Saloanele SoNoRo – o nouă serie originală de cinci documentare scurte despre muzică
https://www.ziarulmetropolis.ro/saloanele-sonoro-o-noua-serie-originala-cinci-documentare-scurte-despre-muzica/

Raiffeisen Art Proiect – Stagiune Virtuală (art.raiffeisen.ro) lansează un nou proiect cultural, creat special pentru mediul online: Saloanele SoNoRo. Este vorba de o serie de cinci documentare scurte despre muzică şi muzicieni care poartă amprenta proaspătă şi creativă a echipei SoNoRo.

Un articol de Liliana Matei|25 martie 2022

Cele cinci episoade din seria Saloanele SoNoRo pot fi urmărite exclusiv în secțiunea Muzică a platformei art.raiffeisen.ro după cum urmează:

  • joi, 24 martie 2022 – The Cellist on the Roof – cu și despre violoncelistul Valentin Răduțiu, într-o incursiune prin Berlin
  • joi, 7 aprilie 2022 – Rhapsodie Roumaine – un making-of al CD-ului cu același nume prin care violoniștii Gilles Apap și Alexander Sitkovetsky, violistul Răzvan Popovici, violoncelistul Bernhard Naoki Hedenborg și pianista Diana Ketler au celebrat Centenarul Marii Uniri, interpretând Rapsodia Română pe cele mai importante scene ale lumii, printre care Carnegie Hall, din New York sau Concertgebow, din Amsterdam
  • joi, 21 aprilie 2022 – Sound Waves – o zi în însorita Californie alături de Gilles Apap, un adevărat enfant terrible al viorii
  • joi, 5 mai 2022 – Living Room Music – o imersiune în surprinzătoarele saloane ale marilor compozitori, de la Sir Edward Elgar sau Jean Sibelius, la Dan Dediu și John Cage
  • joi, 19 mai 2022 – Stan Golestan – despre compozitorul franco-român care a plecat la sfârșitul secolului al XX-lea de la Vaslui și a cucerit Parisul.

Tema comună a celor cinci documentare este muzica, poveștile construind un traseu subiectiv către frumusețea vie a acestei arte, fie că este vorba de pasiunea și implicarea interpretului sau despre intensitatea creației și detaliile ce îmbogățesc percepția operei.

Prin Raiffeisen Art Proiect reușim să oferim publicului din România și de pretutindeni acces la o nouă producție originală, creată special pentru mediul online. Un proiect proaspăt, optimist și autentic ce poartă semnătura partenerilor de la SoNoRo, care s-a născut în pofida restricțiilor impuse de pandemie. Dovadă că, acolo unde este pasiune, apar formule creatoare și online, care îi însuflețesc pe artiști spre bucuria publicului din #StagiuneaVirtuală”, spune Corina Vasile, director de comunicare Raiffeisen Bank România.

În calitate de creatori ai Festivalului SoNoRo credem cu tărie că sănătatea unei societăți și accesul mai amplu la patrimoniul cultural poate fi menținut și îmbunătățit prin muzică. Continuăm să urmărim obiectivul pe care ni l-am stabilit în urmă cu 17 ani și l-am atins cu deosebit succes – acela de a atrage și educa un segment de public cât mai amplu. Prin formatul saloanelor online este continuat dezideratul de a oferi un produs cultural complex, care bucură, dar și educă într-o manieră lejeră și accesibilă publicului larg și ne bucurăm că alături de partenerul nostru, Raiffeisen Bank, am reușit să materializăm această idee”, declară Răzvan Popovici, directorul și fondatorul Festivalului SoNoRo.

Primul episod care deschide seria Saloanelor SoNoRo este The Cellist On The Roof și va fi lansat în platforma online art.raiffeisen.ro joi, 24 martie 2022. Este un documentar care urmărește viața cotidiană a lui Valentin Răduțiu, unul dintre muzicienii preferați ai Festivalului SoNoRo. Prin lentila aparatului de filmat, spectatorul face cunoștință cu unele dintre lucrările lui favorite pentru violoncel, cu viața artistului de dincolo de scenă și cu modalitatea lui de a cânta la un instrument ca mijloc de dialog cu sinele. Filmul urmărește și pasiunile secrete, din afara muzicii, care îi conturează personalitatea complexă, într-o abordare relaxată, întrețesută cu un fir de umor.

