaznică a doua zi, fata a depus reclamaţie la poliţia locală.

Jack Nicholson – îndrăgostit de Meryl Strep, la braţ cu Lara Flynn Boyle, premiat de Putin

După 1970, devine actorul lăudat şi premiat de la Hollywood, citat şi copiat. Joacă cu Meryl Streep, de care se îndrăgosteşte; lumea vede, fierbe de curiozitate, presa aşteaptă confirmarea dragostei lor, iar actorul declară: “Dacă joci personaje bazate pe farmecul lor, devin greţoase, aşa că e bună ocazia de le face exibiţioniste. Meryl este idolul meu. A fost atât de bună … Eram total nesigur, însă am realizat că o să fie totul bine. Te poţi îndrăgosti de… (tuşeşte), de anumite situaţii creative”.

În 2001, a pus bazele premiului Jack Nicholson la liceul Manasquan din New Jersey unde a apărut prima dată pe scenă. A onorat invitaţia ajungând la braţ cu Lara Flynn Boyle, care a jucat în filmul Twin Peaks. Lara avea jumătate din anii lui, când ea îl recunoscuse şi-l abordase într-o banală conversaţie despre faptul că nu găsea toaleta, iar actorul era singur la o ţigară, la petrecerea de după lansarea filmului “Spionul care mi-a tras-o”; apoi au plecat împreună.

Relaţia lor a fost furtunoasă, iar actriţa obişnuia să declare în interviuri: “Să te culci cu Jack e ca şi cum ai ajunge în pat cu Einstein”.

jack-nicholson-875391l-pozaActriţa îl însoţeşte la lansarea filmului The Pledge, în Rusia, la Festivalul Internaţional de Film din Moscova. Acolo l-a cunoscut pe Vladimir Putin. Preşedintele Rusiei i-a mărturisit actorului că filmul său preferat este “Zbor deasupra unui cuib de cuci” înmânându-i Premiul “Konstantin Stanislavski” pentru întreaga activitate.

În 1976, i se acordă primul Oscar pentru rolul din “Zbor deasupra unui cuib de cuci”. “De obicei n-am probleme să ies dintr-un rol de film, dar în Oregon, nu plecam spre casă dintr-un film de studio, ci dintr-o instituţie de boli mentale; există o anumită cantitate de personaj care rămâne în tine, de care nu poţi scăpa: eşti într-un salon de nebuni şi asta eşti. Devenise din ce în ce mai greu să creez o linie de demarcaţie între realitate şi ficţiune, pentru că, unii oameni închişi acolo arată şi vorbesc atât de normal… N-ai zice că-s nişte criminali”.

“Sălbaticul” de la Hollywood a primit în total 3 premii Oscar (pentru cel mai bun actor), 7 globuri de aur, 3 premii “Bafta”, şi mai multe nominalizări la diferte premii. Cu rânjetul lui de lup, trecând mândru de 78 de ani, nu dă semne că şi-ar pierde vitalitatea; reuşeşte să domine fiecare scenă a vieţii în care joacă, dar mai ales să surprindă.
(Sursa: John Parker – Biografia lui Jack Nicholson)



27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.