Valentin Răduțiu se descrie pe sine drept „ardeleanul bavarez stabilit la Berlin, violoncelist de profesie, dar pasionat de diferite alte subiecte, îngrijorător de contrastante”. Vorbind despre „autoportretul videografic” pe care a fost provocat să-l facă, el mărturisește: „Ce face un muzician în lockdown cu o asemenea provocare? Oferă mult așteptate perspective de tocilar din secretele studiului zilnic, încercări de răbdare în forma unor monologuri filozofice nesfârșite și vă invită la gătit de paste. Evident, de neratat!”

Un film plin de energie bună, în care protagonist, scenarist, regizor și producător este talentatul violoncelist Valentin Răduțiu. De descoperit o poveste plină de miez, spusă cu umor și antren, asezonată cu o întreagă colecție de muzică minunată, de la Bela Bartok, la Robert Schumann, Ennio Morricone, Antonin Dvorak, Tony Bennett, Cesare Andrea Bixi și mulți alții.

Platforma culturală online Raiffeisen Art Proiect -Stagiunea Virtuală a fost lansată în luna iunie 2020, cu intenția de a crea un hub cultural online, unde legătura dintre artiști și public să poată continua, în pofida restricțiilor impuse de pandemie. Până în prezent, 150 de proiecte culturale au putut fi urmărite pe platforma Raiffeisen Art Proiect în cele patru secțiunii: Teatru, Muzică, Explorator și Conversații. Platforma a fost urmărită de peste 250.000 de spectatori virtuali din România, dar și din alte țări, ca SUA, Germania, Olanda, Danemarca, Finlanda, Austria, Franța etc.

Raiffeisen Bank se implică de peste 20 de ani în sprijinirea artei și culturii românești, considerând că trebuie să-și aducă aportul la dezvoltarea României și în acest fel. Raiffeisen Art Proiect a fost primul program de mecenat din România și a sprijinit proiecte artistice din diferite zone de expresie, menite să deschidă cât mai multe căi de dialog între public și artiști. De-a lungul anilor, Raiffeisen Bank a ales să fie partener de tradiție al unor importante manifestări culturale românești: Festivalul Internațional George Enescu, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Festivalul Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo, Festivalul Internațional de Teatru Independent Undercloud, Jazz in the Park, Gala Premiilor Uniter, proiecte teatrale și turnee cu Teatrul Act și Asociația Goong. Raiffeisen Bank susține, de asemenea, proiecte care promovează patrimoniul cultural al României, printre care Via Transilvanica și Cronicarii Digitali.

Înființat în anul 2006, Festivalul SoNoRo a adus muzica de cameră în prim-planul vieții culturale romanești și a inclus scena muzicală românească într-o rețea de festivaluri europene de înaltă ținută. Pe lângă parteneriate regulate cu festivaluri din Italia, Letonia, Germania, Anglia, Israel și Japonia, SoNoRo a concertat în unele dintre cele mai renumite săli din lume, cum ar fi Wigmore Hall din Londra, Konzerthaus din Viena, YMCA din Ierusalim şi Carnegie Hall din New York.

Platforma culturală SoNoRo include Festivalul SoNoRo (16 ani), SoNoRo Interferențe, programul de burse și workshop-uri pentru tineri muzicieni (15 ani), SoNoRo On Tour (12 ani), SoNoRo Arezzo (9 ani), SoNoRo Conac, seria de concerte estivale găzduite de clădiri de patrimoniu din România (9 ani) și SoNoRo Musikland, festival dedicat tradițiilor și patrimoniului arhitectural din Transilvania (3 ani).

 

08
/03
/22

Dirijorul britanic LEO HUSSAIN – care debuta în 2016 pe prestigioasa scenă a Operei Regale (Covent Garden) din Londra cu Oedipe de George Enescu, bucurându-se de un mare succes de public - revine vineri, 11 martie 2022 (19.00), la Sala Radio.

07
/03
/22

În 8, 9 și 10 iulie, aeroportul din Arad va găzdui din nou artiști îndrăgiți și fanii lor, iubitorii de muzică bună, distracție și dans până la răsărit. Arad Open Air Festival se află deja la cea de-a șasea ediție, oferind publicului întâlniri cu nume celebre, activități de neuitat, scene pentru toate gusturile. Festivalul promite și anul acesta trei zile magice.

03
/03
/22

Corul de cameră Preludiu dirijat de Andrei Stănculescu invită publicul la un concert special pe data de 9 martie, ora 19.00, la Sala „George Enescu” a Universităţii Naționale de Muzică din București (UNMB), concert realizat în colaborare de Centrul Național de Artă Tinerimea Română (CNATR), Radio România Muzical și Universitatea Națională de Muzică din București.

03
/03
/22

Opera Națională București continuă seria de evenimente care marchează Stagiunea Centenară „Opera 100” și organizează, în perioada 2-6 aprilie, Masterclass-ul Nelly Miricioiu, care se va încheia cu „Belcanto Gala”, în data de 6 aprilie, în cadrul căreia cursanții vor fi acompaniați de Orchestra Operei Naționale București.

01
/03
/22

Concertele 𝑬𝒀𝑬𝑫𝑹𝑶𝑷𝑺 au fost descrise ca fiind, în mod paradoxal, energizante și generatoare ale unei stări de puternică melancolie. Trupa și-a început povestea în 2012, cu piese în limba engleză. Odată cu anul 2015 și cu îmbrățișarea limbii române ca mediu de exprimare, și-au consolidat propria poziție pe piața românească de muzică alternativă, lansând piese ca „Spre Soare”, „Prezent”, „Bicicleta” sau „Mai Stai".

24
/02
/22

Între 13 și 19 februarie 2022, la Iași a avut loc cea de-a treia ediție a Classix Festival, un demers organizat de Asociația Industrii Creative și Showberry. Peste 60 de artiști din 13 țări au fost prezenți în cadrul celor 8 concerte care au alcătuit programul festivalului, alături de 7 proiecții de film, un vernisaj, o expoziție, o dezbatere, o prelegere și 10 masterclass-uri.

16
/02
/22

Orchestra Română de Tineret (ORT) dirijată de Cristian Măcelaru – care poate fi ascultat pentru prima oară în România după momentul în care a fost numit director artistic al Festivalului Internaţional “George Enescu” – va concerta sâmbătă, 26 februarie 2022, ora 19, la Ateneul Român, într-o seară care are în program două superbe capodopere ale muzicii ruse : Concertul pentru vioară și orchestră în Re major, op. 35 de Ceaikovski, solistă violonista franceză de origine română Sarah Nemţanu şi Simfonia nr. 10 în mi minor op. 93 de Șostakovici.

15
/02
/22

„Aller guten Dinge sind drei/Lucrurile bune vin câte trei”, spune o expresie din limba germană. Pentru a marca cel de-al treilea an al colaborării lor, Forumul Cultural Austriac și Classix Festival din Iași își duc parteneriatul la un nivel superior propunând, între 13 si 18 februarie, nu mai puțin de trei evenimente cu clasă – două concerte ale instrumentiștilor Auner Quartett și o serie de proiecții, în premieră ieșeană, ale documentarului #newTogether, regizat de Carmen Lidia Vidu.

15
/02
/22

„Jack of all Trades“ este o formație de rock alternativ, care susține că oferă publicului un produs muzical „autobiografic și complet sincer de la cap la coadă”. În noiembrie 2014, aceștia au lansat primul videoclip, „Cum vrei să fiu”, marcând totodată și începutul activității de concerte live.

15
/02
/22

Joi, 17 și vineri, 18 februarie 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul britanic Alexander Walker, prezintă publicului Nocturna în si major pentru orchestră de coarde , op.40 de Antonín Dvořák, Rapsodiile pentru vioară şi orchestră nr. 1 și 2 de Béla Bartók, cu violonistul Mircea Călin în ipostaza solistică, și Simfonia nr. 7, în la major, op. 92 de Ludwig van Beethoven.

14
/02
/22

Câștigător al ultimei ediții a Concursului Internațional „George Enescu” (2021), violonistul VALENTIN ȘERBAN este un artist care atrage atenția în peisajul cultural românesc. Membru al cunoscutei orchestre Les Dissonances din Paris și concertmaestru invitat al Orchestrei Române de Tineret, Valentin Șerban a fost protagonistul proiectului inovator „Eyes Wide Shut”: 60 de minute de recital solo, cu piese semnate de mari compozitori ca Bach, Paganini sau Enescu, interpretate în întuneric complet.

14
/02
/22

Cu un sunet senzual, amplu și catifelat, ușurință aristocratică în interpretare și grație, Marc Coppey se înscrie în marea tradiție a violonceliștilor francezi. Însoțit de violoncelul său, Goffriller, din 1711, Marc Coppey va fi prezent săptămâna această în România, pentru a susține două concerte, pe scenele filarmonicilor din București și Sibiu.